Cătălin Antonov

Nu sunt

Nu sunt, nici n-am vrut sa fiu.
Nici copil, nici tanar, nici batran
de ce?
Nu vreau, nici n-am vrut.
Ura, orgoliul, minciuna, teama... ce mi-ai daruit-o.
Atat am vrut!
Simteam atunci dorinta de-a fi.

poezie de Cătălin Antonov (17 noiembrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!

In ochii tai...

Te-am facut pe masura singuratatii mele
O lume intreaga spre a se ascunde
Zile si nopti pentru a te intelege
Spre a nu se vedea in ochii tai
decat ceea ce gandesc eu despre tine
O lume intreaga
Sa-ti semene.
Si zile si nopti sa ne adoarma pleoapele.
In ochii tai...

poezie de Cătălin Antonov (26 noiembrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa fie

Sa fie o dimineata copilaroasa si moale,
prin care trecand, lumina sa scoata
fosnet de iarba si cantec de greieri,

Sa miroase in camera a iz de primavara,
si sa te vad pe tine.

Din ganduri de dragoste
sau numai din somn trezindu-ma,
bucuros si buimac,
sa trag peste mine o haina,
si sa ies naucit afara,
cu picioarele goale si...
sa inspir aroma diminetii..,
privindu-te.

si sa te intreb fericit...

Stii cumva in ce an suntem?

poezie de Cătălin Antonov (2 noiembrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba romana

Poet sau nepoet,
Fiind sau nefiind,
Limba Romana-i taina,
Misterul infinit.

Caci cel ce-acum vorbeste,
Nu limba il domneste,
Ci el pe ea scriind,
Misterul deslusind.

Si nu de limba-n sine,
Ci cel ce o graieste,
Ca imparat domneste,
Misterul infinit.

poezie de Cătălin Antonov (5 octombrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara

Si te-am gasit,
fara sa te caut,
Si mi-ai raspuns,
fara sa te strig pe nume.
Impart cu tine
aceeasi bucata de fericire,
fara sa te-ntreb
dintotdeauna
fara inceput!...

poezie de Cătălin Antonov (26 noiembrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul negru

Plecand spre drum.
A vietii soarta sa-ajungi in capatul mai bun,
Mergand prin stancile ce-ti tin cararea,
Umplandu-ti sufletul si inima si starea,
Lasand in urma,
Un munte-a amintirei umbra,
A sufletului rana,
Ce-apare si dispare ca o iarna,
Dar ce ramane-n tine pe vecie,
Pana cand sufletul n-o sa mai fie.

Si astfel, ajungi sa vezi si zarea,
Vezi cerul, unindu-se cu marea,
Si astfel, ajungi si tu o umbra,
O pata-n sufletul celor ce-ti sunt in urma

poezie de Cătălin Antonov (30 noiembrie 2001)
Adăugat de Cătălin Antonov
Comentează! | Votează! | Copiază!