Aurel Neron

Doamne, ce minunăţie. Abia ieşită din uşa cabanei munţii m-au îmbrăţişat. Un uriaş amfiteatru de turnuri verticali m-au prins în hora lor. Da, aceştia sunt munţi adevăraţi cu pereţi prăvăliţi peste brâne suspendate, cu streşini aninate de creste, cu jnepeni albaştri care se caţără pe pereţii argintii, cu piscuri străpungând cerul de un smarald strălucitor. Iar acolo, unde soarele şi-a înălţat creştetul de după Padina Crucii, el a revărsat aur topit peste pădurea de pini, peste stânci de crital, peste meterezele cetăţii unde trona Omul - domnitorul incontestabil al acestor tărâmuri. Dincolo, iluminat de răsărit, mi s-a recomandat preaplecatul spătar al curţii domneşti, Bucşoiul.

Aurel Neron în Volumul "Muntele şi iubirea", Capitolul al doilea.
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mii de ani, noi, orbii, am văzut multe. Am văzut că oamenii nu s-au schimbat, au rămas asemenea jivinelor: se mănâncă între ei. Se mai revoltă cei sărmani, mai câştigă o fărâmă de pâine, dar apoi, peste timp, lăcomia iar se revarsă peste lume. Îmbracă doar alte haine Asta a fost dintotdeauna. Între cei săraci şi cei bogaţi, între cei puternici şi cei slabi se va afla totdeauna o prăpastie adâncă oricât vor da din gurile lor cei de sus. Peştele cel mare îl mănâncă pe cel mic şi niciodată nu va putea fi altfel. Mântuitorul a fost om umil şi cei puternici l-au răstignit bătându-l în cuie ca să nu mai umble, i-au astupat gura cu amăreală şi acreală ca să nu mai vorbească, i-au împus pieptul cu suliţa ca să moară în chinuri. Este plină lumea de sute de milioane de răstigniţi. Mântuitorul? El îi întruchipează pe toţi. Ca să avem cui să ne închinăm şi să ne aducem aminte de ceilalţi.

citat din romanul Pe ambele părţi ale baricadei, XIX, pagina 134 de Aurel Neron (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spun "munţi" e prea lipsit de conţinut cuvântul "a plăcea". Dar acesta este începutul. Apoi " a plăcea" devine "a iubi" şi, parcă, nici acest verb nu e cel mai potrivit. Cert este că ei îţi învăluie la început sufletul, apoi pătrund în el şi începi să le simţi lipsa, îţi doreşti din nou, întâlnirea cu ei, vor deveni o chemare veşnică. Dacă există o îndoială, ea porneşte de la faptul că nu ne convine ideea de a fi înrobiţi de lucruri, numai că ei, munţii, nu sunt lucruri, ci un întreg univers a cărei frumuseţe omul o cucereşte cu efort şi, uneori, cu mai mult decât atât: ei sunt şi ştiinţă fiindcă avem nevoie de ea pentru a-i cunoaşte, pentru a-i înţelege, pentru a pătrunde în tainele lor. Între oamenii care îi colindă trebuie să existe relaţii de prietenie, de ajutorare, chiar de sacrificiu fiindcă, uneori eşti silit să-ţi rişti cel puţin sănătatea pentru a-ţi salva coechipierul. Acestea şi altele sunt munţii. Şi totuşi, în primul rând, ei sunt iubire."

Aurel Neron în Muntele şi iubirea, Capitolul al II-lea
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au urcat Parângul înconjuraţi de aburul efortului trupurilor lor vlăguite de lunga cărare pe Cârja, şchiopătând de pe vremea când vădana a sărit peste pârleaz ca să-l întâlnească pe starostele Lotrului care vămuia trecătorii până la Olt, frângându-şi piciorul, spărgându-şi Căpăţâna, rămânândi-i numele agăţat pe vărfurile din jur şi pe Cârja pe care se sprijinea. Chim a privit cu teamă un nor înepenit pe coasta Şureanului, dar un pui de baci i-a arătat acestuia toiagul strgând la el să-i lase păşunatul în linişte şi să nu se repeadă cu vreo ploaie plină de fulgere peste adâncimea văii că-l aşteaptă la bătaie de ciomege. Garofiţele albe îşi legănau boiurile suple peste împiestriţarea fraţilor pătaţi care se jurau făcând mătănii în faţa sfinţeniei Crucii pământului şi a celei a Sângelui Voinicului că nu are nicio vină pe conştiinţă ca să poarte stigmatele pe petalele imaculate. Turmele urcau spre cumpăna cerului ca să apuce să pască din seninul lui şi să se întoarcă având raze de soare între coarnele încovoiate, lăsând înapoi o urmă de lapte din ugerele pline ca trecătorii rătăciţi să aflr calea spre stâna stelelor şi a cometelor despletite, cu baciul străjer peste avuţia sa împotriva împotriva jivinelor ca Leul, Hidra, Triton, Ursele care s-ar dedulci la frăgezimea mioarelor."

Aurel Neron în Volumul "Coridorul", Cap. xv
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!