Aurel Neron

Ştiu că drumul, calea e mai importantă decât ţelul, ajungerea. Dar eu le vreau pe amândouă, una pentru sufletul meu şi cealaltă... tot pentru el. Vreau calea fiindcă fără ea nu pot ajunge la scop; vreau scopul fiindcă fără el calea nu-şi are rostul. Ce tâlc ar mai avea un drum care nu duce nicăieri?

citat din Aurel Neron
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primele mele drumeţii nu am descoperit doar munţii, ci şi ceva care stătuse adânc culcuşit în cugetul şi simţirea mea, ceva după care tânjisem fără să ştiu.

citat din Aurel Neron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintam încet sub o mare de stele care pâlpâiau şi tăceau. În drepta noastră, o culme crenelată şi-a pus coroană firavă de lumină. Deodată, pe neaşteptate, fără penumbre, soarele a făcut explozie, toată faţa lui regească a izbucnit într-un ocean de lumină...

citat din Aurel Neron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura a dezvăluit un miracol: seninul îşi revarsă preaplinul în petalele elegantelor genţiene care-şi îndreaptă cupele spre înalt, lărgindu-şi eflorescenţa pentru a cuprinde acea trimitere, acea îmbrăţişare a supremului albastru, ele devenind aici, pe pământ, picătura de cer, simbolul purităţii. Era corespondenţa dintre eternitate şi efemerul mereu renăscut

Aurel Neron în Cartea "Ultima escaladă", pagina 234
Adăugat de Aurel Neron,
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când începem să credem în miracole, îl chemăm pe Dumnezeu în ajutor. În realitate ne chemăm pe noi înşine fiindcă El s-a contopit cu noi. Nu îl chemăm din transcendentul inaccesibil, ci îl socotim o persoană asemeni nouă de la care aşteptăm răspuns, spunându-ne că El a auzit strigătul nostru ca venind de la el, că avem încredere în puterea lui şi astfel vom birui. Dar numai acţionând!

Aurel Neron în cartea "Jurnalul unei vieţi" (2017)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era firesc ca Dumnezeu, neavând la îndemână alt material, să folosească verbul în actul creaţiei. Acest lucru nu m-a surprins, ci modul prin care, ulterior, a proiectat acest univers unitar, cu milioane de existenţe care a început să se deterioreze, când creaţia supremă, omul, a fost plămădit şi el a început procesul de exterminare a semenilor lui şi de distrugere a mediului în care vieţuia.

Aurel Neron în Cartea "Ultima escaladă", pagina 148
Adăugat de Aurel Neron,
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea Laptelui se arcuia deasupra noastră, vrând probabil să ne arate direcţia pe care mărşăluim. Şirul lanternelor era o altă Cale Lactee strălucitoare, care şerpuia în faţa şi în spatele nostru. Parcă fiecare dintre noi pluteam pe o corabie cu un felinar în vârful catargului care se legăna sub unduirea lină a valurilor. Sus, oceanul nopţii îşi licărea puzderiile de stele. Jos-altele. O mulţime de ceruri dintre care cel mai înstelat era cel de dedesubt...

citat din Aurel Neron
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acea alpiniadă aniversativă, la 70 de ani ai lui, am parcurs împreună, într-o singură zi, trei trasee de gradul patru. E mult, e puţin? Nu are importanţă, noi ne-am căţărat. O lună mai târziu, într-un noiembrie nu prea amabil, am parcurs "Victoria" - un traseu de gradul cinci. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a scuturat un vânt rău la suflet, de iarnă, dar am continuat. Când am ajuns sus, i-am strâns mâna zicându-i că că e "Victoria" lui asupra celor 70 de ani. A ripostat:"Sunt în floarea vârstei, nu-i aşa?"

Aurel Neron în Noi alpiniştii timişoreni şi munţii lumii (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva, ironic, spunea că adesea prudentul, departe de a-şi continua destinul, moare strivit de el. Oare, acea tentativă de influenţare a scurgerii timpului, face şi ea parte din destin? Strivit de destin... Ca într-o celulă în care suntem liberi să alergăm, să gândim, să cântăm, să urlăm, să protestăm, să zburăm - der nu prea departe căci ne vom lovi de zăbrele şi ne vom prăbuşi în normalitate, pierzând totul. Deci, fiecare avem celula noastră proprie, spaţiul precis delimitat. Ca un melc care-şi duce casa cu sine, altfel va muri.

Aurel Neron în Muntele şi iubirea, I
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţiile sunt prohodul istoriei. Când răposatul este întins pe catafalc şi cei care au crezut în el îl jelesc şi nu vor să se despartă de trupul lui, apare o ceată de turbulenţi care îl iau, îl aruncă mai repede în mormânt convingându-i pe cei care sunt în viaţă că, într-adevăr, mortul a dispărut cu totul, că nu mai are rost să trăiască după preceptele lui, că traiul trebuie luat dela capăt, cu alţi oaameni în preajmă: "morţii cu morţii, vii cu viii". Iar răposatul nostru a stat cam mult pe catafalc, fără a mai socoti perioada cât a fost muribund. Şi miroase al naibii de urât.

Aurel Neron în Cartea "Pe ambele părţi ale baricadei", Cap. XVIII, pag.129 (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!