Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Andreea Palasescu

Lista completă, pagina 33

Am întâlnit în calea-mi prea mulți împărați închipuiți. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când știu că pe toți ne-a făcut același Dumnezeu Iscusit și Bun și plin de iubire. Suntem datori cu jertfă și-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepție sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce și-au asumat bine lecția. Iartă dar se pun la adăpost preț de o clipă efemeră, pentru că viața e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiș și crede mereu.
Nu suntem perfecți dar cine ne-ar iubi fără imperfecțiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suntem săraci fără credință. Mergem prin zloata păcatelor orbi și flămânzi de esența acelei iubiri simple, extraordinoare și imperios necesară sufletelor noastre plăpânde. În plămada aceasta de lut și efemer e o minune, un drum și-o clipă divină de veșnicie. Avem același Cer și-un Tată, o fărâmă de hazard și speranța că darul vieții ne va conduce spre mântuire. Strigă glasul acesta al conștiinței din toți rărunchii, însetat de bunătate și blândețe. Omule, ajută-mă să iubesc, să mă iert, să ne fim rugă și sprijin în lupta ispitelor. S-a născut Mântuitorul în fiecare și mai ales pentru fiecare nedemn de-atâta binecuvântare. Să ne întâlnim smerit într-o rugăciune sinceră până la porti de Rai. Și să iubim! Acesta-i primul pas spre mântuire. Cred Doamne, ajută necredinței mele!

Andreea Palasescu (25 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Timpul ne fură primăvarile cu miros de răsărit albastru și stăm amândoi, într-o lacomă tăcere ascultându-ne cu atenție gândurile. Un fior plantase cumva sămânța acestei vieți trecătoare la țărm senin de inimă blândă. Simțeam pe tălpile goale amarul vremii și cerul plin de frumos și îndestulare. Puteam să alergăm în voie, fără temeri și așteptări zadarnice din poartă în poartă de suflet firav. Doar până ce vom fi săturați cu iubire și bunătate, până ce se vor îngropa în veșnicie dezamăgirile, uitarea și vanitatea oarbă. O să mă vindec. Rând pe rând, suspin și freamăt și-apoi promit vom sta la umbră de furie și păcat sub un cireș înflorit. N-o să fie nici vânt, nici melancolie și dacă printre respirații de șoaptă vom cădea la învoială cu timpul, nici urmă de regret. Cine știe?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficiențe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zărește desăvârșirea. Sunt recunoscătoare pentru suferință, e bun de preț, trece cu mine toate granițele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament și loialitate. Ore câștigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinți de timp. Nu-i o garanție dar dacă nu dăruim fără rețineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni și de Dumnezeu. Deși cumva știu că ne ținem strâns de mână, dincolo de ceruri și lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândețe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liniște, îmi lipseai. La țărm de șoapte, fără înțeles, întinderea cenușie a noptii săruta umbrele, atingându-le creștetul înalt, răsfirat în amurgul tăcut. Te gustam cu nesaț și patima ta plină de taine și așteptări, mângâia tandru brume de agonii și firesc necuprins. Toate îmi erau exaltări pline de dorință, mușcată haotic din amalgamul cuvintelor și fără atingerea firavă a fricilor, toate îmi erau nemurire. Gândul adâncit în zbucium și robire, dorință oarbă și mută in simțiri amorțite de curgerea timpului, le strânsesem în palmele albe, unite încă sub cerul plin de azur infinit. Glasul îmi tremura ușor și murmurul dulce al emoției aproape sorbită de orgolii nespuse, se ofilise molcom sub muguri scăldați în rouă și parfum dulce de vară în prag. Erau ale mele toate în lipsa ta.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În aer plutea molatic, aroma intensă a ceaiului fierbinte. Aburii se înălțau tainic, pe culmi neatinse de gânduri, într-o înlănțuire a siluetelor slab conturate. Chipul palid îi era luminat de un zâmbet tomnatic și-n tăcerea obscură a zorilor, șoaptele se topeau înfiorându-mi simțurile amorțite. Simțeam nevoia aceea acută, statornică de a mușca din ispită, încet și cu poftă ca și cum lentoarea aceasta nefirească m-ar fi aruncat într-un amalgam de plăceri fără margini. Era tot ce nu avusesem vreodată. Un fel de vis reținut în frâul gândurilor obositor de comune, atins cu sfială de sărutul umed al dorințelor. Mi-aș fi agățat oglinzi în suflet, fără regrete, doar ca să-și poată privi imaginea clară, reflexia vie a sentimentelor mute, pentru care, de prea multă vreme cuvintele erau de prisos.

Andreea Palasescu (3 decembrie 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În adânc de suflet ostenit tăcerile mocneau sub vreascuri de gând fraged. Le citeai pe sub gene lacom și molcom savurându-le neputința și veșnicia trăirilor intense, dincolo de efemer. Dacă hazardul ne-ar transforma clipele de extaz și agonie, brutal și dulce, într-o înșiruire ordonată de litere, ce-ai vrea să fii?
Eu tare mi-aș dori să fiu NU. NU te mint. NU te iubesc. NU-mi pasă. Aproape de eros e fantezia asta stranie și ispitibilă a unei negații decise, menită să pătrundă efectiv în fiecare por de răsărit albastru. NU contează. Totuși ar fi un deliciu să privesc la adăpostul ironiei cum se prăbușesc toate DA-urile mincinoase, hulpave. Toate ale tale. M-aș descălța de amintiri, acolo, în liniștea străină a rațiunii, subjugându-te, îmbrățișându-ți păcatele spuse, dorurile, fericirile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toți dinții spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde și calde, pentru ca mai apoi să le așeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înțeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare și câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărțim nici gutui coapte, nici vara trecută, agățată strașnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă și rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-am pus capul pe umărul său. Tăcerea sfâșietoare care plutea tainic peste umbrele fade ale clipelor, contrasta vizibil cu zgomotul gândurilor neodihnite de glasul inimii. Nu mai știam drumul înapoi către mine. Fără o șoaptă mi-am rezemat amintirile de podul palmelor și am așteptat răbdătoare să curgă picuri de timp din văzduh, ca o ploaie de vise menite să limpezească tumultul îndoielilor. M-am apropiat să-l sărut pe umărul gol. Mirosea a flori de câmp și a nopți de dor, rătăcite într-o întindere nesfârșită de apus. Era totul și cerea totul. Doar trecutul rămăsese împachetat în bagajele vremii, fără să ceară răspunsuri întrebărilor nerostite. Iar eu hoinăream prin lumi colorate, căutându-mi neoprit sufletul. Într-o zi îl dăruisem voit, fără regrete, ca o dovadă clară a iubirilor nemuritoare..

Andreea Palasescu (7 septembrie 2017)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cred că e important să rupi fărâme din tine și să le împletești cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simțiri și avid de iubiri netrăite. În esență, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfecțiunea într-un amalgam de emoții menite să transforme constant, propria viziune asupra vieții, într-un mic Univers. Încă nu puteam înțelege dacă dorința de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave și năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj și mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte și cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viața îmi va așterne noi resurse în drum.

Andreea Palasescu (17 februarie 2018)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 40 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Andreea Palasescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook