Andreea Palasescu

Despre oameni şi visuri erau prea multe de spus. Începuse să-i citească printre rândurile anoste, pe cei împovăraţi de umbra singurătăţii. Nu era greu de rostit amalgamul acelor gânduri trenante, legate cu panglica tăcerii într-un buchet înmiresmat de vară apusă. Câtă lumină purta cu sine un zâmbet firav într-o fărâmă de suflet? Pesemne tot atâtea stele îşi frângeau esenţa în adâncuri de albastru învolburat. Tot atâtea frunze îi gâdilau tălpile goale, ludic, purtând în foşnetul proaspăt, bucăţică ruptă din amintiri. Pe toate le chema în sine, sorbindu-le cu poftă extazul până la ultima răsuflare de clipă. Cel mai mult îmi plăcea să o caut pe chipuri. Se lipea lasciv, molcom şi viclean de privirile hoinare.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită cine eşti în umbra palidă a privirilor mute, uită-mă provizoriu printre scrum şi egoism aspru judecat. Dacă mi-e frig, dezbracă-ţi carnea din lut moale şi-mbracă-mi sufletul cu apus. Muşcă hotărât şi plin de poftă lumini care-şi varsă dorul cu patos de gând. Sunt flămândă de tăceri care răsar melancolic din trăiri atinse lasciv, cu vârful buzelor mute, pe jumătate. Dăruieşte-mă viselor, te implor! Altfel o să plec şi n-am să-ţi mai fiu. Nici azi, nici mâine, nici trecut de împărţit cu plăcere într-o bucată proaspătă de amintiri. Ca şi cum niciodată, înţelegi? Aşa zic mereu. Pe urmă dau peste tine stingher într-un colt îngropat de suflet. Ce-o fi însemnând niciodată ăsta? Poate-i sinonim cu veşnicia...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să fim demnitate! Dacă am înţeles în ce oglinzi se îngână chipul suspinelor noastre tăcute. Ştiu, suntem prea puţin. Lăsând la o parte ierarhiile stupide, pagini de cărţi rupte, cu final prost, toţi vom da acelaşi răspuns. Pentru timpul pe care l-am păstrat pentru noi, pentru tot ce-am fi putut face şi n-am făcut şi mai cu seamă pentru oftatul atribuit urmelor noastre păgâne în prag de suflet.
Vrei să-ţi spun care-i cea mai grea boală? Irecuperabilă, perfidă şi crudă în cele mai cumplite moduri. Neiubirea. E în fiecare, superficial, vădit sau adânc impregnată în subconştient. Păcat că uităm să ne fim efectiv, reciproc, fără intenţii ascunse, suficient cât dintr-o îmbrăţişare să ştim răspunsul prea multor întrebări nerostite.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea gândurilor, stingher, mi-am făcut adăpot în sufletul tău. De acolo strâns îmbrăţişaţi, la umbra visurilor firave, glas de toamnă curge ritmic peste şoaptele nerostite. Ultima picătură de fericire şi plec fără să privesc înapoi. Îti promit. Dar vreau cu toată puterea să gust clipa asta febrilă şi-apoi flămândă de veşnicie să-ţi agăt umbra vie de un asfinţit leneş. Nu există pic de efemer dacă iubim. Şi asta e de simţit pe îndelete, lasciv, tandru şi în contraste. Cu izbucniri care nasc şi sfâşie, rănesc dar fără discuţie vindecă toate neputinţele. Şi eu cumva inexplicabil, imposibil de rostit în cuvinte goale te simt în aglomeraţie de agonii şi extaz, pe margini de văzhuh albastru şi-ntotdeauna sub gene de timp năvalnic.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleşitoare. Şi dintr-o dată îmi era viaţă plină de esenţă tare şi suflet întreg dăruit lumii fără regrete şi reţineri justificate. Îmi era agonie şi dor nesfârşit, îngropat în lutul moale şi rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală şi pustie în pribegia gândurilor. Cum să-şi trăiască inima curajoasă atât de sigur şi asumat existenţa? Cum să înveţe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur şi chip de stele se prinseseră de şoapta unui asfinţit palid? Cum să-şi găsească omul esenţa când viaţa îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruieşte clipelor viu şi aproape întreg, mustrându-l pentru frici şi neajunsuri închipuite.

Andreea Palasescu (1 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul stagnase împotmolindu-mă în amalgamul trăirilor copleşitoare. Şi dintr-o dată îmi era viaţă plină de esenţă tare şi suflet întreg dăruit lumii fără regrete şi reţineri justificate. Îmi era agonie şi dor nesfârşit, îngropat în lutul moale şi rece, urlet care sfărâma zidul depărtărilor lăsându-mă goală şi pustie în pribegia gândurilor. Cum să-şi trăiască inima curajoasă atât de sigur şi asumat existenţa? Cum să înveţe să zboare din nou pe un cer senin, cu o aripă frântă a căror stinghii de aur şi chip de stele se prinseseră de şoapta unui asfinţit palid? Cum să-şi găsească omul esenţa când viaţa îi face orfan de rădăcinile sale? Apoi îl dăruieşte clipelor viu şi aproape întreg, mustrându-l pentru frici şi neajunsuri închipuite.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mângâi chipul, pielea parfumată şi mâinile puternice. Vibraţia zâmbetelor tale ademenitoare trezeşte în mine ecoul surd al dorinţelor. Aparţin gândurilor tainice şi orice formă de împotrivire se dovedeşte a fi inutilă. Paşii grei străbat potecile sufletului meu pe acelaşi drum străveziu, îmbrăcat în frunze ruginii şi eu te aştept, dezgolită de furtunile interzise ale depărtării. Vreau să fiu a ta, să închid porţile supunerii acceptate, înlocuind-o cu aceea concepţie de posesie irezistibilă. Cu mâinile goale, lipsindu-mă de bogăţii efemere, găsesc necesar să-ţi demonstrez iubirea printr-o abnegaţie totală. Fără regrete, reţineri sau puditate. Doar noi doi, acele suflete călătoare, ce s-au oprit să se odihnească la marginea unui apus de toamnă...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea ei clară, trupul gol şi fraged îmi era lipit pe retină, adânc şi tandru ca o atingere umedă de vis stingher. Îmi sărutase în grabă urma legăturilor strânse într-o clipă de extaz şi rujul roşu îi contura buzele pline, aroma lor proaspătă şi vie în contrast cu pielea albă şi netedă. Ecoul suspinelor ei suprimat într-un amalgam de simţuri amortite, răsuna în profunzimi de sine, invadând fărâme de suflet necuprinse în atât de multe căutări si deopotrivă regăsiri trecătoare. Voiam să-i respir amintirea regulat, ritmic, suficient de lent să-i pot aduna emoţiile mute într-un surâs nevăzut. Mirosea iar a fericire şi a ispite ţesute între cearceafurile albe cărora timpul le răpise graiul, tăinuindu-l în rânduri de şoapte, aliniate pe muchia amurgului.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturiseşte-mă unui vis candid, pe jumătate adamic, pe jumătate ispititor. Mărturiseşte-mă inimii tale bune, istovită de păcate şi dor, aproape agonizând într-o tăcere surdă, flămândă de iubire şi freamăt. Mărturiseşte-mă grijilor, furiei, fluturilor cu aripi de sidef care sting în bătaia schimbării flacăra orgoliilor asmuţite.
Mărturiseşte-mă nestingherit străinilor lacomi, invidiilor care pălesc sub vreascul misterelor stinghere. Mărturiseşte-mă singurătăţii duale care ne împarte pe alocuri, despărţindu-ne irevocabil. Mărturiseşte-mă cerşetorilor de speranţă, avarilor, chipurilor ridate şi netede din oglindă. Eu voi fi ecoul lor şi-al nostru în liniştea lăuntrică a trăirilor abstracte. Câte puţin din fiecare, o clipă efemeră de răsărit. Sau totul.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!