Lista completă, pagina 31
Hai să ne câștigăm! Pe rând, cu răbdare și sârguință într-o lume ostenită de frivolități și principii aparente. Având așteptări realiste de la sine, mai presus decât pretențiile oarbe emise de străini lacomi, cu frustrările înghesuite în zâmbete goale. Să știm ce putem doar noi, fără zgomot și vanitate hâdă. Pentru că sufletele poartă amprenta prea multor amintiri care în definitiv au fost investiții fără preț. Și bunătatea încă există! Cred acest lucru cu tărie, neclintit în toată anvergura atribuită sentimentelor năucitoare. Vreau și pot până la ultima picătură de esență a clipelor stinse care odihnesc. Nu-mi pasă dacă s-ar înțelege prea puțin, când privirile spun povești la tot pasul.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrățișează-mă! Înțelegi câtă nevoie am de căldura aceasta a regasirii de sine? Nu vreau mai mult decât să-mi fii acasă. Într-un colț de lume mică și blândă, zugravit dezordonat în culorile fericirii, într-o ceașcă fierbinte de ceai, la margine de Noiembrie tăcut și plin de mistere. Mi-e sete de iubiri care nu rănesc, de suflete care vindecă prin trecerea lină în drumul hazardului. Mi-e foame de liniște, într-o aglomerație ostenitoare de străini orbi. Aș mușca din ea, până la rădăcina tulburărilor, cât să-i pot asimila înțelesul surd. Pe urmă m-aș împărți cu tine, fără intenții și interese ascunse. Sărăcia amintirilor crude să ne facă bogăți și simpli, într-un paradox al existenței umile.
Andreea Palasescu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voiam să pleci. Refuzam sistematic și conștient să asimilez în adâncuri de suflet o încheiere brutală a firului de poveste pe care îl împletisem împreună din vise și culori de văzduh neatins. Oamenii vorbeau nefiresc de mult, gol și cumva în contradicție cu sinele propriu care, pierdut în derizoriu se prinsese strâns de aripile tale, nevăzute. Le săruta mereu, sorbindu-le bruma de bine, candid și seninul albastru dintr-o privire. Treceau zilele albe, anevoios și rece, aducând cu sine amurgul timpului. Te ocroteam cu ardoare, frenetic, căutând să mă iert sincer pentru ce n-am făcut. Ascultându-mi limitările, dojana și dorul necuprins care ne apropia pe vecie, făcându-ne părtași amintirilor.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianuarie cu gust de fragedă răcoare îmi stătea înghesuit în suflet. Aglomerația clipelor efemere și bruma străvezie împletită cu surâsul vag al timpului ascuns în ghirlande de amintiri mă îmbrățișa. Mirosea a brad și a oameni plini de șoapte cu doruri nespuse. Întunericul cobora în ecouri de lumină palidă și orașul îmi părea o întindere nesfârșită din care răsăreau cuminti destine furate la începutul zorilor. Oamenii le culegeau în palme și apoi le aruncau în grabă, ascunzându-le prin bagajele pline cu vise. Unii plecau în călătorii și altii așteptau încă trenul pierdut. Poate așa era viața. Plină de moartea uitării și de noi începuturi care aduceau mereu primăvara vieții, într-un suflet hoinar.
Andreea Palasescu (4 ianuarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmei fiecare cer are propriul întuneric. Dar cred că Dumnezeu răsărise cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Și când nu mai puteam îndura greutatea rușinii, ne spovedeam în sine cu smerenie și se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe șcenă mai buni, dădeau totul și plecau cu mâinile goale și inima plină de liniștea iubirii. Alții aveau brațele încă pline cu flori, ovații și recunoaștere nesfârșită. Însă tot nu-i cunoștea nimeni, dincolo de mășți. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac și de singur. Îi găseam pe toți flămânzi de iubire. Dar oare câți dintre ei întâlniseră deja fericirea?
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă într-o zi m-aș decide impulsiv să te uit? Apoi anevoie cu tremur in suflet te-aș da afară abuziv dintr-o amintire. Ca si cum dintr-o dată, imprevizibil s-ar risipi in noi tainele impărțite idilic intr-o clipă de veșnicie. Să vezi cum e intr-un suflet străin. Si dintr-o dată s-ar nărui tăcerile nestăvilite, liniștea si regăsirile. Reciproc. Când vine vremea să plecăm schiopătând de pe o pagină de hazard unde nu mai e loc pentru jumătăți de lume comună, neînțeleasă. Ce-ar fi dacă m-aș uita inapoi?
N-aveam prea multă vreme. Iubim și murim in lipsa iubirii. Ce-ar fi dacă m-ai lăsa să plec? Cu toate artificiile, aparentele si fericirea disimulată amândoi știm că nimic nu va mai fi la fel...
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferința reprimată și alimentată constant de conflicte interioare, constituie sursa celor mai mari dependențe afective. În definitiv orice formă de viciu otrăvitor survine subtil, infiltrându-se în adâncul unui suflet copleșit de singurătate și în oglinda unei rațiuni aflate în căutarea echilibrului pierdut. Oamenii se regăsesc pe sine, la limita existenței, orbi și flămânzi de afecțiune după un picaj neîntrerup în hăul singurătății. Unii se recunosc în cioburi și alții se rătăcesc căutându-se neîntrerup. Doar câteodată un zâmbet îi ridică, îndrumându-i hotărât spre un vis nou. Până la urmă, nu contează cât de aprige sunt încercările, important este să ne ridicăm încrezători și să mergem mai departe!
Andreea Palasescu (19 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să reușim împreună cumva. Într-un sens neînțeles, interpretabil. Nu știam încă de unde voi începe să-mi culeg ițele viselor desprinse molcom, într-o senină mângâiere de răsărit. Timpul mușcase din ele cu lăcomie, lăsându-ne esența să curgă tainic în amarul vremii. Fără cuvinte blânde și pregătire în prealabil s-au dezlipit de cer luminile fade, dezbrăcându-ne rapid de aparență și necunoscut. Mi-am acoperit goliciunea regretelor cu haina ta moale si te-am îmbrățișat. Din toată puterea existenței mele șubrede, cumva istovită de vâltoarea aceasta violentă. Știu că înțelegeai. Poate nu pe deplin, însă destul cât să-mi doresc oglindirea în inima ta pentru o fărâmă de veșnicie. Cât să te caut și să te am.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înțelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o șoaptă tulburând fărâme de liniște și firesc. Ne spuneam totul și aglomerația trăirilor copleșitoare ne îmbrățișa. Erau de prisos explicațiile fade, visele stinse și nopțile respirate intens printre suspin și extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomerație și cuvinte mici, stinghere prin insuficiența lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărțit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiți într-un singur suflet. Ne săruta viața pe creștet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.
Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înțelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o șoaptă tulburând fărâme de liniște și firesc. Ne spuneam totul și aglomerația trăirilor copleșitoare ne îmbrățișa. Erau de prisos explicațiile fade, visele stinse și nopțile respirate intens printre suspin și extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomerație și cuvinte mici, stinghere prin insuficiența lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărțit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiți într-un singur suflet. Ne săruta viața pe creștet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.
Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Andreea Palasescu, adresa este:
