Andreea Palasescu

Cu tine

Cu tine încep poveştile nescrise şi visele croiesc mărgăritar,
Răsar din gând ispitele nestinse, înmuguruind un suflet solitar.
Cu tine-i soare pretutindeni, sub asfinţit de umbră şi de trai,
Când împărţim o mângâiere surdă, un colţ muşcat de zâmbet si de Rai.
Cu tine liniştea devine zbucium şi zbor de fluturi spulberă tăceri
Străine sunt emoţiile firave, sub cerul mângâiat de primăveri.
Cu tine lumea-i mai bogată, de mergi descult prin inimi desenate,
Când din mâhniri răsare fericirea şi amintirile îngână şoapte.
Ne naştem şi murim într-o iubire, unde uitarea-i pace şi firesc
Cu tine-ncep poveştile nescrise şi tot cu tine parcă se sfârşesc...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nvaţă-mă sā fiu egoistă! În ceasul acesta tardiv, tomnatic, făcând abstractie de zbucium şi agonii mărunte. Doar eu şi timpul cosmetizat într-un amurg molcom de septembrie, aruncând vâltorii clipelor umbre de paşi pe un suflet firav. Nu mă aştept să înţelegi. Sunt ostenită de pretenţii absurde aruncate pe sub mână, cu viclenie, din buzunarele pline de vise. Semănam cumva pe alocuri, recunoscut unui simplu gând. Voiam să fiu liberă, doar cu mine pentru prima oară, fără acest amalgam de străini, hoinari şi ursuzi. Să mă iert pentru inepţia de a mă uita definitiv în poveşti care nu-mi aparţin. Uite unde duce încăpăţânarea de a dărui! De ce nu mi-ai spus?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firesc, integru şi asertiv, într-un acord subtil şi asumat cu destinul. Stăruie în schimbare şi în dorinţă de recunoaştere şi regăsire a fărâmei de lumină care dăinuie în celălalt, indiferent de adâncimi necuprinse şi întuneric. Pentru că suntem răspunzători de calitatea vieţii şi de lecţia pe care încercăm să o împărtăşim. Iubeşte şi iartă mult, consecvent şi plin de răbdare. În definitiv noi suntem înfăptuiţi din experienţe şi trăiri dobândite în timp, datorită celui care a produs răni adânci dar şi brume de frumos în interior. Întotdeauna datorită şi niciodată din cauza. Concluzia aceasta ne ajută să înţelegem cât de necesar este să fim buni şi să dăruim.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să-mi murdăresc gândul. Nici inima nu vreau să-şi stingă lumina vie, firavă doar ca să-ţi cuprindă în tăcere întunericul. Mi-a ajuns. Nu-i loc de goliciunea vorbelor şi de interpretări superficiale. N-am trăit intens pentru nepăsare şi blamări. Nici pentru a contura brume de real într-o inimă furată de iluzia plăcerii. În schimbul eşecului am iubit. Mult, fără interese palpabile doar pentru o fărâmă de acceptare şi recunoaştere. M-am pierdut uneori în adâncul trăirilor, orbeşte, cu scopul subtil de validare a propriilor valori. N-am nici un regret. Sună a minciună frumoasă dar eu cred. Şi dacă cred suficient, într-o zi o voi transforma în realitate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am oprit să ne odihnim iubirea la marginea unui apus văratic de şoapte. Molcom, sărutând mireasma umbrelor fade, noaptea cu tainele necuprinse de freamătul timpului, ne îmbrăţişa. Miroseai a flori şi a vise răsfăţate de zâmbetul dimneţilor de vară. Pofta flămândă a buzelor tale roşii, îmi cuprindea inima, purtând-o în adâncul albastru al valurilor învolburate. Vântul hoinărea nestingherit printre amintiri, într-o dulce chemare a ispitelor şi marea ne ademenea paşii spre o noua zi. M-ai strâns în braţe cu grijă, fără să tulburi glasul tăcerilor. Eram în sfârşit acasă. Într-un fel, îmi pierdusem locul în lumea aceasta, dăruită sufletelor străine în lipsa ta..

Andreea Palasescu (1 august 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat şi demn, fără nostalgii sau regrete ca nişte oameni mari. Simţeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esenţă validă, menite să păstreze mirajul aparenţelor. Timpul o să curgă lent şi lacom, aruncându-ne în braţe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenţei ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică şi superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca şi cum într-o aglomeraţie de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu şti cel mai bine...

Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile provocări ale vieţii presupun nu doar păstrarea întegrităţii ci mai ales dobândirea asumată a capacităţii de menţinere a propriei demnităti, neatinsă de ispita oglindirii intr-un gând străin. Pe de altă parte, smerenia, un atribut creştinesc, constituie reflexul sufletului, obişnuit cu suferinţa comună, care răsplăteşte răului cu bine. Nu trebuie înţeles ca o abnegaţie totală în faţa nedreptăţilor. De aceea, oamenii înţelepţi îşi pleacă fruntea doar în faţa celor care manifestă empatie şi sentimente veritabile, către semenii lor. În altă conjunctură timpul, cu aceleaşi valenţe efemere, nu trebuie oferit, sub nici o formă, celor care nu-ţi preţuiesc prezenţa.

Andreea Palasescu (21 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme tăcerea îşi aşternea ecoul surd într-o aglomeraţie de clipe. Fără menanjamente, timpul alipit de şoapta amintirilor işi presăra agale trecerea zgomotoasă într-o fărâmă de viaţă. Era pustiu apusul uitării şi gândurile împletite frumos într-un mănunchi de amintiri târzii, se amestecau frenetic, înfiorându-mi simţurile. Nu mai era nimic de spus. Poate şi pentru că simpla etalare a sentimentelor pierdute în zbucium şi echivoc, devenise o încercare banală, nereuşită de susţinere a unor realităţi inexistente. Mă retrăsesem în colţul mic de lume, înţeleasă pe jumătate, ascultând ploaia viselor care pătrunsese adânc până dincolo de ziduri, aparenţe şi necunoscut.

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri intense şi visuri frânte pe alocuri de orgoliu pueril se topeau în freamătul clipei molcom, respirând sporadic suspinul timpului. Firul proaspăt de verde stins cu grijă în senin si rouă proaspătă, săruta urmele paşilor pe drumul şerpuit, presărat cu argilă rece şi umedă. Era în sine un contrast vag de lumini şi umbre fade într-o palmă de răsărit lacom. Păcatele mari şi mici clocoteau înăltându-si fumul fierbinte în cercuri de abis. Le trezeau din surâs de prezent ispitele, fără prevenţie şi milă de suflet flămând. Hrană vie le era şoapta uitării, rostită adesea în ropot de ani amestecaţi în valiza timpului, ca o explozie rece de cuvinte pline de tăceri şi confuzie.

Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul trebuie preţuit pentru lecţii şi concluzii determinate, pentru cărămizi lipite cu freamăt de suflet, agonie şi amintiri. Mai abitir are nevoie de lumina iubirii în întuneric şi de surâs în vremea mohorâtă a neliniştilor lumeşti. Iertarea e pentru cei puternici. Nu trânti uşa cu zgomot, reproşuri şi gânduri nespuse. E permis o vreme când ţi-e ştirbit orgoliul dincolo de limite însă marginea acestor capricii pasagere e delimitata de nevoia de a dărui. Nu luăm nimic cu noi. Plecăm singuri cu geamantanul plin de vise purtat pe umerii goi până la întâlnirea cu esenţa unei intense existenţe. Rămâne din noi fărâma de bine dăruit, bucuria împărtăşirii trăirilor care ne îmbogăţesc.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!