Andreea Palasescu

Te iubesc. Aşa mult încât parcă ieri e azi şi mâine te port aievea pe cărări de inimă blândă. Îţi vorbesc în fiecare suspin de clipă, în fiecare gând proaspăt de răsărit. Taţii nu mor. Dumnezeu le îngăduie să adoarmă într-un colt de suflet, într-o flacără vie de candelă. Luminându-ne.
Nu vreau să cresc. Dar parcă de când eşti cu mine pretutindeni nu-mi mai este frică de întuneric...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa unui suflet drag, devine adesea, contradictoriu, o prezenţa vie, statornică, comparabilă cu fantasmele năucite de raţiune în luptă cu o dependenţă afectivă. Omul pleacă şi umbra atingerilor sale rămâne agăţată de inimă, printre rânduri pline de patos, dorinţe şi amintiri pierdute în mrejele timpului. Dorul îi menţine imaginea clară, intactă şi tăinuită de pofta hulpavă a uitării.

Andreea Palasescu (8 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de ţărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puţin din nemurirea lui în fiecare străin...

Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprinde focul din cenuşa nopţilor albe, sub cerul viscolit de umbra norilor cenuşii. Paşii grei, goi de amintiri trecătoare îmbracă mantia umbrelor străvezii, peste şoaptele troienite de dor. Vântul îţi suieră numele şi gândurile curg în albia râurilor îngheţate. Desenez fulgi de zăpadă pe geamurile aburite şi te aştept. Aştept să-mi răsari in suflet ca un ghiocel care vesteşte primăvara...

Andreea Palasescu (7 ianuarie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am aşezat amândoi cuminţi, în grădina plină cu flori. Mirosea a clipe primite în dar la margini de văzduh, a timp preţuit şi recunoştinţă. M-ai învăţat cum să împletesc boabele de rouă cu inocenţa şoaptelor nestrivite. Şi norii de pe cerul albastru aveau contur de chipuri, forme cioplite cu inimă bună şi bucurie. Când nu îmi era de ajuns închipuiurea îmi sărutai fruntea, dezmierdându-mă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mai am un petic de suflet. Mi-au promis pe el aripi şi zbor senin de surâs. Mi-au promis bucuria clipelor care nasc din emoţie nesfârşită şi iertare. Unii au aruncat nestingherit în visuri cu nepăsare şi ironii. Nu sunt supărată. Dragostea n-o bate vântul schimbării, n-o spulberă pasul acestor fragede vieţi. E tot ce am. Şi dacă n-ai ce să-mi oferi, iartă-mă! Ia tu puţinul care mi-a rămas!

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se cern la înghesuială cu amintirile. Mor trăind, şi se nasc în noi mai abitir, abia după ce au dispărut în efemer. Ce paradox! Puţini înţeleg definiţia aceasta a clipelor de răsărit molcom, împărţit pe îndelete la o întâlnire a gândurilor lăuntrice. Ce plăcut ar fi să devenim cumva superiori în dezbaterea acestor aparenţe stupide care strivesc bătăile de inimă în contraste variabile.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie îmi plăcea să-i văd sufletul înflorind. Ca mugurii de dor, proaspeţi, însetaţi de fiorul vieţii, ca raza de senin pe-o cunună de albastru văzduh. Îmi plăcea să adorm cu gândul iubirii şi noaptea când e mai blândă lumina viselor, petale din Rai şi praf de stele aveam să-i prind în părul bălai. Îi râdea inima mică, la margine de gând, cu regăsire şi freamăt încropit sub tăcerea asfinţitului.

Andreea Palasescu (24 septembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos decât demnitatea. Mi-am zis în sine, fără să fac haz de aspecte evidente, care trădau permanent contrariul. Nu ştiu ce căutam acolo, în bătaia schimbărilor, sub lupa amintirilor care hrăneau nemulţumirea pofticioasă, fără înfrânare şi egoism. Îmi plăcea rolul acesta de regulă neîncălcată, întruchiparea riguroasă a unui suflet cu ochelari de cal. De ce trebuia să fii tu excepţia?

Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici azi nici mâine, nici o bucată zdravănă de veşnicie. Câteodată, ştim amândoi, când străinii sunt ocupaţi să muşte din viaţă ne spunem poveşti. Suntem goi de orgolii şi ne contopim aşa frenetic, căzuţi parcă din pulberea isipitelor pline de voluptate. Ştiu că ţi-e dor. Te aud strigându-mă din toţi rărunchii inimii, într-o tăcere asurzitoare. Aşa-i că ţi-ai dori să dai de pământ cu toate cuvintele?

Andreea Palasescu (17 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!