Alexandru Odobescu

Bătrânul Haydn, părintele acelor simfonii germane pe care tu le urăşti aşa de tare, Haydn, la vârsta de 68 de ani, puse capăt sutimilor sale de compoziţiuni muzicale, prin oratoriul numit Cele patru timpuri ale anului, die Jahreszeiten în care, recapitulând toate amintirile vieţii sale, simplă şi simţitoare, bătrânul maestro cântă pe rând, cu instrumente şi cu glasuri omeneşti, toate bunurile şi toate plăcerile de peste an. Când ajunse la timpul toamnei, unchiaşul obosit nu se sfii a îmbuca bărbăteşte trâmbiţa vânătorească, şi tot ştiu încă să mlădieze, prin simpatica şi naiva dulceaţă a geniului său, stilul muzical cam pipernicit şi cam înţoponat al secolului din urmă, stil pe care l-au denumit, în ţările occidentale, cu porecla comică de stilul perucilor, Zopfenstil, şi care la noi s-ar zice: de când cu nemţii cu coadă.

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, VI (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-n adevăr, să şedem strâmb şi să judecăm drept: oare ce desfătare vânătorească mai deplină, mai neţărmurită, mai senină şi mai legănată în dulci şi duioase visări, poate fi pe lume decât aceea care o gustă cineva când, prin pustiile Bărăganului, căruţa în care stă culcat abia înaintează pe căi fără de urme? Dinainte-i e spaţiul nemărginit; dar valurile de iarbă, când înviate de o spornică verdeaţă, când ofilite sub pârlitura soarelui, nu-i insuflă îngrijarea nestatornicului ocean. În depărtare, pe linia netedă a orizontelui, se profilează, ca muşuroaie de cârtiţe uriaşe, movilele, a căror urzeală e taina trecutului şi podoaba pustietăţii. De la movila Neacşului de pe malul Ialomiţei, până la movila Vulturului din preajma Borcei, ele stau semănate în prelargul câmpiei, ca sentinele mute şi gârbovite sub ale lor bătrâneţi. La poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre, precum şi cei suri al căror cioc ascuţit şi aprig la pradă răsare hidos din ale lor grumazuri jupuite şi golaşe. E groaznic de a vedea cum aceste jivine se reped la stârvuri şi să îmbuibă cu mortăciuni, când, prin sohaturi, pică de bolesne câte o vită din cirezi!

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, I (7 mai 1874)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din copilărie, şi eu am trăit cu tămădăienii, vânători de dropii din baştină, care neam de neamul lor au rătăcit prin Bărăgan, pitulaţi în căruţele lor acoperite cu covergi de rogojină şi, mânând în pas alene gloabele lor de căluşei, au dat roată, ore, zile şi luni întregi, împrejurul falnicilor dropioi, cărora ei le zic mitropoliţi, sau când aceştia, primăvara, se înteţesc în lupte amoroase, sau când, toamna, ei duc turmele de pui să pască ţarinele înţelenite.

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, I (7 mai 1874)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om pe lume îşi are măsura sa şi după acea măsură îşi măsoară gândurile şi faptele sale.

citat clasic din Alexandru Odobescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dăm, aşadar, atenţiunea noastră cărţilor care s-au scris şi în secolii trecuţi şi într-al nostru.

citat clasic din Alexandru Odobescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în genere e slabă de îngeri şi cei mai mulţi râd sau plâng când văd pe alţii plângând sau râzând.

citat clasic din Alexandru Odobescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice carte este în sineşi un lucru mort; ea în veci de veci nu spune decât ce e scris într-însa; nimic mai mult.

citat clasic din Alexandru Odobescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce am primit de la societăţile vechi, noi îl vom da ca moştenire urmaşilor, dar lăţit, prefăcut şi îmbunătăţit şi sămânţa de viaţă depusă în sânul omenirii, dezvoltându-se neîncetat, va creşte, va produce mugurul, frunzele, florile şi poamele sale care vor merge tot înnoindu-se. Căci acesta e cursul societăţii omeneşti.

Alexandru Odobescu în Lumea în gândire
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreodată, amice, te va ajuta norocul să mergi la Roma, ca român, negreşit te vei duce să vizitezi Forul lui Traian, şi vei admira, în mijlocul acelei pieţe, prăbuşită sub nivelul cetăţii moderne, măreaţa columnă de marmură, care iese din pământ încolăcită cu istoria originilor noastre naţionale.

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, V (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătorii, aci înghit un pahar mai nainte de a se porni, aci se odihnesc pe iarbă verde, cu caii lângă dânşii, aci iar sosesc voioşi, sunând fanfarele lor de izbândă. Damele, graţios plecate pe şeile lor de catifea neagră, se uită cum şoimii se reped în aer pe păsărelele spăimântate; una din ele s-a depărtat în taină spre pădure, şi după dânsa aleargă, în fuga calului său alb, un galant cavaler, ducându-i vălul pe care ea l-a uitat atârnat de craca unui copac; tocmai în fund, pe marginea pădurii, se zăresc, prin ceaţa umedei Olande, câinii urmărind un cerb abia profilat.

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, VIII (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!