Adrian Rentea

Nedumeririle unui eretic (II)

Priveşte cerul
stă scris caligrafiat şcolăreşte pe un zid
aşa că-mi ridic ochii de la tencuiala scorojită
şi privesc
vântul rostogoleşte norii ca pe ciulini
în spoiala albastră nici o fisură
nici o fereastră uitată deschisă prin care să poţi arunca o privire
locul pare pustiu
părăsit
dar dacă într-adevăr au locuit îngeri în el
cum se face că nu a fost măcar unul mai rebel printre ei
unul cu spirit de poet
care să-l vandalizeze.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clasei politice

Mărunţi în vorbă şi în faptă
uimiţi prin talentul cu care
impostura v-o mascaţi
epigoni ar fi un titlu nobiliar

pestriţe cohorte vă urmează
servitori mânaţi fie de oarbă idolatrie fie
de teama de a fi striviţi

mojicia voastră perverteşte
umila prostime
incompentenţi inculţi notorii astăzi
eraţi până mai ieri iluştri anonimi

pasul ţanţoş însă se preschimbă
spăsiţi şi palizi ni vă înfăţişaţi când sunteţi
demascaţi.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele, plastilina poetului

Întreabă copilul care aruncă plastilina pe podea
certându-i îmbufnat îndărătnicia
ce-şi doreşte de la viaţă
ani sau plastilină
întreabă poetul ce ar da cu caietele de podele
de nu ar fi ora aşa târzie
ce-şi doreşte de la viaţă
ani sau cuvinte
dacă pentru o struţo-cămilă
e nevoie de un catralion de plastiline
de câte cuvinte e nevoie
pentru a reda setea poetului
ce şi-a ars palmele
sufletul
răscolind deşertul
în căutarea unei struţo-cămile?

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de frumoasă e toamna aceasta

Cât de frumoasă e toamna aceasta
pe trotuare pe alei
în rondourile din parcuri
peste tot moartea se descopune la soare
frunze cenuşii făcute fărâme sub talpă
cu vântul purtându-le de colo-colo
ca pe bucăţi de suflete fără aripi
iluzii girate de antetele caselor de pariuri
ori de sloganuri de campanie
acoperind ca plasturii rănile lăsate
de pete de urină stătută
şi spuma câte unui scuipat imitând
mărgăritarele brumei
cât de frumoasă e toamna aceasta.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumeririle unui eretic

Oare Dumnezeu
presupunând că există
e la fel de trist
cum suntem noi în zilele ploioase
sau pe când supuşii-i
tânjesc după nimburile angelice
ale crestelor la zenit
ori după dansul nestematelor pe plapuma mării
când soarele se ridică-n capul oaselor
el spune un bogdaproste
şi ca-ntr-o debara personală
la adăpost de orice priviri
îşi rulează un joint
binecuvântând cortegiul de nori în robe zdrenţuite
ce-i ascund pentru o clipă spectacolul grotesc de jos.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezident în ţara cuvintelor

Rezident în ţara cuvintelor
ţara care m-a adoptat
şi totuşi
arhanghelii
ori demonii ce mă locuiesc
se simt uneori precum imigranţi ilegali
dar unde să fug
unde să mă ascund
autoexilat din patria mumă
ţara în care nu se mai produc tunuri
dar se dau tunuri la tot pasul
unde cerneala se uscă în uitare
pe pagini de carte
legate nu cu aţă ori cu clei
ci cu zale
unde să fug
unde să mă ascund
dacă nu acolo unde călimara cu cerneală
e bolul în care
cei închişi pe viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

O după-amiază cu amicul George

În grădina de pe strada Baladei
cu o dulce muzichie litania ploii
şi staccato-ul loviturilor de gong pogorâte parcă dintr-altă lume
cu un fârtat autointitulat liber poezionist
ne ostoim gâtlejurile însetate
şi discutăm de poezie
cenacluri şi tabere
de Irlanda cea mereu verde
şi pâinea neagră a emigrantului ce poartă cu el
diplome şi atestate inutile
şi peniţa
la care se întoarce de cum reazemă pickamerul în rastel
şi pe când muşcatele din glastre se scutură înviorate
şi din stradă răzbate răsuflarea asfaltului răcorit
despre cum fumătorii inveteraţi nu mai au miros
iar asta îmi pare nespus de trist.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărţind singurătatea cu o tufă de măceş

Cu trupul scheletic
ivindu-se din giulgiul alb căzut peste lume
îşi întinde un braţ
ca pentru a-mi aţine calea
o tufă de măceş
pe degetele descărnate
lacrimi par încrustate-n veşnicie
la fel cum odinioară
în viaţa din care m-am reîncarnat
pe o pleoapă încrustată-n amintire
lacrimi au încercat să mă întoarcă din drum
dar iată-mă aici
întârziind în faţa acestei tufe de măceş
mângâind degetele scheletice
gândesc că nu-i nici devreme nici târziu
iar sub giulgiul alb căzut peste lume
nu se află nici o cale
şi aş aduna în palmă lacrimile toate
să-mi spăl cu ele singurătatea
aşa cum Maria a spălat picioarele lui Iisus.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aduce pădurea cu un azil uitat

În dimineaţa asta pierdută-n ceaţă
ce mult aduce pădurea
cu un azil uitat
cu truchiuri împuţinate de iarnă
şi resturi amintind de festinuri estivale
aşteaptă nişte buni samariteni
să-i primenească potecile
soarele de primăvară
să o îmbrace-n rochie nouă
pentru musafirii
care azi mâine
au să-i calce pragul

în dimineaţa asta pierdută-n ceaţă
ce mult aduce azilul
cu o pădure uitată
cu trupuri împuţinate de boală
şi rămăşiţe amintind de o cină frugală
aşteaptă nişte buni samariteni
să-i primenească odăile

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri de beţie

Acum când şi ultimul greier a amuţit
picurul frunzelor numără clipele
până când voi trage storurile peste lume
într-un colţ un păianjen se plimbă-n sus şi-n jos
de parcă ar vorbi cu sine însuşi
o muscă ce şi-a ales pervazul drept loc de veci
mai zvâcneşte spasmodic din picioare
asemeni unui muribund ce are o zi mai bună
şi se ridică-n capul oaselor
de la fereastră să mai privească lumea
pentru ultima oară
când picurul ploii va grăbi plecarea ultimelor frunze
vinul se va fi limpezit
în spatele storurilor trase
voi degusta buchetu-i
mai bogat în renunţări din an în an
iar singurele semne ale trecerii timpului
vor fi cele făcute cu carioca pe sticlă.

poezie de Adrian Rentea
Adăugat de capra vecinului
Comentează! | Votează! | Copiază!