Adrian Erbiceanu

Paradox

Ne prelevăm, prin gânduri abstinente,
De haosul ce circulă prin noi,
Lăsând idei să zacă, congruente,
Pe drumuri alterate de nevoi.

Nutrim, datornici, gând de slobozie,
Încinşi de-alergături pe-acelaşi crug,
Când circumscrişi în fantasmagorie
Ne disipăm arzând, bătuţi, pe rug.

Ne căutăm spre-a ne găsi. Sau poate,
Răstălmăcind mandatul afectat,
Interpelăm ceaslovurile toate
Cu-acelaşi inerent deziderat.

Si contorsionaţi de umblătură
Ne-mpleticim visând un echinox
Ce nu se lasă prins în conjuctură
De Timpul nostru, veşnic paradox.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cădea o ploaie...

Cădea o ploaie dulce şi suavă
Ca-n Eminescu, din bătrânul tei.
Aveai în ochi o mare de scântei,
Iar eu înfăţişarea cea mai gravă
Să-ţi pară vorba-mi, vorbă cu temei...

Şi-am tot visat ca alţii fericirea
Ascunsă-n ierburi şi cuprinsă-n flori.
Erai cu trenă şi aveai bujori,
Aşa cum te întrunchipa iubirea.
Eram şi eu şi alţii visători.

Se risipea în jur o melodie
Ca dărnicia unui blând copil
Ce-şi saltă, blonde, pletele-n April,
Când corzile, ţâşnind adânc din glie,
S-au re-mplantat în solul lor fertil.

Neînţeles de cel ce Înţelege,
Inevitabil ne-am topit arzând,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atatea...

Atâtea ape pier şi nu se-ntorc
Să vadă pieptul muntelui cum storc,
Mocnind în zbucium - aprigă chemare -
Ca-n primul tremur - prima sărutare -

Atâtea frunze cad, codrul rărindu-l
Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l,
Că mă descind când îl revăd tomnatic,
Atât de trist şi-atât de singuratic;

Atâtea ceasuri bat stârnind minutul
Ca-n mine să-ntrevăd necunoscutul,
Incât mă leagă parcă un blestem
Să ies în noapte, veşnic să te chem.

Atâtea ape pier pe căi de ape...
Atâtea frunze cad tot mai aproape...
Atâtea ceasuri bat la căpătâi...
Doar tu rămâi ca-n clipa de întâi.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de fugă

Jos la răscruce, gata de ducă
Ce mă mai ţine, mă tot hurducă.

Dorul atârnă frunză săracă,
Dragostea vine, dragostea pleacă…

Prind, ca din palme, să se răsfire
Cioburi păstrate în amintire…
Ca o minciună consolatoare,
Vremea mă ninge, clipa mă doare...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Pe malul unde dosnic zac,
Nu-i val să-ncumete a sparge
Tăcerea dominând catarge,
Semnul ascuns în zodiac.

Târât pe-o rână, şi bătut,
Un gând se năruie spre altul:
Nisip mărunt tocând asfaltul
Adolescenţei ce-a trecut.

Îngemănate-n colier,
Istorii - ape ce înnoadă,
Spasmotic, trepte de cascadă -
Pe trupuri se preling şi pier.

Pe malul veşnic mistuit,
De-arsura golului ce-l sapă,
Nu-i nimeni care să priceapă
Ce s-a pierdut, ce-i de găsit...

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu vii acum

Era frumos ca-ntr-un adânc de vară
Ce-şi lasă vălul de întunecime
Crepuscular, premergător de-o seară
Scăldată-n unduiri de prospeţime.

Trecea-i, pe-aripi vânt, spectaculară,
Prin gânduri ilicite şi sublime
Imagine de-abis, tentaculară,
Sortită să m-atragă-n adâncime.

Pe căi de foc alunecai fluidă
- Ca pasu-ţi moale pe un câmp virgin -
Atât de temătoare şi candidă
Încât te-ncorporasem în destin.

Închis în stadiul meu de crisalidă
Voiam dar nu ştiam să te reţin...
Prin noaptea fluturând efemeridă,
De ce nu vii acum când ştiu să vin?

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra ta

Sunt umbra ta... şi te urmez de când
Lumina te-a scăldat întâia oară
Cu-aceeaşi certitudine precară,
De salt între "acum" şi..."pe curând".

Sunt umbra ta şi te urmez spre seară
Dar umbrele nasc umbre strecurând
Dorul prin dor... şi ne topim arzând -
Îngemănate lumânări de ceară.

Sunt umbra ta şi te urmez supus,
Cu fiecare răsărit de soare,
Până şi-n golul umbrei interpus
Ca un sigiliu sec, de încifrare

A tainei tale care m-a sedus
Să-nşirui lumea: urme pe-o cărare...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi

În mine treaz mă-ntorc
tu crezi că dorm
tic-tacul
mă punctează uniform

C-un gând alt gând
îl vâmui
îl dezbrac

te uiţi şi crezi că dorm
şi taci
şi tac

Descing pe braţe rupte
de tripod
mirajul delicvenţei
şi-l înnod

Curg flăcări
peste gândul istovit…

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ab Jove principium

Adam nu prea ştia de unde vine
Treaz constatând că îi lipseşte-o coastă...
Dalila lui Samson i-a fost nevastă –
Contrabalans cu noime feminine.

Ulise, rătăcind pe-o Mare vastă...
Virgiliu, căutând pe nu ştiu cine...
Şi, exilat la “Ponturi Euxine”,
Ovidiu, pritocit de o “năpastă”...

Crestomaţii de nume şi de fapte
A căror tâlcuire-ntrezărea
Nu istovirea zilelor în noapte?

De unde vine-Adam nu prea ştia…
De-aceea, poate-ademenit de şoapte
Ne-ngână tainic: “Que sera, sera!...”

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

La casa mea

La casa mea neterminată,
Pe trepte-nguste de argilă,
Îşi plânge ploaia, înspicată,
Durerea strânsă pe şindrilă;
Se-nvăluie c-o mantă rece
– Mimând că-i purtător de zestre –
Acelaşi vânt ce se petrece
Hălăduind printre ferestre;
Teama – precum un fir din caier –
Mă-nvăluie înăbuşită…
Respir, dar parcă nu am aer,
Vecie-i fiece clipită.

Şi – cercuri-cercuri, în nuntire –
Mă-nlănţuie în el năvodul
Întru vicleană amăgire…
Se-nclină scara…cade podul…

Încolăcit, drumeagul geme
Sub paşi, în vreme să răzbată,

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!