Tehnica disciplinei în familie nu trebuie să se exteriorizeze nici prin încăpățânare, nici prin mânie, nici prin strigăte sau rugăminți, nici prin insistențe, ci prin o dispoziție calmă și serioasă.
Nu te poți mândri cu o disciplină care vorbește numai despre ceea ce n-ai voie să faci. Te poți mândri cu o disciplină care duce undeva, care îi cere omului ceva mai mult decât stăpânire. Acesta este scopul educației.
Nu toți înțeleg un lucru atât de simplu și atât de evident că înjurătură de mama este o murdărie meschină, sărăcăcioasă și ieftină, semnul celei mai sălbatice, celei mai primitive culturi, o tăgăduire cinică, atât a respectului față de femeie, cât și a drumului nostru spre o frumusețe adâncă și cu adevărat omenească.
Familia este un factor important și de răspundere al educației. Părinții o conduc și răspund de ea în fața societății, a fericirii lor și a vieții copiilor.
Totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar în primul rând și în cea mai mare măsură, oamenii. Între aceștia, primul loc îl ocupă părinții și educatorii.
Literatura nu putea zugrăvi o fericire întemeiată pe bogăție; ea nu putea zugrăvi nici fericirea în sărăcie, pentru că o astfel de idilă nu se putea lipsi, firește, de ipocrizie. Arta, nicio artă adevărată, n-a putut să justifice vreodată inegalitatea dintre oameni.
Disciplina nu se realizează prin oarecare măsuri "disciplinare", ci prin întregul sistem de educație, prin întregul stil de viață, prin toate influențele la care sunt supuși copiii. Astfel înțeleasă, disciplina nu este nici cauza, nici metoda, nici mijlocul de educație justă, ci rezultatul ei.