Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Dan Mitrache

Lista completă, pagina 7

Vizită

Se oprise în prag
sveltă, grațioasă,
cu ochii-i umezi
scanându-mi inima de intruși,
mirosul clorofilei din privire
cuprinzându-mă verde.
Primisem dreptul la liber cuvânt,
dar visam îmbrățișări,
împerecheri, încrucișări
cu lăcomia utopicei iubiri...
"Hei, tu (primeam un zâmbet
de început de univers)
unde mi-ai umblat toată ziua,
voiai să-mi scapi
privind în soare,
sau să te pierzi în lumea mare?
Sărută-mă, am un capriciu
și te vreau..."
Simțeam în piept
cum inima mi se-nfioară,

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cronos

Puțin mai vreau, încă puțin,
Sau mult, mereu mai mult, mai mult
Și eu ce fac: doar plec, sau vin,
De cine trebuie s-ascult?

Ce ceas voi vrea ca să consult,
Ce să citesc pe-al lui cadran:
Să calculez că timpu-i scurt,
Măsura lui să-mi pese... neam?

Să steie-aș vrea! Și-n astă clipă,
Multiple vieți să retrăiesc.
De dragoste făcând risipă,
Celor ce-i știu, să dăruiesc.

Atâta vreau. Și-acum pornește
Tu, Cronos, cu al tău tic-tac...
Pe "Inter-net", primesc o veste
De-un rendez-vous, într-un iatac.

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De rădăcini

Când am plecat, nu m-am uitat în urmă,
Oricum, nu mai vedeam nimic,
Aveam ceață în ochi, să mă ridic
Speram prea mult, orbit după căldură...

Lăsam iubiri, regrete îngropate,
Prieteni, vecini, frați, câțiva dușmani,
Atunci, eu nu știam că peste ani
Îi voi iubi, de-acolo, de departe.

Plecam, un El Dorado căutând
Către comoara ce-o doream demult,
Dar n-am putut al inimii tumult
Să mi-l opresc, de al meu drag pământ.

Iar noaptea, când adorm, un rai visez,
Cu munți și dealuri, râuri, câmpuri, mare,
Când mă trezesc, febril privesc în zare
Spre ce-am lăsat în urmă, și-al meu crez

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Drapel (de ziua drapelului nostru tricolor)

Flutură demn drapel peste Carpați,
Îmbrățișând fin dealuri și câmpii,
Râuri și fluviu, deltă, toți ca frați
Mângâind Marea Marii Românii.

Valul de roșu clocotește-n vânt,
Dintr-un prea-sfânt de viteaz sânge dac,
Și maci în câmpuri mlădie-n pământ
De dulce Eden, oglindind în lac.

În nuferi galbeni, înflorește locul,
Și-n holdele cu aur unduind,
Acolo unde s-a oprit norocul
Sălaș să-și facă, suflete-ncălzind.

Iar din înalt, albastrul unui cer,
Cu aer de pădure împresoară
Un viu de stâncă, marele mister
Ce devoalează-n glia milenară.

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un gând și un mesaj în litera "c": Cameleonice creanțe

Clar! Constructive căutări
Cuprind cetatea cea cernită
Cu consecvența cărămidei,
Care cu cap crește clădită...

Celeste cântece cuprinse,
Cum cerul celebra cununa,
Corul cu colțuri circumscrise,
Consecutiv cedând cutuma;

Caut cadențe, consecvențe
Cameleonic comutate,
Ci cer ciracii cupidențe,
Când cred crea câmpuri curate:

Campanii clare, cu comerțuri,
Cu ce, cu cine, cum contăm,
Cad combinând cuburi cu cercuri
Creând credința că cedăm...

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cioburi de lemn

Se îngroșase umbra sub nucii cu răcoare,
Brusc lunecând pe casă cu nori de mucava,
Și picuri kamikaze loveau cu-nverșunare,
Iar curtea părăsită părea a abdica...

Ardea aburul iute o frunză resemnată
Dintr-o timidă viță ce-a îndrăznit să crească
Scrutând jur–împrejurul, acum nemângâiată,
În van pierzând nectarul din vatra părintească.

Umbre de ieri, plecate, crescuseră cicoare
Acolo, pe poteca ducând către grădină,
Iar greierii din grindă cântau cu întristare
Pământul ce rodise, iar astăzi e doar tină.

Sub o perdea, butucul, ridat de o secure,
Își înflorise viața cu o ciupercă dalbă,
Cioburi de lemn, rămase din ce a fost pădure,
Horeau tăcut în juru-i, unindu-i cu-a lor salbă...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trista grădină

Grădina mea e tristă, căci venit-au
Jivine să o calce în picioare
Fără să-ntrebe nimeni de dorit-a
A viețui, sau dacă vrea schimbare

Grădina mea-i uimită, i se pare
Că agresorii-i sunt prieteni buni,
Că primul... și apoi ce mai apare
Sunt drept stăpânii ei, de la străbuni

Grădina mea, mirată, moare-ncet
Cu o tristețe-n suflet infinită,
Gândindu-se că s-a păstrat concret
De-a ne hrăni și pentru-a fi iubită

Grădina mea mă strigă cu glas stins,
Simțindu-mi empatia implicită,
Să-mi fie mie patrie și vis
Ce se-mplinește-n inima-mi rănită

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frânte aripi de copil

În oriunde triste locuri,
înfruntând perfide focuri,
frânte aripi de copil
-de un crud, hain destin-
țipă-n aer cu durere
dor de viață, zbor senin...
Rogu-te tu, vânt din Soare,
cată aripa ce doare,
mângâind-o, fă-o bine,
redă-i zborul către tine,
dă-i din majestatea Lunii
planând lin pe somnul lumii,
ocrotește-o de furtună,
ghideaz-o spre vreme bună,
scoate-i aere deșarte
din penaje-mpăunate
și învaț-o să mângâie
dor și viață... să rămâie
pavăză pentru iubire,
tuturor să dea de știre

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dintotdeauna

PLÂNGE în sufletul meu
Naiul Zamfirului
Picurând balade
De Porumbești
Și de mesteri mari
Ce numai într-un loc
Pe plaiuri românești
Cu calfe și zidari
Găsitu-și-au soroc.

CÂNTĂ doinele toate
Prin fluiere străvechi
Catalizând înalte
Perpetuări perechi
În spații-nnobilate
Cu vieți trăite-n plin
De oameni care-n moarte
Mai pot zâmbi senin.

RÂDE Soarele unic

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu sunt român

Eu sunt român și-ți cânt în românește,
Iar când iubesc, o fac în limba mea.
Cuvântul "dor" e doar în limba noastră
Și-aici s-adorm, eu îmi propun, cândva...

Eu sunt român și-s demn, fără orgolii
De mai șarmant, mai bun, sau mai moțat,
În plaiul geto-dacic îmi am seva
Și-aici îmi trăiesc timpul ce mi-e dat.

Eu sunt român și frunza care-mi bate
În geam, cu insistență-n mângâiere,
Eu o iubesc cu posesivitate
În timp și spațiu, până la durere!

Eu sunt român și ochii-mi înconjoară
Cu venerare patria natală,
Cu brațele deschise către lume,
V-aștept români, să reveniți în țară!

[...] Citește tot

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 8 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Dan Mitrache, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook