Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Viorel Birtu Pîrăianu

Lista completă, pagina 60

Vinovații fără vină

Suntem bieți spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiați de legi, fărădelegi, pășim inconștienți, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri și surcele.
ce poți acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărțile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm și dormim, în liniște, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coș, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace și tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme și suspină.
Aici este liniște ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputință.
Vinovați fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Așa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului și totul este bine, nu-i așa...
Nu, nu auzim, nu mai simțim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viața asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieții mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic și trist, pășesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum și totuși strig

[...] Citește tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am țipat atunci la porțile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îți mângâia paloarea unui surâs
foșneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruși pe asfalt, mă priveai
renășteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în șoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic

[...] Citește tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultima întrebare

Eram obosit, îngrozitor de obosit, unii spuneau în piață pe la colțuri, ei, un visător nebun. Trăiesc în timpuri false, în vremuri furate, caut fără rost, un rost, fără sens, într-un deplin nonconsens.
Orele curg greu, mă ard acele ceasornicului și strig, desigur în pustiu, acum nici ecoul nu îmi mai răspunde, s-a vândut pe două copeici false. În jur, pereții umezi de lacrimi, ai mei, ai cui îi vrei.
Simt acut absența mea din acest trup, lovit de anii ce au căzut, cum au căzut.
Tristețea curge rece, pe aici nimeni nu trece, nici nu ar avea de ce. Mi-e atât de frig în camera mortuară, glasul fusese inundat de vise. Vroiam să pun o întrebare, desigur ilogică, în eterna și fascinanta mizerie din noi, din jur.
Clipele se cățărau asurzitor pe pereți, amurgul era răgușit, nu am știut atunci. Treptele urcau către nicăieri, cu gândurile scurmam cuvintele, într-un spațiu ros, de ură, de prostie, mirabilă prostie.
Era ora 20-20, era târziu, am vrut să fug, nu am putut, lipsea ușa. Pe strada oarbă de oameni se târau urme, de ce...
De ce vrei, de oameni, de porci, de șacali.
O bătrână se tăra agonic, pe unde apuca, dacă apuca
Ce, ce... apucă ea ceva, nu aveți grijă, e versată.
Un autobuz ruginit se târâște pe o râpă, tușește la fiecare colț, de drum, de viață, cine știe, ce să știe...
Ce, ce... nimic
Pe cer, nimic, luna s-a ascuns după un nor, evident chior, deci am găsit-o. Nu am știut ce să fac cu ea... hei, o cumpără cineva!
Într-un parc, doi boschetari discută telepatic despre efectul benefic al gazelor de seră asupra...
Offf, am uitat...
Pe o stradă murdară, un hotel chior, unii spun famat, să-i pun o crizantemă sau două sau poate nouă și un pat stricat, obosit de legănat.
Două personaje debusolate de propria inexisteță fac sex neprotejat, nici nu aveau cu ce să-l protejeze, erau săraci, nu...
O iubire ratată, între arcade de zbenguieli eșuate, scufundată într-o noapte.
Crestez gânduri în întunericul lumii într-un sanatoriu numit de unii retoric, viață, verzi, gălbui, cum vrei să le pui, cui, oricui.
Totul contrastează logica bunului simț.
Ha-ha-ha, mai simte cineva ceva.

[...] Citește tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lumina

e seară, e târziu
e tăcere, lugubră tăcere
umbra se strânge în jur
cu fiecare clipă ce piere
adun ore, triste ore, în amurg efemer
durerea în mine, o tristă haină
lumina arde în lacrimi, se duce
pe malul apei o cruce
pe margini de drum, o albă floare
mă aplec, o culeg
o pun pe cruce
lumină albă a înflorit în suflet

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răni

azi nu mai vin femeie acasă
am fost alungat
iubeam prea mult lumina și cerul
eram damnatul din cetate
mi-era rău și înghițeam sacadat disperarea
eram robul trist al ultimei nopți
în suflet o rană
în palme cuvinte ucise de gândul nebun
mai bate în poartă timpul rămas
n-am casă, n-am rude
aici totul e tragic și trist
m-au internat în spital, bolnav fără leac
un pat, un spital într-o lume bolnavă
o lume bolnavă într-un pat de spital
tic-tac, tic-tac...
bătăile tac
un stop și atât
rebel într-o agonică lume
curg și pier în tainic mister
azi nu mai vin femeie acasă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărutul

nu mai pășesc în urma trecătoarelor idei
nu caut pași pierduți pe nicăieri
doar îm amurg mai curg păreri
idei de azi, de ieri, de nicăieri

ningea în lumină
cu fulgi falși de gând
doar eșarfa purta încă
mireasma unui trup arzând

la asfințit trecea o boare
mai sursurau tăceri de ieri
eu am rămas doar vagabondul ultimei idei
un rătăcit în urma pașilor uitați pe alei

cerul era stins și stele cădeau
curgea apusul purpuriu
în zăpezi de argint
ningea iar și iar pe câmpuri pustii

[...] Citește tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 60 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Viorel Birtu Pîrăianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook