Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Paul Aelenei

Lista completă, pagina 3

Autoironie

Am început o călătorie spre mine,
Să ajung pân' la capăt, țin și cu dinții,
Trenul în care sunt, aleargă pe șine,
Spre ziuă aleargă, prin noaptea minții.

În gara conștiintei vreau să cobor,
Să-mi redescopăr sufletul de poet,
La capăt de linie vreau să ajung,
Înainte să mă prindă nașul fără bilet.

poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nocturnă

Luna privește,
Din bezna de ocnă,
Și îți zâmbește,
Pe cerul bocnă.

Stele cu coadă,
Te înconjoară,
Ca să te vadă,
La ceas de sară.

Lacul sclipește,
În raze de lună,
Pește cu pește,
Sub sloi s-adună.

Fulgii în roiuri,
Întruna se cern,
În a vântului toiuri
Pe brazi se aștern.

[...] Citește tot

poezie de Paul Aelenei (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Romanță

Se scurge timpul pe-un arcuș,
Iar clipele se numără-n octave,
Romanța o țin tandru în căuș,
Să-i simt mai bine notele firave.

În miezul nopții lin vibrează,
Pe-o coardă tremurandă de vioară,
Serafice polifonii ce venerează,
Un suflet tandru de fecioară.

Și cântă dragostea-ntre stele,
Vibrând cu ale inimii bătăi,
S-animă în poian' un joc de iele,
Ce înconjoară ale iubirii vâlvătăi.

poezie de Paul Aelenei din Toamna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvara

Pe câmpul reavăn zăpada s-a topit,
Și-ndată verde a încolțit speranța,
Culorile zambilelor s-au răspândit,
Pictând cu măiestrie cutezanța.

Pe crengile unui bătrân cais,
În alb și roz a înflorit credința,
Din mugurii crăpați ai unui vis,
Renaște înmiresmat ființa.

Albinele poartă în zborul lor,
Nectarul bucuriei înspre vară,
Soarele strălucește-n viitor,
Și aduce în suflet primăvară.

poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă ai fi o floare

Precum un fluture m-aș tot roti,
În jurul tău ca să te văd mai bine,
În liniște te-aș venera și ocroti,
Cu ritual pentru făpturi divine.

Și bobi de rouă ca niște cristale,
La răsărit de soare ți-aș aduce,
Și-n liniște așezându-i pe petale,
Te-aș săruta și apoi m-aș duce.

Te-aș privi tainic cum ai înflori,
Așa cum înfloresc în vară calele,
Ți-aș mirosi parfumul zi de zi,
Și în liniște ți-aș săruta petalele.

poezie de Paul Aelenei din Vise târzii, vol. III (2017)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conversații mute

Tăcerea mea las să-ți vorbească,
Cuvinte care au un strigăt mut,
Furtuna-n suflet să ți-o potolească,
Și să-ți răsară soarele la azimut.

Prefer să îți vorbesc tăcând,
Rostind cuvinte cu mult tâlc,
Să ți le spun pe rând, în gând,
Să te privesc și să tac mâlc.

Îți voi vorbi mereu prin necuvinte,
Privirea mea îți va grăi cuvinte îngroșate,
Iar zâmbetul dori-va să te-alinte,
Ținând în suflet cuvintele încătușate.

poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea repede

Zboară clipele-n vânt una câte una,
La rând, pierzându-se-n uitate zări,
Prea repede la asfințit răsare luna,
Prea-n grabă apune soarele în mări.

Prea repede s-a risipit copilăria,
Iar tinerețea parcă a trecut acum,
Prea lungă-i, Doamne, veșnicia,
Pentru o viață ce trece ca un fum.

Prea repede trec zilele cu soare,
Iar nopțile albastre nu-mi ajung,
Prea scurtă mi se pare bucuria,
Pentr-un infern atât de lung.

poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Smerenie

În noaptea cu tăceri de stâncă,
Smeriți urcau călugării spre cer,
Pe treptele de pocăință adâncă,
Îngânând stihuri și cântece de ler.

Cu reverențe se înclină universul,
În fața smereniei ce ei o îmbracă,
Prin simplitate lin le este mersul,
Luceferi ofiliți în cale li se apleacă.

Urcarea lor este o coborâre lină,
În eu-l lor cu candele în care ard,
Stele ce împrăștie în jur lumină,
Prin elixirul mirului de nard.

poezie de Paul Aelenei din Vara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tablou de iarnă

Am pictat iarna pe o pânză întinsă,
Cu troiene de sidef peste câmpii,
Pădurea-ntreagă este și ea ninsă,
Cu brazii îmbrăcați în dalbele ii.

Stelele, ca niște roiuri de licurici,
Strălucesc pe bolta ce geme de ger,
Viscolul rece pocnește din bici,
Zburând peste nea ca un gand pasager.

Lupi plumburii merg pe cărări,
Cu gurile mari și ochi de rubine,
Gândul meu zboară în patru zări,
Și oriunde ar pleca, ajunge la tine.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ei sunt

Eroilor căzuți în luptele de la Furceni

Ei sunt mărturia zilelor de glorie,
Exemple de bravură, de neînfricare,
Ce-au scris cu sânge pagini de istorie,
Și-s pilde sacre generațiilor viitoare.

Ei sunt acum o brazdă adâncă,
Ce-n conștiință dă o roadă însutită,
Ei pentru noi sunt acea stâncă,
Ce și-a zdrobit vrajmașu-ntr-o clipită.

Ei sunt comoara noastră din pământ,
Acea comoară sacră ce nu piere,
Sunt mărturie sfântă, sunt cuvânt,
Sunt crucea neamului spre Înviere.

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana IordachescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 8 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Paul Aelenei, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook