Cornelia Georgescu

Iulian: Îmi permiţi să stau aici, lângă tine?
Lucian: Lasă gluma, blondule; bineînţeles că-ţi permit...
Iulian: Şi totuşi, cu ce-ai supărat-o pe colega ta, domnişoara consilier?
Lucian: De ce n-o întrebi chiar pe ea?
Iulian: Poate am s-o întreb, dacă voi avea ocazia. Crezi că mi-ar răspunde?
Lucian: Nu ştiu... Cum rămâne cu presa? Nu te mai deranjează ce scriu ziarele despre mine?
Iulian: Presa?! Dă-o încolo! Ce ştiu oamenii aceia despre fiul meu? Am avut prilejul să constat că nu prea multe. Lasă-i să scrie ce-or vrea; nici că o să mai cumpăr ziarele de acum încolo!
Lucian: Cum aşa?! Renunţi la hobby-ul tău din fiecare seară?
Iulian: Ce hobby?! Prosteală, pierdere de timp şi de bani. Dacă renunţ, am doar de câştigat.
Lucian: Chiar crezi?!
Iulian: M-am convins. Nu vreau să mă las influenţat de ce scriu ziarele; nu mă interesează! Tu eşti mult mai important, doar eşti fiul meu. Şi orice ar fi, vreau să ştii că sunt mândru de tine! Ah... Uite cum mi-am făcut sânge rău, ca prostul, din cauza unei reclamaţii, când de fapt, era atât de simplu; n-am putut dormi deloc până acum, toată noaptea; mi-era imposibil! Nu-mi place să te ştiu trist, mai ales din cauza mea.
Lucian: Nici eu n-am reuşit să dorm, blondule. Poate îţi vine greu să mă crezi, dar mă deranja să te ştiu supărat pe mine.
Iulian: Aş, supărat; mă prosteam...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Te-ai... Îmbătat?! Cine?! Tu, şefu'?!
Lucian: Da, Nis, eu... M-am îmbătat rău de tot, nu glumă, cum nu poate fi exprimat în cuvinte, sigur cum anume, nu vă pot spune, pentru că habar n-am, nu-mi amintesc deloc, nimic... Dar e clar că aşa s-a întâmplat. Şi de ce vă uitaţi toţi aşa, la mine? Ce-i, nu vă vine să credeţi? Vi se pare imposibil? Din nefericire, e adevărat! Foarte adevărat. Vă amintiţi că v-am promis o perioadă de vacanţă de o lună de zile. Păi, după doar două zile de la plecarea voastră de aici, din navă şi până mai alaltăieri, n-am făcut nimic altceva, decât să stau închis în rezerva mea şi să beau într-una tot ce mi-a picat în mână, fără a ţine cont ce anume era în sticle, atâta timp cât nu era apă, lapte, suc sau ceai. N-am mâncat, n-am făcut nimic altceva; am băut într-una, până n-am mai ştiut de mine, iar roboţii nu m-au putut opri, pentru că înainte de a intra în rezerva mea, am blocat sistemul de închidere al uşii, cu o parolă codificată, cu recunoaştere sonoră... De ce mă priviţi aşa?! Ştiu, vi se pare imposibil ca eu să fi făcut aşa ceva. Acum şi mie mi se pare imposibil, dar adevărul e că am făcut-o! Cu vârf şi îndesat! Vă întrebaţi de ce?! Vreţi să ştiţi şi motivul pentru care m-am îmbătat în asemenea hal?! Mda, n-are rost să vă întreb, e clar că vreţi să aflaţi...
Lia: Luci... Nu spune nimic!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: În plus, nu i-am dat doar maşina, ci şi celularul meu, acesta definitiv.
Diana: Telefonul? Care telefon?!
Traian: Al meu, doar ţi-am spus. Nu ţi l-a arătat?
Diana: Nu. Nu-i bine ceea ce faci; maşina şi telefonul sunt lucruri de valoare, nu se împrumută.
Traian: Te rog, Diana! Maşina şi telefonul?! Eu mi-aş da şi viaţa pentru Luci, i-aş pune totul la dispoziţie, iar tu faci gălăgie pentru nişte obiecte, chipurile, de valoare?
Diana: Dar nu înţelegi că nu-ţi poţi permite să fii atât de atent cu el?
Traian: Nu, nu înţeleg! Luci nu ştie că eu sunt tatăl lui; de fapt, nimeni nu ştie asta, cu excepţia a câtorva persoane; le putem număra pe degete... Te rog, nu-mi răpi şi plăcerea de a-i oferi câteva lucruri, de a-i pune la dispoziţie tot ceea ce-i este necesar; atât îţi cer! În schimbul a ce? A nimic! Nu vreau decât să ştiu că lui îi este bine; crezi că-i prea mult?! Am acceptat tăcerea, am acceptat să tăinuiesc ceva ce... Şi crede-mă, mi-e foarte greu! Nu-mi cere şi să-l ignor! Nu sunt dispus să mai accept. Ce vre, i de fapt? Vrei să vorbesc în public despre toate astea? Acum? În acest moment?
Diana: Nici gând!
Traian: Atunci, nu insista! Deja am făcut prea multe compromisuri, doar pentru tine. Ce-am obţinut în schimb? Nimic. Măcar o fărâmă din atenţia ta? Nici gând! Am prea multe pretenţii, nu-i aşa?
Diana: Nu...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Nu înţeleg ce-i cu interesul acesta deosebit pentru acei dinozauri, nişte reptile gigantice? De ce te interesează atât de mult?
Maria: Ah... Face parte din una dintre pasiunile şi specializările mele; pe Terra studiam paleontologia şi-mi plăcea foarte mult.
Nick: Pale... Plateo... Paleo... Cum?!
Maria: Paleontologia.
Nick: Paleontologia... Ce mai e şi asta?
Maria: O ramură a biologiei, care se ocupă cu studierea vieţii acestor foste animale, a reconstituirii comportamentului şi aspectului lor, pe baza cercetărilor efectuate pe scheletele de dinozauri şi a altor resturi fosilizate, dezgropate din anumite locuri ale Terrei, de către specialişti paleontologi.
Nick: Şi tu ai participat la dezgroparea scheletelor de dinozauri, la reconstituirea lor, ori la studierea resturilor fosile ale acestor creaturi?
Maria: Nu, n-am avut încă ocazia, dar n-aş fi dat înapoi; mă pasionează foarte mult... Chiar primisem propunerea de a participa la o asemenea expediţie paleontologică şi aveam de gând s-o accept, dar în acelaşi timp a intervenit misiunea asta spaţială, care mi s-a părut totuşi mai interesantă decât dezgroparea şi studierea scheletelor de dinozauri. Şi dintre cele două propuneri am ales...
Nick: Aha, pricep... Mă bucur că ai ales această misiune spaţială, altfel n-am mai fi avut ocazia să ne întâlnim şi să ne cunoaştem.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Înţeleg... Spune-mi, ai mai luat parte la alte misiuni spaţiale?
Lucian: Nu, n-am mai participat la nici o altă misiune; asta este prima. Curios, nu?! N-am fost nici măcar într-o misiune de scurtă durată, pe vreo planetă din apropierea Terrei, fie chiar doar în recunoaştere. Ba mai mult, nici măcar pe Lună, satelitul natural al Terrei, la o bază lunară... Asta-i prima mea misiune spaţială. Până la aceasta, n-am fost nici măcar într-o scurtă călătorie spaţială de ocazie, sau de plăcere. Am fost doar un matematician al Institutului Astronomic, deşi, de fapt, nici asta n-am fost, pentru că eram ocupat cu construcţia navei "Pacifis" şi n-aveam timp de nimic altceva.
Sonya: Deci, ţi-a fost dat ca la prima misiune spaţială la care participi să fi tocmai tu piesa de bază, comandantul. Asta presupune că erai bine văzut prin Institut, cum pari a fi peste tot.
Lucian: Te rog... Aş vrea să nu discutăm despre asta.
Sonya: Ah, scuză-mă; te-am atins într-un punct slab. Dar orice ai zice, tot eşti comandantul acestei misiuni, fie că-ţi place, fie că nu, deşi în ultima vreme nu-ţi mai onorezi datoria, de conducător.
Lucian: Ţi-am spus şi-ţi repet: Nu vreau să vorbesc nici despre asta!
Sonya: Hmm, faci pe laşul, deşi nu eşti... Nu abordezi subiectele care nu-ţi convin, le ocoleşti cu bună ştiinţă, vorbeşti numai despre ceea ce-ţi place.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Sper să nu te aştepţi la felicitări şi din partea mea!
Lucian: Nu, nu mă aştept la felicitări din partea ta, nici din a celorlalţi, chiar dacă Maria m-a felicitat deja; asta e treaba ei. Eu nu vă cer nimic, nici unuia dintre voi.
Alex: Şi totuşi, Luci, chiar meriţi felicitări; atât tu, cât şi puştanul ăsta... Zău aşa, şeful securităţii misiunii, la nici 18 ani? Bravo, măi, băieţaş!
Mihai: Mulţumesc. Cred... Dar aş fi mult mai mulţumit dacă nu mi-ai mai spune "puştan", "băieţaş", sau altceva asemănător; mă numesc Mihai, nu altfel!
Alex: Ia te uită la el, are şi pretenţii, puştiul...
Lucian: Lasă-l, bătrâne! Şi mai bine fă-i pe plac, ştiu eu ce zic; are un nume simpatic, deci, spune-i Mihai!
Alex: Hmm... Dar fie aşa cum zici tu, Luci; o să-i spun Mihai.
Lucian: Aşa-i mult mai bine, bătrâne, crede-mă! Şi să fie clar pentru toţi ceilalţi: Vreau să ne înţelegem cât mai bine, să nu existe certuri sau alte divergenţe între noi pe parcursul celor 13 ani sau cât va dura misiunea noastră. Să fim uniţi, cel puţin prieteni, dacă nu chiar mai mult; cred că în asta constă succesul misiunii noastre, în modul în care ne vom înţelege şi ar fi bine pentru noi să ne simţim ca într-o familie, a noastră.
Stela: Frumos spus; ca într-o mare familie...
Lucian: Da, aşa ar fi bine, ca-ntr-o mare familie, strânsă, unită; şi la bine şi la rău.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Deci, nu va fi nevoie să-ţi spunem "domnule comandant" sau altceva de genul ăsta?
Lucian: Poftim?! Nu, absolut deloc, evident. Nici gând! Vreau să-mi spuneţi în continuare pe nume, simplu, Lucian, sau dacă vreţi, mai pe scurt, Luci; ar fi preferabil... Doar dacă nu vi s-ar părea mai convenabil să ne adresăm unul altuia cu formule de genul: "domnişoară doctor Stejăran", "domnişoară consilier Stancu", "domnule..." – nu ştiu cum i-am putea spune şefului securităţii, Mihai...
Stela: Ah, nu, ar fi ridicol să ne vorbim astfel unul altuia timp de 13 ani.
Alex: Sigur; ce-ar fi cu atâtea formalităţi inutile? Şi apoi, cum i-am putea spune lui Nis? "Domnule Kilometru"? Sau "Domnule Lungan"?
Nistor: Ce tot ai cu înălţimea mea?
Alex: Eu – nimic, mă; ea-i prea mare.
Nistor: Şi dacă tot veni vorba de înălţime, cum i-am spune acestei domnişoare, care-i mult prea scunduţă; "domnişoara Piticanie" sau "Piticot", ori "Pigmela"? I s-ar potrivi! În cazul ei, nici nu poate fi vorba de înălţime...
Maria: Ce-ai zis, măi?! Ia mai taci! Şi ia vezi, ai grijă pe cine numeşti tu "Piticanie", "Piticot" sau "Pigmela"!
Nistor: Oho, păzea... Se supără "Piticot"... Ce-i, pigmelo, vrei să te pui cu mine?!
Lucian: De ajuns! V-am spus clar că nu vreau certuri şi voi deja aţi şi început.
Maria: Nu ne certam deloc.
Lucian: Sper.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian, surâse mulţumit de rezultatul obţinut; iată-se reuşind şi-n postura de negociator, de mediator, deşi până-n acel moment nu mai avusese ocazia să ducă astfel de "tratative" cu colegii săi, sau cu altcineva. Totuşi reuşise să-i "îmbuneze" destul de repede şi de uşor pe cei trei "răzvrătiţi", să calmeze situaţia. Reuşise oare definitiv? Stinsese conflictul?! Probabil nu în totalitate. Mai era domnişoara consilier Barbie, iar ea era pornită împotriva lui, cu el avea ceva de împărţit, pe ea nu reuşise încă s-o convingă să renunţe la ostilităţi (de fapt, nici măcar nu încercase). Se îndreptă îngândurat spre puntea principală, unde, deocamdată, era linişte; se reinstaurase "pacea", cel puţin temporar. Îşi aminti cuvintele blondului; dânsul îl avertizase că "puştoaica" asta îi va da serios de furcă pe parcursul misiunii. Atunci nu-l crezuse; cât ar fi dorit acum să-i spună că avusese dreptate în privinţa asta, dar nu putea. Blondul său tată se afla pe Terra, încă în cabinetul directorului Institutului, aşteptând cu înfrigurare restabilirea legăturii, în timp ce "Pacifis" se afla pe o orbită lunară, foarte aproape de suprafaţa accidentată a satelitului natural al Terrei. Deciseseră: Vor rămâne pe orbită, fără a coborî pe Lună, iar după ce vor înconjura de câteva ori satelitul Pământului, vor porni spre planeta roşie, Marte...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Deci, s-a întâmplat totuşi ceva. Ştiam eu! Spune! Te ascult.
Nick: Dacă ai ştii, tată...
To Kuny: O să ştiu, după ce-mi vei spune tu.
Nick: Păi, după cum ştii, de dimineaţă am fost în vizită la bordul navei noastre, "Vulturul", împreună cu Lia şi Maria. Sora mea s-a retras mai devreme, pentru că ea fusese acolo ieri cu tine, aşa că am rămas doar eu şi Maria, până seara, când ea s-a hotărât să meargă în nava lor, "Pacifis", s-o vadă pe micuţa femelă-păianjen de acolo, pe Ema, deşi până-n acel moment doar păianjeni văzuse. Eu n-am însoţit-o, pentru că am venit aici, la tine, să discutăm serios despre problema secretului nostru, pentru că tot ea m-a rugat insistent să-ţi vorbesc despre asta.
To Kuny: Da, dragul meu, ştiam. Până aici, nimic nou. Toate astea mi le-ai spus deja când ai venit la mine de la bordul "Vulturului". Atunci însă nu erai deloc supărat, iar de la mine ai plecat liniştit, mai ales că te-am asigurat că voi încerca să rezolv într-un fel sau altul situaţia.
Nick: Cum vei încerca? Vei spune adevărul?
To Kuny: Deocamdată, nu! N-a sosit încă momentul adevărului. Voi încerca să găsesc o altă soluţie. Poate că voi încerca să vorbesc cu comandantul lor, el va înţelege. E un băiat drăguţ.
Nick: Aici ai dreptate. Chiar este drăguţ. Poate prea drăguţ.
To Kuny: Poftim?! Ce vrei să spui?
Nick: Nimic rău, tată.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

13, o cifră deloc plăcută de părinţii acestor tineri, nu datorită superstiţiilor legate de acest număr, ci din cu totul alte motive. Cum ar putea să se împace cu gândul unei despărţiri îndelungate, de cel puţin 13 ani şi cum să accepte atât de uşor acest gând? Nu li se părea deloc posibil. Evident, tot cu acest gen de probleme se confruntau momentan şi părinţii tânărului informatician. Dar el habar n-avea! Ochii lui albaştri scăpărau de bucurie. Îşi invită colegul în camera lui, să-i arate cei doi roboţi şi computerul despre care vorbise. Matematicianul ar fi refuzat, dar nu vru să-i strice tânărului buna dispoziţie. Urcă deci cu acesta până în camera lui, deşi nu-şi putea da părerea în legătură cu roboţii, nici cu computerul, nu pentru că nu s-ar fi priceput chiar deloc, ci mai mult pentru că nu-l prea interesa acest aspect, îi era indiferent ce roboţi sau ce computere vor fi la bordul navei în cursul misiunii. Totuşi, văzând roboţii, îi plăcură, cel puţin în privinţa aspectului; i se părură nostimi. Cât despre eficienţă, rămânea să afle în curând, deşi pe el personal nu-l prea interesa acest amănunt; nu el va lucra mai mult cu roboţii sau computerele, ci chiar Mihai, fiind informaticianul. Cât despre computer, i se păru absolut la fel ca oricare altul, nu putea sesiza nici un fel de diferenţă, deşi probabil că acestea, normal, existau.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!