Dragoş Niculescu

Poem

Tu îmi luneci peste gând
ca o pasare bolnavă,
ca un corb zburând flămând
într-un pântec de epavă,
ca un lup pe o banchiză,
sub apusuri boreale,
ca şi sfinţii albi din friză
peste furturi de Graale.
Şi atunci te-nchipui iar,
dulce-amară agonie,
piatră rece de hotar,
care-mi zbori în veşnicie.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Iubirea mea tristă şi rece,
acum, când e totul pierdut,
oceane de timp vin să-înece
acordul acesta tăcut.

Nu e nici măcar despărţirea,
ci spaima de după război,
când, liberi şi singuri, iubirea
o vom îngropa-o cu noi.

Au fost bătălii fără larmă,
acum suntem doi poli opuşi,
rămâi tu, deci, focul de armă,
eu, sângele de pe mănuşi.

Noi umbră ne-am fost şi lumină,
şi ochi, ca şi lacrimă-n zbor,
legendei de moarte şi vină
eroi i-am rămas în decor.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heraldică

Am fost hrănit de mame cu burţile frumoase,
mi-au nechezat în sânge huţulii ursitori,
când adormea speranţa aveam dureri de oase,
când pârâia norocul mă bântuiau fiori.

Îmi amintesc cum vara mă înecam periodic
şi mă trezeam când toamna spărgea câte-un pahar,
cum frecventam iabraşe dintr-un ţinut mai nordic
şi-nsămânţam valută, să par mai gospodar.

Şi nici nu mai contează de chiar au fost acestea,
corsar de-am fost pe mare, de-am fost băiat model,
mă-mbăt ca cu Băbească doar când gândesc povestea,
parcă străbat cu trenul saloane de hotel.

Hai, Doamne,-ntoarce roata, sunt vremurile triste,
nici hoţii de corăbii nu mai muncesc cu spor,
pe Bistriţa luntraşii vomită în batiste
şi-acarii sorţii Tale fug pe păuni în zbor!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iernii

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

Doar ei, cei mici, mai ştiu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeţi cu aur pur sub frunte,
doar ei mai ştiu ce-nseamnă-n trup fior.

Şi ninge, – cade-aceeaşi draperie,
ţesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
şi dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuţe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt nişte Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca şi-n nisip.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada omului cumsecade

Mi-a plăcut un fel de om în viaţă,
Lui îi scriu azi una din balade,
Celui ce n-a fost nicicând paiaţă:
Mi-a plăcut de omul cumsecade.

L-am găsit la greu şi la nevoie,
Poate-nsingurat şi el ca mine,
L-am găsit şi marţea şi-ntr-o joie,
I-am citit în ochi luciri de bine.

Dar l-am prins pe om şi-n veselie,
Am ciocnit atunci cu el paharul;
Poate chiar o tainică regie
Aruncase peste noi cu zarul.

Ne spuneam "Salut şi numai bine!"
Când ne despărţeam spre zări opuse,
Şi simţeam cum mulţumiri de sine
Îmi creau, nervos, un fel de tuse.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii dogmatici

Nu se pomenise o iarnă mai grea.
Vântul smulsese limba clopotului mare
Şi bătea ca nebunul cu ea în pământ
Şi-n copaci şi-n măduva câmpiei.
Iar viscolul ardea nemişcarea de sete,
Îi încărunţea puterile; timp azvârlit într-o
Prăpastie orizontală – genune fără capăt,
Cu o lamă uscată nimicindu-şi portretul
De fum.

Ca neînceput dormea satul în laviţa bolii:
Auziseră ai noştri că făcând pe morţii
Îşi pot găsi scăpare, pasămite fiarele au grijă
De somnul cărnii. Şi făceau pe neviii –
Cu icoana pe piept aducându-şi aminte
Şi laptele supt de la mamă, eresul, vinderea
Spurcată învârtind-o cu plugul arhetipal
Al minţii până izvodea singură lujer dulce.
Fără sămânţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octombrie

Octombrie ‒ ultimul cântec...
Soarele se clatină-n fiinţă ca vinul în os ‒
Pe mine m-apasă nostalgia în pântec
precum o lacrimă-nghiţită de un înger frumos.

Nu mi-ai dat telefon...
Ziua mea s-a scurs, neagră, sub un şurub de teasc ‒
Am aşteptat ca bolnav de la tine un zvon,
în pământ, înapoi, am plecat să mă nasc.

Printre lucirile-acelea de beznă şi frig,
m-am gândit că plângi undeva, în adânc,
dar un crivăţ în piept mă oprea să te strig,
eram gol, mă-necam, nu puteam să mănânc.

A fost ca un fel de cântec de pe urmă.
Sufletul meu, de cocor bătrân, a mai bătut din aripi o dată.
A fost ca o nuntă pustie, pe un câmp bântuit de o turmă,
a fost ca o chemare suferindă, a fost ca o împietrire mirată.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiduc modern

Mă doare-ntruna cotul, deci plouă prin istorii,
din dreptul meu şi-al firii voi coase un drapel;
să stau, dar, pân-atuncea la buza trecătorii
şi cu o flintă-n mână să iau aspect rebel.

Mai zac prin carantina vreunei iubiri toride
într-un halat de înger şi c-un papuc de sfânt
şi-arunc răvaş în sticlă prin geamul ce deschide
către salvarea minţii o pală grea de vânt.

Mai strangulează viaţa vreun biet, cinstit eretic,
fanfarele prin parcuri adorm cu Strauss cu tot,
dau plus la cartea sorţii şi-apoi închid frenetic,
mizând pe toţi cocorii ce fug spre cald înot.

Aduceţi mai aproape altarul, crucea, Cartea,
se-ngreunează clipa cu rinoceri obscuri
şi-ntârzie pe şine, la gară, însăşi moartea,
şi popii disperării devin tot mai impuri!

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revino

Prefă-te din piatra ce moare,
prefă-te din zmalţ de ruine,
prefă-te din cântec de sare,
prefă-te, revino la mine!

Te naşte din corturi de pleavă,
te naşte din plâns de jivine,
te naşte din beciuri de-otravă,
te naşte, revino la mine!

Apari din secunde cioplite,
apari ca din visuri străine,
apari de pe fluvii-mpietrite,
apari şi revino la mine!

Prefă-te din cremene udă,
te naşte din fum, pe coline,
apari când icoana asudă,
revino, revino la mine!

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

În privinţa numelui tău,
sunt destui care pot depune mărturie
că îl cunosc, ba chiar că l-au folosit adeseori,
însă nici unul n-a îndrăznit să îl transforme vreodată
într-un sunet al dragostei.

În privinţa ochilor tăi,
sunt destui capabili să depună mărturie
că au fost văzuţi de ei, că ei i-au admirat,
însă nici unul nu poate afirma că
a putut rămâne întipărit ca o fotografie
în adâncimea lor neagră.

În privinţa trupului tău,
mulţi, desigur, pot să-i ateste prin mărturie
frumuseţea lui exterioară, însă nimeni,
nimeni nu-l va fi putut simţi evoluând
superb în adâncul lui misterios.

Despre iluzia fiinţei tale

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!