Dorin Cozan

Pot fi vasul tău

Mă gândesc că o tulbur, dacă deschid gura şi o înghit.

Prefer de fiecare dată să o iau în braţe uşor,
cum au luat oamenii din Ninive pe omul lui Dumnezeu
azvârlit pe ţărm, şi să vorbim despre vreme,
despre copii
sau despre taxe şi impozite locale.

Eu ştiu că sunt un peşte greu, care vânează în ape adânci, departe de iureşul şi zvâcnirile marelui fluviu;
aruncat ca năvodul, în ochiurile lui se prind solzii tineri ai îndrăgostiţilor,
în fiecare zi în care eu mă confund cu respiraţia ei,
cu râsul ei în cascadă,
cu nămolul conversaţiilor burgheze pe care îl aruncăm peste mal,
cu priviri fugitive, cu alea-alea, cu jocuri de limbaj, mai mult sau mai puţin vinovate.
(peste malul fiinţei, desigur)

Când vorbeşte, privesc un punct fix, deasupra ochilor ei
şi repet în gând rar: "crainic, craniu, verdeaţă, panică, fundament, cotor, magic".

Nimic altceva decât vechea şi banala practică de şaman de a păstra vii într-un vas oarecare de plastic

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţia magică

Burta ta aproape perfectă e cerul
iar pistruii tăi, constelaţii.

Aşa începe discursul erotic, atât în cele de sus, cât şi în cele de jos.
Şi dacă ai învârti roata plăcerilor şi ar cădea de trei ori la rând pentru
sex, vai, ce risipă pentru poet!

Mai bine aşază pe masă o carte
şi pe carte aşază-te tu!
Iar dacă ţi-e frică de canibalismul literar,
dă-mi aievea un pumn, sau, şi mai bine, tăcerea;
ceva care să usture cu adevărat, să contribuie la rezerva de ură a lumii,
să facă puţină lumină în hăţişul fiinţei.

Dar tu te împiedici de tine, ca un nebun de Soare şi aer.

Nebun a fost Galileo când s-a uitat cu ocheanul la aştri,
şi femeia lui se plictisea în satin;
când se spune că poţi, într-un singur tremur al vocii ei să ştii sigur
cum îţi va fi dimineaţa şi ziua, şi berea cu prietenii şi cum va fluctua bursa!

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul pion

Zece zile te-am urmărit, de pe calul meu alb, cu biciul pe crupă.
Am studiat corpul tău în toate poziţiile; am văzut că
ai pumni mici, aşa cum îmi plac
şi în a zecea zi te-am călcat pe picior şi am zis:

- Ah, bună, nu te-am văzut!

După încă zece zile, graţie biciului, ai adormit îngrozită
că te voi alunga. Te-ai sculat şi m-ai călcat în picioare.
După trei zile ai obosit.
Ţi-am dat apă şi ceva să mănânci şi ai adormit la loc fericită.
Mai mult, am jurat că voi ieşi cu tine la bal.
Atunci ţi-ai scos din cutie pantoful tău de cristal şi ai zis:
- Îţi aminteşti, trebuia să avem un copil!?!

M-am simţit ca un pion, ca un infractor care nu se lasă prins.
Numai prin somn spuneai adevărul, cu tandreţe şi ură:
- Tu eşti pe cerul meu o cometă!
- Tu eşti pe cerul meu o cometă! mă convingeam eu cu francheţe trei zile la rând.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul este foarte normal

În fiecare dimineaţă,
o femeie frumoasă vine spre mine
şi îmi toarnă cafea,
ştergând masa cu o cârpă galbenă,
verde sau mov,
în funcţie de anotimp (şi de dracii pe care
îi ţine în poşetă, la îndemână).

Eu mă prefac că nu văd,
când se apleacă şi mâna ei brună ca ciocolata
lasă în aer uşor o dâră de zahăr.

Ea e sora mea, Nefertiti, regina,
iar eu, Akhenaten, mirele şi, tot eu, fratele.
Dar degeaba ţes în minte vorbe ciudate,
ea, practică foarte, întreabă mereu:
- Ei, ai terminat de băut?
Cât e ceasul, băiete?
Ţi s-a terminat tura, frumosule?

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a pus întrebarea

dacă este frumoasă; întâi ochiul m-a întrebat,
apoi mâna.
Iar eu, arogant cum mă ştii, am dat să răspund.
Taci! a spus ochiul pipăind-o.

Taci! a spus mâna privind.

Am tăcut şi am privit-o mai bine.
Nu era decât o femeie frumoasă, din clasa de mijloc,
cu o uşoară arcuire a buzei superioare, cum au multe femei
din ţinutul acesta; un accent slav şi o slăbiciune pentru pisici,
cum au toate femeile, care se îngrijesc de planeta bărbaţilor.

De ce taci? m-a întrebat atunci, udând florile din emisfera nordică a planetei.
(Părea că trupul ei mic e o sferă de apă plutind din care cad argintii picuri.)

Nu tac, zic, vorbesc cu mâinile mele!
Vorbesc cu pereţii!
Asta cu voce tare, iar în gând:
La întrebarea despre frumuseţe am tot răspuns:

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune mâinilor tale să aştepte

Spune mâinilor tale să aştepte,
în jurul dumitriţelor albe,
ca soţia lui Loth care strânge frunzele din grădină,
în seara împietririi,
în timp ce copiii şi câinii şi pisicile
sar peste ele, ţipând.

Spune-mi, dacă te-aş săruta de zece ori, ar fi de-ajuns până mâine?

A rupt un bulgăr alb şi a spus, dând foc şi privind înainte:
Văd cum începe ea, veşnicia,
îndelung răbdătoare cu noi, să ne găsim,
în viaţa aceasta sau cea viitoare.
(Ce rău e să dormi singur.)

Dar dacă ar fi nouă sau opt, ar ajunge o lună?
Şapte, un an?
(Aici e doar o mână de oameni, dar răi, morţi sau vii).

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sună a ameninţare, scumpo!

Te imaginez în sacoul meu, mâncând o felie de pepene galben.
Nu m-ai invitat la petrecerea de ziua ta, pentru că
nu ştiai că exist.
Ai zece ani şi două codiţe,
5 unicorni,
11 păpuşi,
o lampă roz cu fluturi roz şi steluţe de fosfor deasupra patului şi el roz.
Ţi-e frică de umbre, de bicepşii cailor din cartea de istorie
şi de cum se mişcă jaluzelele noaptea.
Nu ştii ce e aceea jartieră şi nici ce înseamnă "smokey eyes".
Pentru că ştiu atât de multe despre tine,
muşti tăcută din pepene şi nu mă priveşti,
sunt un căpcăun, prost şi neruşinat, asta sunt.

Am jartiera pătată cu pepene galben; vrei s-o vezi?
spune ea în timp ce se plimbă ca balerina pe marginea textului.
Pentru că îi tremură degetul mic
şi îi e frică de umbre
şi de bicepşii lui şi de cum se mişcă jaluzelele din camera
de hotel, el îi oferă sacoul.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velă cu pisică de mare

Leneş şi hoţ, râul cuvintelor s-a strecurat din nou între sufletul tău şi al meu.
Iată cum s-a petrecut totul:

Am început să mă uit de foarte departe cum speli vasele
şi, ca să nu adorm iar, am împins uşor către tine arca tăcerii
şi m-am trezit că îţi spun în gând:
-Bună! Ce faci?

Tu, somnoroasă, de la buric în sus
(pe care-l acoperă mai deloc tricoul cu o steluţă de mare)
ai zis pisoiului tău:
- Bună!

Atunci el a început să vâslească în jurul tău,
la dreapta şi la stânga,
rotind într-o parte şi alta spatula,
dând drumul uşoarelor vorbe care întreţin o uşoară legănare
a şoldului
şi apoi totul a curs de la sine.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe râul de argint, cu maestrul

Probabil şi tu, maestre, ştii cum e
când ea îţi înşiră nimicul cotidian la picioare
iar tu aprobi dând din cap cu gândul în altă parte.

Aşa făcuse acum două seri – circula prin mine şi vorbea,
din clarobscurul unei coaste sau poate din vârful piciorului,
până când apăruseră stelele,
iar eu, cât a tras un fum de ţigară, chiar i-am spus:
"În timp ce vorbeai tu, au apărut stelele."

"Ce spuneai?" (zise, suflându-mi fumul în ochi şi în gură,
continuând să ignore praful stelar de pe buze şi de pe ţigară,
scuturându-l cu o uşoară insolenţă la coşul discursului.)

Şi a continuat să vorbească, iar eu să dau din cap,
urmărind mişcarea stelară, fină ca a limbilor de ceasornic,
până când, deodată, cele două limbi, a ei şi a cerului,
au început să se atingă, să aibă locuri comune, să se lege precum
firul de lână al bunicii, din fire mai subţiri, de culori diferite.

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!