Ştefan Ciubotăraşu

Cei doi regizori, Liviu Ciulei şi Ion Olteanu, care m-au onorat deseori cu încrederea lor, sunt oameni foarte deosebiţi unul de altul, având fiecare stilul său propriu de muncă cu actorul.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul îşi trage seva direct din viaţă: un rezervor imens de învăţăminte.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satisfacţia unei munci împlinite, fără griji, am avut-o abia după Eliberare.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1951 am fost trimis ca instructor artistic la Hunedoara, Oraşul oţelarilor era un vast santier, pe care lucrau cu entuziasm mii de oameni. Totul era în fază incipientă: şi construcţiile, şi oamenii. Revăzînd acum dupa 10 ani monumentalele furnale, oraşul în toată splendida lui aşezare, am realizat, nu fără încântare, că acolo nu apăruseră numai noi institute, dar noul.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructajul artistic pe care l-am făcut, fie la Uzinele "Mao Ţze-dun", fie la Institutul Poligrafic, fie la Casa Corpului Didactic, sau chiar la Hunedoara, mi-a oferit mari satisfacţii în acest sens. M-am convins astfel că arta noastră realist-socialistă reclamă, din ce în ce mai mult, prezenţa artistului în fabrici, pe şantiere, sau în gospodăriile agricole colective, acolo unde viaţa — pe care noi ne străduim cu modestie s-o transpunem scenic — pulsează din plin.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinta că arta noastră trebuie integrată în procesul măreţ de transformare a ţării, proces din care ea însăşi avea să iasă transformată, deschidea în faţa noastră o uriaşă perspectivă de dezvoltare, impunând însă în acelaşi timp şi formarea unei responsabilităti de esenţa nouă. Nu se ridica numai problema rezolvării unui rol, ci şi a eficacităţii regeneratoare asupra conştiinţei spectatorilor din sală. Pentru ca să fii la înălţimea unei asemenea misiuni, trebuie să pătrunzi mult mai adânc şi mai profund rolul, cu atât mai mult cu cât ceea ce reflecţi, se cristalizează şi evoluează sub ochii tăi.

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbim mult despre Stanislavski şi uneori chiar ni se pare că aplicăm sistemul său în mod creator. Aş fi mulţumit dacă am aplica mai mult preceptele lui la condiţiile repetiţiei, căci nu spectacolul, ci repetiţia e munca noastră propriu-zisă. (Spectacolul e încîntare.)

Ştefan Ciubotăraşu în revista Teatrul, Nr. 3 (anul VI) Martie 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Cupidon, ferindu-şi nudul,

A trecut pe uliţă.

Inima, mi-o poartă, crudul,

Într'un vârf de suliţă.

Chipul cui îmi vine'n minte?...

Mâna cui îmi flutură?...

Stau şi-aştept, ca mai'nainte

Sub castani, pe butură.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul I, nr. 23, 1 decembrie 1936, p. 436
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasluiul avea şcoli multe, nu era ocolit de trupe de teatru, de personalităţi literare sau muzicale – dimpotrivă. Sub auspiciul unei ‘Case culturale', pe care o conducea un avocat, Meza Corneliu, am ascultat aici conferenţiari ca: Jean Bart, Mihai Negru, l-am auzit lecturând pe Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, George Topârceanu, Ionel Teodoreanu, fără să mai pun la socoteală miracolul George Enescu, care părea anacronic pe mica scenă din Vaslui...

citat celebru din Ştefan Ciubotăraşu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetare

Dă-mi mijlocul, aleasa mea...
Ce foame fără saţ, ne strigă?
Ce şarpe cuibărit în ea/
Ne-a-ncătuşat într-o verigă?
Ce gând pe lume ne-ncăput.
Mi te-a trimis întâia oară
Din care plămădiri făcut
Să poarte alba ta povară?
Că, iată, m-am rugat stingher
Sfinţirii sarbede şi vane
Să pot să te ridic la cer
Numai cu aceste mâini sărmane;
Numai cu glasul meu de rob
Cu fumul sărac din vatră,
Cu mintea mea ce arde – bob
De soare scăpătat în piatră...
Mă blestem singur fericit/
De-o bucurie – atât de crudă
Şi mă urăsc că te-am găsit
Cu gândurile mele rudă.

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!