Costel Macovei

Când tufele de rozmarin

noaptea se arată calmă şi liniştită, mai ales când te simţi bine
şi nu îţi este teamă de nimic?
teamă? de ce?
de moarte să spunem...
de ce mi-ar fi teamă de ea? vezi tu, omul are spaimele lui
şi pentru a şi le învinge pune tatami lângă tatami
reducând teama lui de necunoscut
şi vrei să spui că nu-ţi e teamă de Ea?
de ce mi-ar fi? oricum, ştiinţa ne spune că totul are o finalitate
şi până la urmă nici Dumnezeu nu iese din cuvantul ei
al morţii?
nu al ştiinţei. omul vrea să creadă că este fiica lui
dar ştiinţa este darul lui Dumnezeu,
ca să ne scoată din depresie.
pentru că nu poţi măsura imensitatea cu cotul
şi eternitatea cu răsuflarea
oricât de relaxat ai fi
de ce ai venit?
nu trebuia?
nu te-am chemat

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nehotărât

odă cuvântului

of, cât eşti tu de frumos!
aş vrea să-i prind toate sensurile,
să-l plimb cu vârful limbii pe cerul gurii
să mă umplu de toate tainele ascunse printre litere
să-l ştiu stăpânii, să-l ştiu dresa, dar să-l las liber
să zburd odată cu el pe albe pagini
să îi fiu slugă şi stăpân
şi împreună să cucerim lumea
dar... visele rămân vise
el îşi vede de plutirea lui
eu mă mulţumesc
cu toate aceste scrijeliri
şi între noi se întinde abisul
necuvântărilor
îl las să mă uite, să mă tacă
pentru că cerul se sprijină pe umerii pământului
şi nu invers

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cuvinte mari, cuvinte şi necuvinte

[clişee]

viaţa mea se scurge printre cuvinte ca un râu fără maluri, cu meandre, vârtejuri şi-împotmoliri

iubire
e un cuvânt atât de mare încât puţine inimi reuşesc să-l cuprindă în întregime
şi toate celelalte se mulţumesc cu surogate, coji, firimituri
convinse că au cucerit Everestul

moarte
teamă, spaimă, furie, frică, nimeni nu poate să o ignore şi puţini sunt cei ce o iubesc cu adevărat
dar iubirea adevărată nu înseamnă să i te oferi plin de ignoranţă şi aşteptări
adevărata iubire înseamnă înţelegere şi este de o profunzime incalculabilă

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut în mijlocul acelei lumi vrăjite

când te năşteai nu trebuia să ţipi pentru că aerul recelor siberii
îţi strângea plămânii în pumni de gheaţă odată cu ţipătul
şi-atunci mi-am zic că mai bine tac
şi am tăcut, indiferent câte palme am luat
dar dincoace de poarta viselor
se mânca miez de nucă cu sare şi pâine
se bea vin fiert şi se asculta teatru radiofonic
seară de seară. doar duminica ieşeam la cinema. toţi.
şi mai uitam de cărbunii mari ce trebuiau sparţi cu toporul
de lemnele tari ca piatra şi de şobolanii din magazie
noaptea se făcea covrig pe pragul camerei
şi ca să ajungi la baie trebuia să te afunzi în întuneric până la gât
suficient cât să nu ţipi. apoi fugeai repede în pat
şi strângeai pleoapele să nu se vadă
tremurul nopţii
afară era frig. tăcerea era rece
şi doar de unu mai lumea striga cu putere: ura. ura. ura
şi apoi ne întorceam la tăcerile noastre vinovate
afară era celula. înăuntru eram noi. o familie
şi ascultam teatru radiofonic

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste uitată

ori de câte ori pot, dau fuga la el în colibă, mă aşez cuminte şi ascult
nici o noapte nu seamănă cu cealaltă şi fiecare leapădă boabe de rouă pe pleoape
dar asta e deja poveste. oricum ar fi, aştept cu-înfrigurare să vină seara

învaţă-mă să citesc te rog. şi astfel vei scăpa de povara nopţilor nedormite
şi ce vrei să citeşti? mă-ntreaba deodată întristat.
cărţi. la fel că tine. şi astfel voi putea să te ajut citindu-le şi altora poveşti

nu te pripi. cărţile prezentului îţi deschid ochii să vezi că lumea nu-i aşa cum pare
că răutatea doare şi că-i loc şi pentru rău şi pentru bine pe pământ sub soare
de ce să te încarci cu rana şi durerea altora?

nici cărţile trecutului nu te scutesc de suferinţă.
acolo poţi afla că niciodată omul n-a fost liber să se bucure de viaţă
şi toţi ne spun că viaţa e un chin: ce e ascuns nu poţi aduce la lumină şi ce-i afară nu poţi să ascunzi

dar cărţile ce povestesc ce va să vie?
acelea te vor răni şi mai mult în suflet, pentru că ştii
că niciodată nu vei reuşi să ajungi acele vremi

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce au făcut din mine? Ce am făcut din ei?

poate un peşte din acvariu să privească de la depărtare ce se întâmplă în acvariu?
atâta timp cât viaţa e o cuşcă şi eu sunt maimuţa care îşi ia porţia zilnică de mâncare lăsată
cum pot să spun cum e afară, în junglă, în libertate deplină?

chiar dacă ne naştem liberi, suntem învăţaţi să ne spălam, să ne tundem, să vorbim frumos
suntem învăţaţi să respectăm toate interdicţiile şi să atacăm cu pietre orice abatere
astfel încât să ieşim din viaţă obosiţi şi înstrăinaţi, alienaţi, abandonaţi

ca să ştiu ce au făcut din mine tabuurile şi interdicţiile
ar trebui să-mi amintesc ce făceam într-o viaţă anterioară când eram leneş
şi mă întindeam pe câte o creangă în căutarea mâncării

dar nu ştiu ce simte un leneş, nici măcar un vierme sau o albină nu ştiu
cred că mi s-a spus că omida trebuie să moară în pupa ei pentru ca fluturele să trăiască o zi
dar nu-mi amintesc nici de stadiul de omidă şi cu atât mai puţin cel de fluture

piciorul meu a călcat pe urmele altora străbătând acelaşi pământ
şi frământând poate aceleaşi gânduri
dar cu siguranţă că strigătul meu în deşert nu a fost auzit

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea e-înspăimântătoare

zumzetul trasoarelor s-a stins în dimineaţa lăptoasă, revoluţia s-a sfârşit
lumea se întoarce înfrigurată dar bucuroasă în case rebegite
noua viaţă putea să înceapă.
era aşteptată cu sufletul la gură.
sânul ei mustea de speranţă
dar Moşul ostenit şi-a luat vacanţă un deceniu, apoi două, apoi trei
şi lumea s-a convins că el uitase să-şi mai intre-n pâine
primea ajutor social şi îi era bine.
primăvara urmează iernii, în adâncuri e cald şi lumina lămpaşelor
se stinge ostenită punând capul pe piatră.
adâncurile s-au schimbat, cer cap de om acum
dar oamenii fără cap umblă speriaţi care încotro, fără noimă.
vara urmează primăverii şi pământul întinde buzele uscate în aşteptarea unui strop
dar uniunile făcute peste noapte se desfac la lumina zilei
şi jurămintele de credinţă sunt uitate
grea e politica asta făţarnică
toamna urmează verii
frunzele se duc, numele se duc, răul rămâne
o carie ce sfredeleşte albul şi gingia
o durere surdă ca bătrâneţea

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Augustine

luând bucăţi din valea veşniciei

omul e hulpav, nesătul, avar, despărţind nedespărţitul
şi uită că oricât ar strânge, nu poate lua nimic dincolo
dar cu toate acestea el nu se poate stăpâni
mai fură un surâs, atacă o notă în falset sau se învăluie-ntr-un vers
sunteţi Dumnezei! a spus Isus dar fiecare-şi vede îndumnezeirea-n felul său

armata sufletelor moarte

valuri, valuri, cerul şi pământul se umplu de oşteni
e vestita armată a celor duşi, plătită să străpungă întărirea zilei şi-a luminii
în primele rânduri sunt târâtoarele ce vor sfredeli zidul
urmează armia vieţuitoarelor ce au trăit sau au murit în apele amăgirilor
ce spăla resturi de lumină şi scoate la iveală noaptea
apoi stoluri, stoluri, vin zburătoarele ce trebuiesc să-întunece cu totul cerurile
iar apoi urmează vieţuitoarele cu patru şi două picioare
ce vor cerne lumina prin site de-întuneric

nopţile valpurgiei

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri dintr-o viaţă uitată sau... ignorată

când pe televizor o husă decentă, croşetata din aţică albă ca spuma laptelui
pe masa mare din sufragerie un mileu de macrame strivit de un frumos şlefuit geam de cinci milimetri
şi pe fotoliile englezeşti câte o învelitoare împletită din lâneturi colorate ca un curcubeu
parcă nici nu mai contează ce se ascunde în fiecare sertar, în cutii de bomboane de ciocolată...
nasturii sunt păstraţi că poate mai trebuie cândva, resturi de aţă pe care nu te înduri să le arunci
chitanţele de la televizorul cu lămpi pe care îl ai sus pe şifonierul din dormitor
şi cutia cu şireturi de pantofi desperecheate, decolorate şi demodate...
cutia cu pioneze ruginite şi hârtia albastră de învelit cărţi şi caiete
toate, îţi trezesc un fior în adâncul inimii. privindu-le
îţi dai seamă că ai trăit, că ai avut copii la şcoală şi priveai câte două ore la televizolul alb-negru
îţi aduci amintele de cozile la carne şi lapte sau ulei şi zahăr în care aflai o mulţime de amănunte picante.
acum te uiţi în jur şi nu te mai recunoşti. din oglindă te priveşte o umbră de respect şi stimă de sine
printre riduri descoperi urdorile unor lacrimi de mult apuse şi poate chiar zâmbete
aştepţi cu sufletul la gură sosirea poştaşului care în curând va dispare şi el
iei pensia şi o aşezi pe căprării inventate sau uitate
pentru că guvernul ăsta nu mai ştie că tu ai plătit zeci de ani ceaseul şi ceaseseul
şi îţi spune că nu mai poţi face analize gratuite pentru că analizele din ziua de azi se plătesc
un consult este un afront şi o insultă iar plata gigacaloriei este o tortură hibernală
bine măcar că eşti singur, copii îşi văd de ale lor iar nepoţii se pişă pe el de vot
hai sictir coană politică, toată lumea ştie că eşti cam curvă. noroc cu talk show-urile de televiziune

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!