Mioara Anastasiu

Amintirile altor toamne

În amintirea tatălui meu, Iani Anastasiu

Miroase a pastramă-n mustării,
Scripcarii cântă ca în vremi apuse,
Se-aude chicot de femei seduse
Şi provocare de palavragii.

În amintire totul e real,
Îl văd pe tata sărutând cobzarul,
Apoi cum îşi goleşte buzunarul,
Şi gestul lui îmi pare imortal.

Aud vapoarele sunând prelung
E noapte. Văd luminile-n Silistra,
În aşternutul răvăşit, sinistra
Şi lunga toamnă freamătă-ndelung.

Îşi pune văl de frunze violet
Şi, rezervându-şi ultima cutumă,
Alungă greierii stropind cu brumă,

[...] Citeşte tot

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădinile suspendate

Grădini suspendate în mine te-aşteaptă,
Prin ochi răzbat nalbe în mii de culori,
Eşti singur prin visuri şi treaptă cu treaptă
Adâncul din mine surprins îl cobori,
Iar sângele-ţi arde dus de biciuitori...

Nu sunt labirinturi şi nu este cheie,
Palatul sunt eu, mă deschid unui vers,
Sunt lemne aduse, aşteaptă scânteie,
Iar stihul îşi caută propriul demers
Ce poate rămâne în carne, neşters.

Să vină o noapte, să treacă o noapte!
Ai dreptul să pleci, sau stăpân să rămâi,
Secretul iubirii stă-n merele coapte,
În palma-ncleştată pe albul călcâi
Şi-n braţul ce-mi stă răsucit căpătâi.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un latron

Ca şi cum aş fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreţ
Visuri dragi, de mare preţ, după ce le colbărise.

Tot pământu-l înconjor, hărţuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârşesc ce-am început,
Să câştig ce am pierdut printr-o grea înfierare.

Nu mai sunt nici nopţi nici zile, doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Văd păduri, nu văd lăstari, cum aleargă înspumaţi
Cu ambrozii parfumaţi, către noi, doi solitari.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Oh, cât mi-aş dori să am
Patul vechi, alămuit,
Şi-atâtea vechi nimicuri:
Nicovală, calapoade,
Obiecte de cizmar,
Gramofon ambiental
Pus la mare cinste-n casă,
Broderia de pe masă,
Un dulap cu cozonac...
Somnul de după-amiază,
Când bunicul îmi punea
Haina veche peste mine,
Dormeam lin şi-mi era bine,
Mărunţişuri de copil:
Dopuri de la sticle goale,
Jocuri în Comisariat
Părăsit şi demolat
Printre tainice ruine.
A rămas durat în piatră
Adăpost pentru străjer,

[...] Citeşte tot

poezie de Mioara Anastasiu din Respiro
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un latron

Ca şi cum aş fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreţ
Visuri dragi, de mare preţ, după ce le colbărise.

Tot pământu-l înconjor, hărţuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârşesc ce-am început,
Să câştig ce am pierdut printr-o grea înfierare.

Nu mai sunt nici nopţi, nici zile; doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Cum aleargă înspumaţi, văd păduri, nu văd lăstari,
Înspre noi, doi solitari, în ambrozii parfumaţi.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi cum ai dorit să fiu

În behăit de miel prior se duce iarna pe sub gheţuri,
Cu neîncrederi şi dispreţuri, asemeni unui dezertor,
Din seve de adânc frison alunii se îmbracă-n ciucuri,
Tu îi aduni ca să mă bucuri de-al primăverii întâi zvon.

Dar prin huceag de gene ude atârnă vise spânzurate,
Ca nişte crengi astenizate, care se frâng în solitude,
Cuţitul răsucit în rană a născut flori de trandafiri,
Înlănţuiri şi ispăşiri care ne fac fără prihană.

Iubirea mea, iubirea ta, ca două semene de mirare
Au veşnicia-n apărare, fără a le mai cenzura,
În gândul tău, fără oprire, voi fi cum ai dorit să fiu:
Înveşmântată-n vioriu, prilej pentru împătimire.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lavină ostilă

Deasupra primăverii care va fi să vină
Cu fâlfâiri de aripi, din depărtări toride,
Sub semnul amăgirii, închipuiri silfide
Aduc ameninţarea, ostilă, de lavină.

Cu fâlfâiri de aripi, din depărtări toride,
O mângâiere tandră tot trupul mi-l înclină,
Aduc ameninţarea, ostilă, de lavină,
Tristeţile prea albe, cu feţele livide.

O mângâiere tandră tot trupul mi-l înclină,
Când eu invoc bravura acelor flori candide,
Tristeţile prea albe, cu feţele livide,
Respiră sub zăpada cea rea, adulterină.

Când eu invoc bravura acelor flori candide,
Opun primejduirii iubirea mea deplină,
Respiră sub zăpada cea rea, adulterină,
Fantasma-ndepărtată a iernilor avide.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lied

Această primăvară se abzice
De toate naşterile dureroase
Ale pământului în flori frumoase,
De toate păsările venetice.

Şi înţeleg de ce atâta rouă
Acoperă pământul dimineaţa,
Văd lacrima din cer stropindu-i faţa,
Încât ne-a frânt iubirea pe din două.

Mie-mi rămân mirările culorii
Încremenite-n floarea de lavandă,
Căreia însuţi tu te-ai dat ofrandă,
Ultimul gest de taină al candorii.

Criptate versuri recompun lieduri
Pe clapele pianelor albastre,
Poveşti sub care se ascund dezastre,
Când trupul singur tremură sub pleduri.

[...] Citeşte tot

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu va mai fi prilej...

Se-ngălbeneşte foaia de hârtie
Pe sub cuvintele ce ţi le scriu,
Loveşte vântul cu-nşelătorie
Să ne împingă vorbele-n pustiu...
Şi ochiul cerului e vineţiu.

Fragile gânduri îşi încearcă zborul
Sau sunt închipuiri de cuc trădat
Care şi-a condamnat alungătorul
Atunci când s-a simţit abandonat.
Vor şti să plece când e de plecat?

Ca şi cum ai strivi-o între palme,
Ziua se lasă tristă pe genunchi,
În timp ce toamna, plină de sudalme,
O-njunghie-n pădure, sub un trunchi,
Şi roşii devin frunzele-n mănuchi.

Nu ai cum şti, dar am plecat departe,
Doar ni se pare că mai suntem treji,

[...] Citeşte tot

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepământenii

Universul a împrumutat, vremelnic, pământului,
Dragostea noastră,
Ca pe un exemplu de sublimitate,
Să se poată şti cum este când
Tu simţi cum îţi curg prin vene odată cu sângele,
Ori cum eu rămân nopţile trează
Şi te privesc
Stând pe genunchi deasupra ta,
Adorându-te...
Cum trec ca o adiere peste pielea ta
Şi respir fiecare por,
Care se deschide parfumat
Aşa cum înfloresc florile rare, noaptea.

Aceste rânduri sunt o mărturie,
Dar adevărul este că noi doi
Nu mai avem nevoie de cuvinte, ci
Doar ne privim...
Eu stau pe braţul tău,
Tu mă săruţi, eu te sărut,

[...] Citeşte tot

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!