J.K. Rowling

Podul ăla fusese construit cu mai puţin de zece ani în urmă şi nici cei mai buni specialişti nu puteau să explice de ce se frânsese fix de la jumătate, aruncând douăsprezece maşini în apele învolburate ale râului. Mai mult, cum putea să sugereze că acele două crime înfiorătoare şi îndelung mediatizate era rezultatul numărului scăzut al forţelor de ordine? Sau că guvernul ar fi trebuit să prevadă uraganul care lovise din senin partea de vest a ţării, făcând numeroase victime şi pagube materiale? Cum putea să fie el de vină pentru faptul că unul dintre miniştrii săi adjuncţi, Herbert Chorley, devenise un alt om în săptămâna aia şi hotărâse că sosise momentul să petreacă mai mult timp alături de familie?

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât ai clipi, ghirlandele verzi deveniră purpurii, iar cele argintii fură înlocuite cu cele aurii. Şarpele Viperinilor fu înlocuit rapid de Leul Cercetaşilor. Plesneală îi strângea mâna lui McGonagall, cu o grimasă ce se vroia zâmbet. Harry întâlni privirile lui Plesneală şi băiatul fu convins că sentimentele profesorului nu se schimbaseră, nici cât negru sub unghie, dar asta nu-l mai îngrijora pe Harry. Se părea că viaţa revenea la normal, în anul următor, ei bine, cât putea fi ea de normală, la Hogwarts. Fusese seara cea mai frumoasă din viaţa lui Harry, mai frumoasă chiar şi decât o victorie în meciurile de Vâjthaţ, Crăciunul sau anihilarea vreunui monstru. Era sigur că nu va uita niciodată acea seară.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul ministru stătea singur în biroul său şi parcurgea un memoriu lung, fără să reţină nici un cuvânt din ceea ce citea. Aştepta să primească un telefon de la preşedintele unei ţări îndepărtate, se întreba când avea să sune nenorocitul ăla şi în acelaşi timp, încerca să îşi reprime amintirea neplăcută a unei săptămâni grele şi obositoare care tocmai trecuse. Drept urmare, îi era imposibil să se mai poată gândi la altceva. Se străduia să se concentreze asupra textului şi atunci îi apărea şi mai clar în faţa ochilor chipul sfidător al unuia dintre adversarii lui politici. Respectivul apăruse mai devreme la ştiri şi nu numai că enumerase toate nenorocirile care avuseseră loc în săptămâna aia (de parcă le-a fi putut uita cineva), ci explicase în amănunt că guvernul era de vină pentru tot ceea ce se întâmplase.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salonul era ticsit cu oameni tăcuţi, aşezaţi în jurul unei mese lungi şi sculptate. Mobila care decora în mod obişnuit camera fusese împinsă la întâmplare pe lângă pereţi. Lumina venea de la flăcările care trosneau într-un şemineu frumos de marmură, deasupra căruia se afla o oglindă poleită cu aur. Plesneală şi Yaxley zăboviră în prag câteva clipe. Pe măsură ce se acomodau cu lipsa luminii, privirea le fu atrasă în sus, către cel mai straniu detaliu din peisaj: o siluetă umană aparent inconştientă, suspendată cu capul în jos deasupra mesei, rotindu-se încet, de parcă ar fi atârnat de o funie invizibilă şi reflectându-se în oglindă şi în suprafaţa lustruită a mesei de dedesubt. Nimeni dintre cei aflaţi în dreptul acestei privelişti neobişnuite nu părea să-i dea vreo importanţă, în afara unui tânăr palid, care se nimerise exact dedesubt. El părea să nu se poată abţine şi nu trecea nici un minut fără să mai arunce câte o privire în sus.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Talismanele morţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry nu se putea hotărî care fusese partea cea mai frumoasă: când venise Hermione, fugind spre el şi strigând: "Ai reuşit! Ai reuşit!" sau când venise Justin de la masa Astropufilor, grăbit să dea mâna cu el şi cerându-şi scuze la nesfârşit că îl suspectase, sau când venise Hagrid, la trei şi jumătate şi îi bătu pa Harry şi pe Ron pe umeri cu atâta putere, încât aproape că ajunseseră cu capetele în farfuriile cu budincă, sau când îi dăduseră, lui şi lui Ron, cele patru sute de puncte pentru Cercetaşi, asigurându-le Cupa Caselor pentru al doilea an la rând, sau când se ridică profesoara McGonagall şi le spuse că examenele au fost anulate, ca o favoare din partea şcolii ("O, nu!" exclamase Hermione), sau când Dumbledore anunţă că, din păcate, profesorul Lockhart nu va mai putea să predea anul viitor, din cauza faptului că plecase în lume pentru a-şi recăpăta memoria. La uralele de bucurie care întâmpinară această veste participară chiar şi câţiva profesori...

J.K. Rowling în Harry Potter şi camera secretelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zâmbind încântat la vederea figurii îngrozite a unchiului Vernon, Harry cârmi căruciorul spre ieşirea din gară. Da, vara aceea se anunţa categoric mult mai bună decât vara trecută.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry le făcu semn cu mâna prietenilor săi, apoi luă un cărucior pe care îşi puse cufărul enorm, după care se îndreptă spre unchiul Vernon. Acesta îl salută în maniera lui scâboasă, dintotdeauna.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry îl văzu imediat pe unchiul Vernon. Avusese grijă să stea cât mai departe de familia Weasley. Îi privise pe toţi cu suspiciune, iar când doamna Weasley îl îmbrăţişă cu drag pe Harry, bănuielile i se confirmară.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry ieşi din compartiment înainte ca ei să mai apuce să spună un cuvânt, călcând peste Reacredinţă, Crabbe şi Goyle, care încă zăceau pe jos, acoperiţi de urmele blestemelor. Unchiul Vernon îl aştepta dincolo de barieră. Doamna Weasley era aproape de el. Îl îmbrăţişă pe Harry foarte strâns când îl văzu.

J.K. Rowling în Harry Potter – Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry le făcu semn cu ochiul, se întoarse la unchiul Vernon şi îl urmă încet, ieşind din gară. Nu avea nici un sens să-şi facă griji de pe acum, îşi spuse el, când se urcă pe bancheta din spate a maşinii unchiului Vernon. După cum spusese Hagrid, ce va fi, va fi... Şi avea să vadă ce era de făcut la momentul potrivit.

J.K. Rowling în Harry Potter – Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!