Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

J.K. Rowling

Lista completă, pagina 13

Podul ăla fusese construit cu mai puțin de zece ani în urmă și nici cei mai buni specialiști nu puteau să explice de ce se frânsese fix de la jumătate, aruncând douăsprezece mașini în apele învolburate ale râului. Mai mult, cum putea să sugereze că acele două crime înfiorătoare și îndelung mediatizate era rezultatul numărului scăzut al forțelor de ordine? Sau că guvernul ar fi trebuit să prevadă uraganul care lovise din senin partea de vest a țării, făcând numeroase victime și pagube materiale? Cum putea să fie el de vină pentru faptul că unul dintre miniștrii săi adjuncți, Herbert Chorley, devenise un alt om în săptămâna aia și hotărâse că sosise momentul să petreacă mai mult timp alături de familie?

J.K. Rowling în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Hogwarts Library Box Set 3 Volumes" de J.K. Rowling este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -200.00- 100.99 lei.

Cât ai clipi, ghirlandele verzi deveniră purpurii, iar cele argintii fură înlocuite cu cele aurii. Șarpele Viperinilor fu înlocuit rapid de Leul Cercetașilor. Plesneală îi strângea mâna lui McGonagall, cu o grimasă ce se vroia zâmbet. Harry întâlni privirile lui Plesneală și băiatul fu convins că sentimentele profesorului nu se schimbaseră, nici cât negru sub unghie, dar asta nu-l mai îngrijora pe Harry. Se părea că viața revenea la normal, în anul următor, ei bine, cât putea fi ea de normală, la Hogwarts. Fusese seara cea mai frumoasă din viața lui Harry, mai frumoasă chiar și decât o victorie în meciurile de Vâjthaț, Crăciunul sau anihilarea vreunui monstru. Era sigur că nu va uita niciodată acea seară.

citat din romanul Harry Potter și piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primul ministru stătea singur în biroul său și parcurgea un memoriu lung, fără să rețină nici un cuvânt din ceea ce citea. Aștepta să primească un telefon de la președintele unei țări îndepărtate, se întreba când avea să sune nenorocitul ăla și în același timp, încerca să își reprime amintirea neplăcută a unei săptămâni grele și obositoare care tocmai trecuse. Drept urmare, îi era imposibil să se mai poată gândi la altceva. Se străduia să se concentreze asupra textului și atunci îi apărea și mai clar în fața ochilor chipul sfidător al unuia dintre adversarii lui politici. Respectivul apăruse mai devreme la știri și nu numai că enumerase toate nenorocirile care avuseseră loc în săptămâna aia (de parcă le-a fi putut uita cineva), ci explicase în amănunt că guvernul era de vină pentru tot ceea ce se întâmplase.

J.K. Rowling în Harry Potter și Prințul Semipur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Salonul era ticsit cu oameni tăcuți, așezați în jurul unei mese lungi și sculptate. Mobila care decora în mod obișnuit camera fusese împinsă la întâmplare pe lângă pereți. Lumina venea de la flăcările care trosneau într-un șemineu frumos de marmură, deasupra căruia se afla o oglindă poleită cu aur. Plesneală și Yaxley zăboviră în prag câteva clipe. Pe măsură ce se acomodau cu lipsa luminii, privirea le fu atrasă în sus, către cel mai straniu detaliu din peisaj: o siluetă umană aparent inconștientă, suspendată cu capul în jos deasupra mesei, rotindu-se încet, de parcă ar fi atârnat de o funie invizibilă și reflectându-se în oglindă și în suprafața lustruită a mesei de dedesubt. Nimeni dintre cei aflați în dreptul acestei priveliști neobișnuite nu părea să-i dea vreo importanță, în afara unui tânăr palid, care se nimerise exact dedesubt. El părea să nu se poată abține și nu trecea nici un minut fără să mai arunce câte o privire în sus.

J.K. Rowling în Harry Potter și Talismanele morții
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Harry nu se putea hotărî care fusese partea cea mai frumoasă: când venise Hermione, fugind spre el și strigând: "Ai reușit! Ai reușit!" sau când venise Justin de la masa Astropufilor, grăbit să dea mâna cu el și cerându-și scuze la nesfârșit că îl suspectase, sau când venise Hagrid, la trei și jumătate și îi bătu pa Harry și pe Ron pe umeri cu atâta putere, încât aproape că ajunseseră cu capetele în farfuriile cu budincă, sau când îi dăduseră, lui și lui Ron, cele patru sute de puncte pentru Cercetași, asigurându-le Cupa Caselor pentru al doilea an la rând, sau când se ridică profesoara McGonagall și le spuse că examenele au fost anulate, ca o favoare din partea școlii ("O, nu!" exclamase Hermione), sau când Dumbledore anunță că, din păcate, profesorul Lockhart nu va mai putea să predea anul viitor, din cauza faptului că plecase în lume pentru a-și recăpăta memoria. La uralele de bucurie care întâmpinară această veste participară chiar și câțiva profesori...

J.K. Rowling în Harry Potter și camera secretelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și zâmbind încântat la vederea figurii îngrozite a unchiului Vernon, Harry cârmi căruciorul spre ieșirea din gară. Da, vara aceea se anunța categoric mult mai bună decât vara trecută.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Harry le făcu semn cu mâna prietenilor săi, apoi luă un cărucior pe care își puse cufărul enorm, după care se îndreptă spre unchiul Vernon. Acesta îl salută în maniera lui scâboasă, dintotdeauna.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Harry îl văzu imediat pe unchiul Vernon. Avusese grijă să stea cât mai departe de familia Weasley. Îi privise pe toți cu suspiciune, iar când doamna Weasley îl îmbrățișă cu drag pe Harry, bănuielile i se confirmară.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Harry ieși din compartiment înainte ca ei să mai apuce să spună un cuvânt, călcând peste Reacredință, Crabbe și Goyle, care încă zăceau pe jos, acoperiți de urmele blestemelor. Unchiul Vernon îl aștepta dincolo de barieră. Doamna Weasley era aproape de el. Îl îmbrățișă pe Harry foarte strâns când îl văzu.

J.K. Rowling în Harry Potter – Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Harry le făcu semn cu ochiul, se întoarse la unchiul Vernon și îl urmă încet, ieșind din gară. Nu avea nici un sens să-și facă griji de pe acum, își spuse el, când se urcă pe bancheta din spate a mașinii unchiului Vernon. După cum spusese Hagrid, ce va fi, va fi... Și avea să vadă ce era de făcut la momentul potrivit.

J.K. Rowling în Harry Potter – Pocalul de Foc
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 14 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din J.K. Rowling, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook