Iolanda Şerban

S.O.S. cu pescăruşi

Mai am un singur dor
şi-o blândă-nfiorare
acum când vara pleacă
luându-şi rămas bun
să'ntemeiez din valuri
gingaş apus de soare
şi orice vis ce-mi doare
cu tine să-l cunun.

Nemărginiri albastre
întoarse'n malul mării
fac brizele'n poeme
pe glezne să ne stea
suntem ca două temple
ce'n taina înserării
pe pergamentul lumii
simţiri îşi pot grava.

Nisipul ne îmbie...
cu pietre, scoici şi alge

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noblesse

Pe chipurile blânde
distingi ades poeme
Mici, aurii în soare,
ca mierea de salcâm
De răutăţi, blajinul,
nu ştie a se teme
La masa bunătăţii,- ţi
va pune un tacâm.

Intenţia-i poftire,
la calm, la miez, la rost
Şi-n ochii-i ca zenitul
tivit în borangic,
Se oglindesc speranţe,
ce-ţi pot fi adăpost
Să laşi garda-îndoielii
un pic, câte un pic.

Însetoşat de eşti,
îţi va turna ambrozii

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor, câteodată

Ţi-aş scrie iarăşi versuri, de-ar fi să te revăd
Să-ţi simt arzând privirea, care mi-a fost fatală
M-aş întrema cu tine, ca după un prăpăd,
Aş înălţa cuvinte, încet, ca după boală.

Cu mâini îndrăgostite să-ţi mângâi revenirea
Să nu mai pierdem timpul, fără îmbrăţişări
Să ni se-împlânte-n tâmple, profundă fericirea
Ca să uităm de clipa, ce-am plâns-o-ntre plecări.

Să-ţi simt arzând sărutul, cu gust de toamnă-amară
Şi tandrul tău respir ce mi-a rămas pe buze
Să-mi facă resemnarea, de s-ar putea, uşoară
Oftărilor cu iz de firave-anacruze.

M-aş întrema cu tine chiar fără vreun cuvânt
Iubirea-i rostul biblic, a toate câte-s sfinte,
Mi-e dor, câteodată, să semăn ploi şi vânt,
Nu slovele mi-s fapte, ci stările-s sorginte.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoarea albă

îmi plâng genunchii-o
doină călătoare
de muşc din plânsul
verii-n plină iarnă
şi-mi intră-n
carne-o ultimă ninsoare
când Dumnezeu decide
să mă cearnă

din lumi închise
traversând adâncuri
mă-ntorc la mine
printr-o-nrâurire
trec cu pofidă
umerii prin smârcuri
şi-mi curăţ
nuferii de clevetire

în carne flori de gheaţă
mi se-mplântă

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consecventa circumstanţă

răzleţii propriilor circumstanţe
pietoni puşi pe linia
neprevăzutului
înnăscuţii zăbovitului
cu recunoştinţă
în haltele clipelor
cei ce călătorim doar
dusul nerăzgândirilor
nepărtaşi pe sub mână
scrisorilor de recomandare
nevalidaţii banalităţilor
acustice, vizuale, faptice

noi, muritorii, călători intrinseci responsabili pe-un termen delimitat
de viaţă şi propria voinţă,
cei ce cu voie nu acumulăm
nimic din ce n-ar vrea Dumnezeu

cei ce cu iubire dăruim
mai mult decât un cuvânt

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pam-pam

Sunt umbra micii bucurii
şi a durerilor intense,
sunt tot ce-am fost şi nu voi fi
cu preţul vrunei recompense.

Sunt boare unui vis pierdut
ne'nsufleţit de cutezanţe
da's tot ce-am vrut şi am făcut
fără lacune şi uzanţe.

Sunt amintirea unui dor
ce-a prins contur pe o iubire
sunt coastă-abruptă, sunt ponor,
sunt ploaia fără păgubire.

Sunt nerostiri într-un surâs
ce nu-ţi va spune niciodată
dacă sub el am râs sau plâns,
sau amândouă deodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când de verde crud şi muguri

Anotimp de frunze triste, ce-are gust de ploi amare
Năvălit-a dintr-o dată peste suflet, peste vise,
A inveşmântat pământul
într-o pestriţă culoare
Ce mi-a încarcerat în nouri, porţii mari din blândul soare.

Fâlfâiri neobosite
văluresc tot cerul toamnei
Încât: galben; roşu; albastru; brâul Maicii se dizolvă
Şi îmi vine, tare-mi vine, să m-agăţ de poala doamnei
Şi să-i spun cum că, rodirea şi migrarea n-o absolvă,

Nici de dezfrunziri şi ceaţă, nici de nostalgii scurmate
În adânc de inimi calde, ce n-au vrerea timp să piardă
Geaba ne tocmeşte ochii, în culorile-i turbate,
Când, de verde crud şi muguri, nu e lumea-îndestulată.

Anotimp de frunze-amare, ce-are gust de ploi nestinse
Mi-a descătuşat speranţa de sub tâmplele cărunte
Răscolindu-mi întomnarea amintirii reaprinse

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din căderi şi zbor înalt

Vreţi un nor să v-odihniţi, aripile ostenite
Călăuze-apoi ne fiţi zborurilor ne-îngrădite?
Când suntem căzuţi şi trişti ne-învăţaţi să ne desprindem
Ca-n avânt eliberat tot pământul să-l cuprindem?

Nu vrem harpe, vrem speranţe, prinse-n omoplaţi direct
Vântul lesne să ne poarte către un divin traiect
Unde, deznădăjduiţii să se hodine puţin
Să-şi refacă bucuria din albastrul cel preaplin.

Mulţumirea şi mâhnirea sunt culori din curcubeu
Bolta-întreagă a fericirii s-o străbaţi nu este greu
Dar, deprindeţi-ne voi, curajoase-înaripate,
Să luăm în piept furtuni ce ne par piscuri surpate.

Din căderi şi zbor înalt ne e viaţa plămădită
C-un destin de ne-înşelat, chiar de Domnul preplătită
Ca, atunci când suntem jos, să îi cerem îndurare
Mai apoi planând spre soare să(L) uităm cu tot ce doare.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru-a câta oară?

Am băut albastrul, dintr-o poezie,
Ţi-am servit beţia, gândurilor mele,
Am ştiut din tine, tot ce nu se ştie,
Fără să mă bănui, că te-am scris sub piele.

Carnea mea miroase încă-a nopţi de vară,
Inima-i mireasa valsului sub lună,
Ţin condeiu'n mână (pentru-a câta oară?)
Gândurile parcă,-n versuri se răzbună.

Am băut cu tine, clipe de miracol,
Fără să mai număr cum mi-apun toţi zorii,
Pân' s-ajungi la mine, mi-am tot fost obstacol,
Cântecul şi plânsu-l, defeream viorii.

Ochii tăi sunt vama ce-o dosesc sub pleoape,
Buzele-mi au formă de tăceri duioase
Câteodată vântul, mi te-aduce-aproape,
Şi simt cum, iubirea-ţi, vindecă sau coase!

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul risipitor

S-a-ntors cuvântul răsfăţat pe-o parte
Fără să ştii că-n astă tulburată noapte,
El te-a trădat în somn, pe când mă respirai,
Şi şi-a oftat, pe-ascuns, vocala fără grai.

S-a odihnit consoana'n, patul meu, de gene,
A firuit un "hmm", şoptindu-mi de plăcere,
Zadarnic pritoceai pedeapsa lor
Ţi le-am răsfrânt sub pleoape, locutor.

Ai vrut sa-l amăgeşti, înrâurind extreme,
Stigmatizări, exil, sperjur sau anateme,
Atât mi-a fost de-ajuns, ca să-l ajut
Ţi l-am transcris pe buze... convolut.

Şi ai gemut... mi-ai dat, din nou, dreptate
Cuvântul l-am tratat, prescris în noapte
Iar şoapta-ţi dezgolită propăşea vocale
Gesticulând mirări, secate de consoane.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!