Alexandru Vlahuţă

Cei răi pot avea noroc. Numai cei buni pot fi fericiţi. Norocul? De când alergi după el, ţi-l făceai singur.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Ika
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ochii tai rapit-ai...

Pentru ochii tăi răpit-ai
Foc din stele şi din soare,
Pentru buza ta furat-ai
De la roz’ a ei coloare.

Gingăşia, frăgezimea
Ce se joacă pe-al tău sîn,
E plăcută, dar furată,
Ai furat-o de pe crin.

Rîsul, nevinovăţia
De la îngeri le-ai furat.
Ai răpit tot ce-a fost farmec
Din seninul nepătat.

Glasul tău de privighetoare,
Glasul mierlei mult plăcut
L-ai răpi şi cînţi cu dînsul,
Ş-a rămas codrul tăcut.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice dar e o bucăţică de suflet. Şi tot ce dai din toată inima e de un preţ ce nu se poate socoti. Adevărata valoare însă a darului e pururea hotărâtă de dragostea cu care-i primit.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu judeci oamenii cu răutate - e singurul mijloc de a nu-i înţelege niciodată.

Alexandru Vlahuţă în Gânduri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare rău e deprinderea cu răul.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul aşteaptă. Numai minciuna e grăbită.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

admiraţie

Admiraţia este una din formele bunătăţii şi simpatiei omeneşti; cea mai aleasă poate, fiind cea mai fecundă.

definiţie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme stă între două suflete o minciună, de o iubire adevarată, întreagă, nu poate fi vorba.

citat celebru din Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

La icoană

Noaptea s-a lăsat pe vale, şi cătunu-i adormit.
În bordei sărac, la vatră, suflet trist şi chinuit,
Fără somn, tânăra mamă copilaşu-şi ţine-n poală,
Şi plângând îl netezeşte pe obrajii arşi de boală.
De cu sară mititelul încetase să mai ţipe:
Se ducea, văzând cu ochii, viaţa-i fărâmită-n clipe.
Peste ochii mari şi tulburi cad pleoapele-obosite,
Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite
De al morţii frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate...
Ea tresare; cum le-ascultă, şir de fulgeri îi străbate
Întunericul din suflet. Pe păreţi, în bezna rece,
Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece.

Iat-o scoborând la vale, galbenă şi istovită,
Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea aţintită
Spre biserica cu sfânta, ea-şi sileşte-ncetu-i pas.
De trei nopţi şi două zile bate drum făr de popas;
Ş-ar fi ocolit pământul făr-a se simţi trudită:
Ea credea profund, orbeşte... Mare şi nenchipuită
E credinţa ce-ntr-un suflet înnoptat şi trist încape!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, poete, nu te-ai mai simţi aşa de străin în locurile acestea! N-ai mai vedea chipuri fioroase de barbari îmbrăcaţi în cojoace, nici marea prefăcută în pod sunător de gheaţă. Sciţii s-au dus şi Tomi s-a dărăpănat şi toate s-au schimbat de atunci.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa (Împăcarea lui Ovidiu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!