Traduceri de Petru Dimofte, pagina 285
Grădina
Strălucește-n grădină,
în frunzișul alb al castanului,
pe borul pălăriei tatălui meu
care calcă pe pietriș.
În grădina suspendată-n timp
mama stă pe un scaun din pin roșu;
lumina umple cerul,
pliurile rochiei,
tufișul de trandafiri de lângă ea.
Iar când tata se apleacă
să-i șoptească ceva la ureche,
când ei se ridică să plece
și rândunelele săgetează,
și luna și stelele
cad pe gânduri, grădina strălucește.
Chiar acum când tu te apleci pe acestă pagină,
singur în ora târzie, strălucește: acum,
[...] Citește tot
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și fără motiv
Și
Fără motiv
Încep să zburd ca un copil.
Și
Fără motiv
Mă transform într-o frunză
Care este ridicată atât de sus
Încât sărut gura Soarelui
Și mă topesc.
Și
Fără motiv
O mie de păsărele
Îmi aleg creștetul capului pentru a ține o conferință,
Unde își trec una alteia
Paharele cu vin
Și partiturile cântecelor sălbatice.
Și
[...] Citește tot
poezie de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubitorii de câini
Cam asta-i: te-au cumpărat
Și te-au dus
Într-o casă foarte, foarte bună,
Cu-încălzire centrală,
TV
Și congelator.
O casă foarte, foarte bună
Dar nimeni nu te scotea
La una din acele plăcute, lungi plimbări
Deși, de-altfel, era
"O casă foarte, foarte bună".
Te hrăneau cu Pal și cu Chun,
Dar lipseau acele plăcute, lungi plimbări.
Până când, plin de energie și disperat de plictiseală,
Ai fugit de-acasă și-ai alergat și-ai alergat și-ai alergat
Și-ai nimerit sub o mașină.
Astăzi ei plâng după tine
Mâine-și vor cumpăra alt câine.
poezie de Spike Milligan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucrurile Mici care ți se-ntâmplă
Lucrurile Mici care ți se-ntâmplă
Se ascund în mintea ta, ca niște stele
După nori; uneori revin și te salută
(Sau chiar tu dai peste ele).
Prin multe uși joase și înguste,
Al căror ghem numai tu poți să-l deșiri,
Dau năvală-n gândurile tale
Noi le-am dat un nume, Amintiri.
Dar unele, mai gură cască,
Se pierd pe drum ca anii cheltuiți,
Iar cheile cu timpul ruginesc,
Mai simplu spus tu uiți.
Altele rămân cu tine-ntotdeauna,
Felinare credincioase la ferești,
Cheile lor strălucesc, mereu noi,
Iar astea-s lucrurile pe care le iubești.
poezie de Marjorie Wilson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva
Pentru copiii Holocaustului și pentru copii de la Nakba
Ceva inevitabil s-a pierdut
s-a pierdut ca niște vapori palizi învăluiți în razele lunii,
dispărând duși de-o pală de vânt înspre întinderile stelare
incomensurabile și pustii.
Ceva de necapturat a dispărut
a dispărut în vârtejul de frunze și-n iluminările toamnei,
scuturat în ceață împreună cu foșnitul subțire-al ierbii uscate
și-al amintirii.
Ceva de neuitat este deja trecut
împins dintr-o scânteie în nimic sau în chiar mai puțin,
a cărui finalitate a fost măturată-într-un colț, unde zace
în praf și-n pânze de păianjen și-n tăcere.
poezie de Michael R. Burch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perry Zoll
Vă mulțumesc, prieteni
De la Asociația Științifică a Districtului.
Pentru aceasta modestă piatră
Și pentru placa de bronz atașată acesteia.
Am încercat de două ori să fiu membru al onoratei instituții,
Dar am fost respins;
Doar când micuța mea broșură
Despre inteligența plantelor
A început să fie apreciată
Aproape m-ați votat ca membru.
După aceea am crescut dincolo de a avea nevoie de voi
Și de recunoașterea voastră.
Totuși, nu resping piatra memorială
Înțelegând că, dacă aș face-o, v-aș deposeda
De onoarea pe care o datorați propriei persoane.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zdreanță și os
Razele soarelui au gonit către noi
cu milioane de kilometri pe oră.
Iar acum când au atins podeaua dușumelei
se târăsc mai încet decât un filozof,
insinuând o baltă de lumină
cu forme schimbătoare ca acele ale unei amoebe;
se cațără pe ușă
ca și cum le-ar fi teamă să nu cadă.
Peste câteva clipe se vor refleca pe această pagină,
asaltând-o până când va deveni de necitit. O să trag perdeaua
într-o parte. O să scurtez cu câțiva metri milioanele de kilometri
și, croitor al universului, voi sta liniștit
peticindu-mi cele câteva zdrențe de zile rămase.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintre trei sau patru oameni aflați într-o încăpere
Dintre cei trei sau patru oameni aflați într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
El este obligat să vadă injustiția printre spinii
Și incendiile de pe dealuri.
Iar cei care-au plecat întregi
Sunt aduși seara acasă ca mărunțiș.
Dintre cei trei sau patru oameni aflați într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
Părul negru i-acoperă gândurile.
În spatele lui, vorbe, rătăciții fără bagaje,
Inimi fără provizii, profeții fără apă,
Pietre mari puse acolo,
Stând, închise ca niște plicuri
Fără adresă; și nimeni care să le primească.
poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inima mea-i oloagă
Inima mea-i oloagă-alergând după inima ta neîntrerupt
Atâta cale,
N-ar trebui oare astăzi, privind la toate prin care am trecut,
Spre casă să pornim agale?
Pe drumul înapoi, în prag de seară sub tăcuta cerului tărie,
Nu conversăm sau prea puțin,
Pentru-un moment privirea ta mă-îmbie
Și pot de mână să te țin.
Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Atunci, deși arăți ca altădată, dragă,
S-ar putea să fie ceva mai iubitoare fața Iubirii mele-n moarte,
Așa cum inima ta pe drumul de-întoarcere-a putut să înțeleagă.
Inima mea-i oloagă.
poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioplitori în piatră
Cioplitori în piatră împotrivindu-vă timpului cu marmura și dalta,
Voi, deja-învinși în lupta cu uitarea,
Cunoscând bine că stâncile se sfărâmă, cronicile se pierd,
Pătratele literelor romane se erodează-n zăpoare,
Se rod în ploaie, vă hrăniți cu un soi de cinism. Poetul, la fel,
Își construiește monumentul ca pe o auto-persiflare;
Pentru că omul se va stinge, țărâna cea voioasă va muri, soarele semeț
Va ajunge-un biet orb, cu inima neagră:
Însă piatra a dăinuit peste miile de ani, iar gândurile dureroase și-au găsit
Mierea împăcării în vechi poeme.
poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!