Leo Butnaru

* * *

Cu lumea imperială n-am fost legat decât doar copilăreşte,
Mă temeam de scoici, la gardişti priveam pe sub sprâncene,
Încât nu-i sunt dator nici cu un strop din sufletu-mi, fireşte,
Oricât m-aş chinui să seamăn cu străine şi grave specimene.

Cu prostească importanţă, supărat, în căciulă de castor, udă,
Eu nu am stat sub al băncii petersburgheze portic egiptean,
Şi pe lămâioasa Nevă în foşnetul sec al bancnotei de-o sută
Niciodată, niciodată vreo ţingancă nu mi-a dansat de alean.

Presimţind viitoarele cazne, de la urletul faptei de revoltă,
Fugeam spre nereidele mele, nereide, de la Neagra Mare,
Şi de la divele epocii, de la europene-n ţinută dezinvoltă -
Ce de-a jenă, durere am mai tras, ce de-a obidă chinuitoare!

Deci, de ce şi până astăzi ăst oraş îmi mai apasă dominator
Gânduri şi sentimente, în baza unui drept de demult, abolit?
De la incendii şi geruri el devine mai obraznic, impilator -
Tot mai vanitos, mai blestemat, mai găunos, mai întinerit!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu, nu am cum mă ascunde de marele fleac
După al Moscovei spate de surugiu,
Eu sunt o vişinea de tramvai din groaznicul veac
Şi de ce mai trăiesc - nu mai ştiu, nu mai ştiu...

Împreună cu tine ne-om duce cu "B" şi cu "A",
Să vedem cine va fi primul să moară,
Pe când dânsa ba se zgribuleşte ca vrabia,
Ba creşte ca aeriana tortă în vară.

Şi abia de reuşeşte de la colţ a mă ameninţa:
Tu - cum doreşti, însă eu sunt gata a risca!
Oarecui nu-i va ajunge căldură din mănuşa sa
Ca să înconjoare Moscova, curvă sadea.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemaipomenita dihanie

Dihania dezgustătoare, precum un ciclop caraghios,
închide calea graţioasei turme.
Opt glume proaste îi ţin de podoabe, divizându-i nebunia.
Cu pioşenie Dihania prăjeşte ceva-n văzduhul rustic.
Şoldurile-i lăbărţate şi revărsătoare o dor, gătindu-se
de-a se despovăra.
De la copite la colţii săi fără rost, o-nvăluie duhoarea.

Astfel mi se-arătă în friza din Lascaux, mamă fantastic
deghizată,
Înţelepciunea cu ochii plini de lacrimi.

poezie clasică de Rene Char, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ei şi!

Desface ochi cât baniţa
Gazeta... Parcă muşcă.
Ne mai împroaşcă graniţa
miros de praf de puşcă.
Aceste ştiri, cu miile,
ne-nvaţă în furtună.
Ni-s bune bucuriile,
tristeţea nu e bună.
Furtunile istoriei,
oceanul cât l-or bate,
cu vasele victoriei
le-om spinteca pe toate.

poezie clasică de Vladimir Maiakovski (1927), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veacul de aur n-a fost şi nu va fi niciodată în istoria omenirii. Adică nu. - A fost. Secolul XIX.

Osip Mandelştam în revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru suprema seminţie umană,
Pentru sonora glorie din veacuri viitoare,
Eu am fost lipsit de cupă la al străbunilor ospăţ,
Şi de veselie lipsit, şi de onoare.

Pe umeri mi se aruncă câinele-lup,
Dar după sânge eu nu sunt lup peste vreme:
Mai bine, ca pe o căciulă, mă băgaţi în mâneca
Şubei fierbinţi din stepe siberiene...

Ca să nu văd nici fricoşi, nici noroi vâscos.
Nici însângerate coaste în roate;
Ca să-mi lumineze, argintiu, noaptea vulpi polare,
În ale lor primordiale frumuseţi codate.

Du-mă în noapte, unde curge Enisei
Şi pinul ajunge până la stele lucide,
Pentru că, după sânge, eu nu-s lup peste vreme
Şi pe mine doar cel egal mie mă va ucide.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1935), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Basta cu tristeţea! În sertar să-ascundem hârtia!
Din ziua asta-s bântuit de-un demon demn în toate,
De parcă, spălând-mi rădăcina părului cu şampon, măiestria
Şi-o demonstră frizerul Fransoise, franţuz-fârtate.

Pun rămăşag că încă nu am murit
Şi, ca un jocheu, pe propriul cap jur,
Voi mai pune probleme, înzecit,
Pe pista hipodromului, jur-împrejur.

Ţin minte, acum e treizeci şi unu,
An minunat ce-nfloreşte în mălini, bălan,
Că s-au maturizat râmele după ploile de-acu
Şi Moscova-ntreagă pluteşte pe bărci spre liman.

Nu te nelinişteşti. Nerăbdarea - e un lux,
Cu-ncetul o să iau viteza mea de graţie, -
Cu pas glacial vom ieşi spre drumeagul de sus, -
Eu mi-am păstrat distanţa, din staţie în staţie.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acolo, lângă scalde, e o fabrică de hârtie
Şi vaste grădini, parcuri verzi, foşnitoare,
Pe râul Moscova există şi o mondo-vorbărie
Cu creste de odihnă, cultură şi ape neminerale.

Astă birocraţie fluvială slabă de piept, cât şapte,
Plicticoşi-neplicticoşi, ca halvaua, tupilatele holmuri,
Ca şi cum ţin de navigaţie matele mărci şi ilustrate
Spre care gonim, cu care gonim pe-acvatice drumuri.

De cum văzu ocaua, fluviului Oka i s-a-ntors pleoapa,
De aia şi suflă vântuleţul pe Moscova-rău.
Surioarei Kleazyma genele prind a i se-ndoi, a i se pleca,
Motiv pentru care pe Iauza pluteşte un răţoi cenuşiu.

Pe Moscova-râu amiroase a clei poştal, cam amar,
Se interpretează Schubert în megafoane-căpitane.
Pe raze, apa-i ca pe ace şi văzduhul e mai firav chiar
Decât pieliţa de broască a înaltelor, coloratelor baloane.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008, traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

- Nu, nu e migrenă, - dar dă un creion mentolat şi tu, -
Nici duh languros de pseudoartă, nici de vopsele în vesel spaţiu-atu!

Viaţa în troacă începu cu o graseiată umedă şoaptă,
Continuând cu molateca fumegare a lampii cu petrol, mioapă.

Undeva la vilă, apoi în hăţiş silvan orecum întristat,
Dintr-o dată nu se ştie de ce ea izbucni în pojar liliachiu-fluturat...

- Nu, nu e migrenă, - dar dă un creion mentolat şi tu, -
Nici duh languros de artă, nici de vopsele în vesel spaţiu-atu!

De aici încolo, prin sticle colorate, mijindu-mă, văd destul de ciudat:
Cerul, ca buzduganul, ameninţător, pământul, ca un pleş, roşcat...

Mai încolo - încă nu-mi amintesc - mai departe-i ca un film, la ruptură:
Miroase puţin a smoală şi, se pare, a putredă, poate că de peşte, untură...

Nu, nu e migrenă, ci frigul de spaţiu, de infinit asexuat simbolic,
Şuierat de tifon sfâşiat, plus de chitară bubuit carbolic.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1931), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe vălurarea apei hârtiei poliţieneşti
Noaptea se îndopă cu ghigorţi şi alţi peşti -
Stele trăiesc, păsăruici de cancelarie,
Scriu şi tot scriu mici rapoarte, o mie.

Oricât ar vrea ele să clipească-ntr-o doară,
Pot să-şi prezinte cererea a repetata oară,
Şi la scăpărări, scriitură şi putrezire
Reînnoiesc mereu permisul de crâcnire.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1930), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!