Traduceri de Nicolae Argintescu-Amza, pagina 2
Sonetul XXVII
Oare-i vremea aievea, nimicitoare?
Când, pe creste, cetatea fi-va sfărmată?
Inimă, pururi de zei, nu ții tu oare?
Când demiurgul va să te-abată?
Suntem noi oare plăpânzi, plini de teamă,
precum destinul prea des o vădește?
Copilăria-adâncă, cum nu ia-n seamă
făgăduinți din străfund de ce amuțește?
Ah, trecătoare stihie!
Treci prin cel ce te-mbie
încrezător ca un fum...
Dar cei ce suntem, înfăptuim
știind că trecem, cât dăinuim:
unelte pe-al zeilor drum.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sonetul XII
Slavă duhului; unirea mult râvnită
el ne-o poate da. Trăim doar semne.
Pașii mici ai orelor dânsul le-însemne,
lângă ziua cea drept hărăzită.
Nu știm locul nostru-adevărat,
dar purtarea dreaptă ne sporește
și aflăm pe cei ce ne-au aflat;
iar pustiul necuprins rodește...
Năzuință pură. Cântec al puterii!
Trebilor îngăduite, mulțămită,
n-ai scăpat de praștia durerii?
Pe ogor cu sârg țăranul stăruie
și sămânța-i verii rod sortită.
Dar nu e de-ajuns: pământul dăruie.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XV
O, darnică, tu, gură de cișmea
grai de cleștar unic, neprihănit,
naintea curgătoarei fețe-în gâlgâit,
marmoreană mască! Apa-și ia
izvoru-în fund de apeduct. Sus, calcă
din Apenini, costișele morminte
purtând cu dânsa spusele cuvinte
prelinse-în vreme pe-nnegrita falcă.
Și ca-într-o cupă le rostogolește
în leneșa ureche adormită;
urechii-marmore în veci grăiește:
urechea gliei! Doar ei hărăzită
îi este șoapta. Un ulcior de-împingi,
rostita clipocire parcă-o stingi!
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Înaintea unei ploi de vară
Deodată-n parc tot verdele frumos
pierdu ceva, dar nu știi ce: culoare?
Simți că se-apropie de geam, sfios,
un suflu, fără preget. Și cântare
puternică răsună din dumbravă:
un Hieronimus parcă-n ierbi a mas;
atâta singuratică zăbavă
și râvnă urcă șuvoind din glas,
că umple sala. Și-s pereții goi;
tablourile-încet ne-au părăsit,
de vocea noastră parcă se feresc.
Iar pe tapetul stins, îngălbenit,
lumini de-amurg neclare se-oglindesc.
Copii, ce teamă strecurau în noi!
sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XXV
Auzi dar, sună-întâia hărnicie
a greblei; iarăși ritmu-i omenesc;
în frâu ținută, prea tăcuta glie
puteri, în prag de primăvară-i cresc
dând gust, nu crezi? la tot ce vine;
acel ce-ades spre tine merge, iată
nu crezi că-i noul? Niciodată
cuprins, el te-a cuprins pe tine!...
Stejarii ce prin iarnă străbătură
vestesc în seară, castaniul verii
și semne-și fac în suflul adierii.
Par negre tufele din bătătură,
în negru mai deplin zac bălegare,
și fiecare ceas mai tânăr pare.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XXI
Primăvara s-a-ntors; iar pământul
pare copilul ce versuri recită:
multe, ce multe!... Sârgul, avântul
învățăturii: răsplata-i primită!
Aspru fu dascălul! Cuget măiastru
cu barba-i de nea, colilie.
Dar cum vom numi, verde și-albastru?
Se cade s-o știm. El o știe, o știe!
Voios cu copii, pământ dezlegat
vrem să te prindem la joacă!
Cel mai voios izbutește, pământ!
Că harnicul dascăl, nespus te-a-nvățat:
ce-i rădăcină, slova-și desface,
lungi și grele tulpini cântând al tău cânt.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XIII
O, pară, vișina, mărul în pârg,
agrișele... poamele toate vorbesc:
de moarte vorbesc, de-al vieții sârg...
îl presimți și pe-un chip copilăresc.
Gustă sucul: purcese departe.
Simți molcom pe limbă tâlcul nespus;
curg gânduri fără vorbe deșarte;
prinse-n rod, carnea lor ni le-a spus!
De rostești vorba: măr, toți o știu;
dar mai dens dulce suc simte gura
mângâind legănat mușcătura,
limpezit tot mai treaz, străveziu;
Îndoit râs solar, pământesc :
O trăiri!... Simțământ... urieșesc!
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul VI
E de pe-aici? Nu; două-i sunt hramuri.
Întinsa lui fire, bogat s-a-mplinit.
Îndoaie dibaci ale sălciei ramuri,
cine-n străfund rădăcini a ghicit...
Noaptea, pe masă să nu-întârzie
pâine sau lapte: pe morți îi îmbie!
Amestecă vraciul aflat pe-aproape,
sub milostivile-i pleoape,
și pe toate cele văzute le drege,
vrăjite-n țărână și fum de vergea,
aievea să-i fie vedenia, lege!
Nimic nu-i poate icoana strâmba,
în iatac ori mormânt s-o-mpresoare,
preaslăvind inele, paftale, ulcioare.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Curtezana
Un soare venețian îmi scaldă-n aur
moi pletele, încununând alene
splendori de alchimist; port largi sprâncene
aidoma cu niște punți și gene
ce-ndrumă spre cumplitul plaur
al pleoapelor în tainică mișcare;
legate de canale, duc spre mare,
se-înalță, cad ori se preschimbă-în zare.
Dezmierd adesea în răgaz molatec
un câine cine-l vede-l pizmuiește
cu mâna mea, nicicând de jar scrumită,
scump inelată,-n farmec odihnește.
Iar prinți de stirpă veche pier zănatec,
sfârșind răpuși de buza-mi otrăvită.
sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XI
Privește spre cer! Constelația naltă:
«Călărețul»! Cuget și stranie soartă,
trufia țarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, și astfel îl poartă.
Cum astfel?... Gonită-i și-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ,
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spații! Doar doi unul sunt!
Aievea-s? Perechea tot nu țintește
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte pășunea, pâinea străbună...
Și puntea de stele te-nșală-n ascuns.
Dar crede o clipă și te veselește
de-alcătuire-n văzduh e de-ajuns!
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

