Liviu Reti

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inversiunea valorilor

În valorile recente s-a produs răscoală,
Cică omul în prezent, poate făr' de şcoală.
Astfel, contracepţia-i luată
Şi concepţia alungată.
Banii sunt pe primul loc,
De eşti doct sau dobitoc.
În iubire nu se crede,
Ci în nunta cu mult verde.
Scrisul şi cuvântul dat
Este lesne aruncat.
Cine virgula o mută
Şi pământul îl strămută,
Este folosit cu spor
Şi nu este infractor.
Forma fizicului lat
Şi a capului pătrat
E valoare intrinsecă
Astăzi, intr-o bibliotecă.
Se rostesc cuvinte mari
De copii şi de şpăgari

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (24 iunie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară prinsă-n turn

Curge apa pâlcuri, pâlcuri
Peste frunzele din toamnă,
Zbucium şiroind sub dâmburi
Susurând precum o doamnă.

Primăvara este prinsă
De alaiul de verdeaţă,
Cu miros de lume tristă
Îşi ascunde a sa faţă.

Haina adormită-n glie
A naturii la toţ mamă,
Se ridică parcă-i vie
Peste formele de stană.

Vietăţile pornite,
De la sud spre miază-noapte,
Fac cărări neobosite
Spre poienile cu şoapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (20 aprilie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemnul cugetului

În paşi grăbiţi se-ascunde luna
Pe sub un cer prea înnorat
Şi jalnic strigă, iar, minciuna
În colţul casei cu geam mat.

Rănit e cerul de urale
Ce se aud de jos, acum
Şi gloate se urnesc la vale
Să vânture al ţării scrum.

Ajuns-am azi să nu mai fim,
Iar timpul este insurgent,
Ca noi de noi să nu mai ştim,
Căci gândul este dependent.

Se tânguie strămoşii-n van
Pe sub sicrie de granit,
Iară nepoţii şi-un golan
Ne mint frumos, necontenit.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (6 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune-n tricolor

Vă scriu în seara reculegerii de fapte
Şi-a amintirilor ce or să vie,
Căci vă transmit aceste şoapte
În ceasul ultim de prostie.
Nu mai huliţi această ţară
Şi acest neam nemuritor
Căci ce-i aici, nu e "afară"
Şi nu va fi-n acest popor.
Gradina focului ce dă speranţa
Se tânguie, acum, sub glie,
Căci lumea îşi omoară-ncet speranţa
Şi astăzi, adevăru-i parodie.
Viziuni absurde-s aruncate-n joc
Peste a noastre neputinţe,
Iar mintea-n trup nu-şi are loc,
Căci este plin de suferinţe.
Constant se creşte energia
În corpul istovit şi gri,
Doar timpul ne reduce agonia
Şi ne aşază lespedea pe ii.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful unui îndrăgostit

Îţi scriu, acum, în seara asta
Când timpul se sucombă-n mintea mea
Şi cred că m-a lovit năpasta,
Căci simt că nu te pot avea.

Îţi scriu cu litere cerate
Pe chipul tău de catifea
Şi cred în clipele jucate,
De noi doi, sub-un cer şi-o stea.

Îţi scriu că nu pot să te-ating,
Cum te-am atins odată-n zori
Şi-mi curg pe faţă lacrimi ce se sting
Sub luna ce dispare între nori.

Mă-ncearcă dorul clipei infinite,
Când timpul se juca pe lângă noi
Şi-atingerea căldurii din orbite,
Când noi eram îmbrăţişaţi şi goi.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (2 septembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare frumoasă

Când caii năvalnici în dans se aprind
Şi veseli coboară în lunci,
Doar norii îmi strigă miraţi de porunci
Şi-aruncă cu zâmbete-n gând.

Puterea din vin se coboară-n picior,
Cu murmur de paşi peste gând.
Iar corpul se lasă purtat doar de vânt,
Când sunetul trist se închide-n covor.

Mireasma de haine ramasă acasă,
Vulcanic combină succint,
Al pielii miros combinat în distinct,
Cu iz metafizic şi lemn de pe masă.

Chemarea din sunet ne strig-a putere,
Ce curge pe corpul brumat,
Închis într-o sticlă cu geamul cam mat,
Purtată succint în odăi de campere.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini fugare

Victoria cea trufaşă a florilor de stea,
Îmi răscolise-adâncul muiat în baclava.
Căci nu puteam concepe, că timpul e incert.
Şi falnica minciună răzbate în deşert.

Indicii multe, mute mă trimiseră-n colţ.
Şi uliu deznădejdii mă apucă în clonţ,
Cu vârful ascuţit şi drept, deopotrivă
Îmi zise să aştept, că este în derivă.

Fereastra de cristal s-a aburit de şoapte,
Şi clopotul rasună ameţitor în noapte.
O funie trasă harnic, prin zmoală cu durere,
Alungă mâna rece c-un zâmbet de plăcere.

Mănunchiuri de dorinţi se risipesc în van,
Cu râsete sarcastic strivite de tavan.
Prin vise pomenite, într-un ceaslov murdar,
Se sting înmărmurite ocheade făr' de har.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (4 iulie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte-mi despre ţara mea

Vorbeşte-mi despre ţara mea
Al meu ţăran cu mâini crăpate,
Vorbeşte-mi doar pe limba ta
Căci astăzi încă se mai poate.
Hai spune-mi cum îi fruntea ta,
Cum ninge astazi peste umeri
Şi vremea cât este de rea,
Căci norii se cobor în scrieri.
Arată-mi cum e lemnul brut
Dac-a rămas ceva din el
Şi cum pădurea s-a cernut
Sub verdele-i cel infidel.
Căci bolovanii-s toţi trufaşi
Peste coline călătoare
Şi toţi zâmbesc lângă borfaşi
Ce strâng şi colbul din picioare.
Hai povesteşte cum a fost
Acum vreo 910 ani,
Căci ştim: ţăranul nu e prost
Şi nu se-nclină pentru bani.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (9 noiembrie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenar

A adormit poporul proletar
şi s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
şi astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
şi nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranţa unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănţuită pe podele,
iar viaţa biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate şubredă ne-aşteaptă,
căci educaţia e-n vacanţă de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moş-aşteaptă"
ne-aminteşte că suntem români.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!