Norman MacCaig

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună "Ce înseamnă asta?"

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus "Hello, omidă" sau
"La revedere, Loch Fewin".
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
"Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?"
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu.
Era conştient de diferenţa
dintre "Ce înseamnă asta pentru mine?"
şi "Ce înseamnă asta"?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
"Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu".

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru

Pentru că văd lumea otrăvită
de ipocrizie şi de egoism brutal,
ar trebui să nu mai vorbesc
despre nuferii nefolositori, despre cuibul de vrabie
de sub streaşina casei?

Pentru că am cincizeci şi şase de ani
trebuie să iubesc, dacă chiar trebuie să iubesc,
numai idei – nu oamenii,
ci idea de oameni?

Pentru că trebuie mult efort pentru a stabiliza
o lume ieşită din ţâţâni,
trebuie ca omul să vadă numai un tovarăş de muncă
şi niciodată un om?

Sunt mai multe înţelesuri decât cele
din cărţile despre economie,
iar o parte a celei mai rele mahala
este luna răsărind peste ea şi

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele şi planete

Copacii sunt colivii pentru ele: apele îşi ţin respiraţia
Pentru a le menţine echilibrul pe delicatele orbite.
Copiii le veghează cum se joacă pe maidanul lor celest;
Oamenii le folosesc pentru a trimite nave peste oceane şi prin estuare.

Par perle nemişcate, dar ele nu încetează niciodată
Să inventeze spaţii noi şi explozii colosale,
Să migreze în triburi matematice peste
Stepele spaţiului cu o uimitoare lejeritate.

Pare greu de crezut că Pământul este numai unul –
Această amărât transportator de războaie şi de dezastre,
Evoluând în jurul soarelui cu încărcătura lui de gangsteri,
Acompaniat doar de luna rece şi indiferentă.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantofi vechi

Nu-i arunca, nu-i lepăda
la coşul de gunoi. Sunt plini
de pustietate şi de călătorii.

Au forma unei bărci, dar (tu spui) ce ape
le-au mai rămas pe care să înoate? Sunt nelocuiţi –
dar câte capitole din mine-s ghemuite-n ei?

Autobiografii – toate-ale mele,
cel care cutreieră peisajul fără drumuri al amintirilor.
Dar mai sunt amintiri care-abia aşteaptă să se nască

şi pustietăţi de îndurat.
– Nu le alunga. Eu stau în echilibru
între două timpuri, între două iubiri –

timpurile trecute şi cele pe care le voi întâlni, şi care-mi vor oferi
embleme ca aceşti pantofi vechi în formă de barcă,
o barcă de salvare, plină cu supravieţuitori.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poliţist în Brooklyn

Voinic ca o gorilă, dar mai puţin timid;
ceafă groasă, colorat ca un antricot în sânge, cu două
hieroglife pe faţă care avertizează
ca vor fi probleme ; merge pe trotuar insinuând
o plasă subţire între noi şi violenţă. Azi dimineaţă,
când a spus " La revedere, dragă" soţiei,
chiar asta spunea, cu adevărat, asta spera.
El este o gorilă:
când spune cuiva " Pa, puiu' ", cliché-ul lipseşte.
Dacă s-ar rupe plasa, el ar pătrunde prin ea
în violenţă, ce ciomăgeală, ce împuşcături
între Phoebe's Whamburger şi Louie's Place.

Cine va fi el, gorila cu baston,
a cărui casă este locul
unde, de data asta, s-ar putea să nu se mai întoarcă?

Şi cine vor fi cei care vor constitui
victimile lui?

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O adevărată carte poştală de Crăciun

Măcăleandru, te urmăresc. Eşti un măcăleandru perfect –
totuşi, n-ar trebui să-ţi faci sălaşul pe mânerul unei săbii?

Măcăleandru, mă urmăreşti. Nu sunt eu un om perfect?
Totuşi, n-ar trebui să port un laţ în buzunar, o armă în mână?

Eu, sunt, de-asemenea, acoperit cu penajul de iarnă, nu mult diferit de-al tău –
totuşi, culoarea roşie se află în pieptul meu, nu pe el.

Îţi cânţi cântecul tău de măcăleandru, iar eu pe-al meu de om.
Sunt diferite, dar au acelaşi înţeles: iarnă, teritoriu, sete.

Vom supravieţui oare, ochi îndrăzneţi, să culegem
seminţele ascunse în pământ, seminţele ascunse în minte?

Omul de zăpadă crede că da. Priveşte-i zâmbetul prostuţ,
în vreme ce şalul pe care i l-am dăruit alunecă jos de la gâtul lui.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noiembrie, Edinburg

Sunetele nopţii, sunetele cuburilor de gheaţă-n pahar.
Bruma lipeşte pe-asfalt frunze moarte.
Aerul cafeniu fumegă la ferestrele magazinelor,
Încearcă uşile şi se furişează mai departe.

Trag pe gât aspreala iernii. Impetuos, întunericul
Se aruncă peste locuinţe. Ferestre cu ochi miopi.
Învăluite-n scame de bumbac cafeniu,
Lampadarele estompează stânci, agoniză-n gropi.

Plămânii mei îngheţaţi sunt uscaţi ca frunzele
Strivite pe-alei. Ridic privirea, acolo, iată,
Un acoperiş înalt îşi desfăşoară velele, la catargul prova
Flutură o stea căruntă şi ferfeniţată.

Lumea e-un urs zgribulit în bârlogul lui.
E ceva apropiat şi confortabil în sforăitul nopţii.
Iar afară, asemeni unor crizanteme,
Ceaţa răspândeşte-un parfum amar. Îl inspirăm cu toţii.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unchiul Roderick

Barca lui de pescuit făcea rondouri noaptea
între Shiants şi Harris
printre o o mie de năvoade.

Ochii mei de copil urmăreau
luminile flotilei de pescuit – licurici
peste întinderea mării verzi.

Pe teugă mi-a înmânat o ceaşcă
de ceai negru, tare şi amărui,
şi un biscuit pe care trebuia să-l spargi
în bucăţele ca pe o placă de gresie.

O perdea de foc se ivea
din beznă, peşti argintii zbătându-se năprasnic.

Ocolind Rhu nan Cuideagan
el se îndrepta către casă – pentru un copil
era asemeni unui zeu în cizme pescăreşti.
Găsea locul de ancorare

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă ciobănescului Collie

Era o căţea micuţă, curată şi fluidă –
Chiar şi conversaţia cu ea se păstra la minimum:
Te întâmpina cu plecăciuni, nu cu lătrături entuziaste.

Fii ei se înălţau monumental desupra ei,
Dar făceau ceea ce ea le cerea. Cu timpul, fiecare a încărunţit,
Până acolo încât păreau bunicii propriei lor mame.

Odată, pe când recupera o oaie răzleţită, pe o zi ploioasă,
Am remarcat că nu se udase. Pollóchan a spus " Ah,
E nevoie de un strop foarte precis pentru a o atinge pe Lassie."

Pe feribot se comporta pe ca un adevărat lup de mare.
Lua foc ceva? – ea era prima de partea cealaltă.
Se scurgea prin garduri ca o fluturare de vânt negru.

Deodată, a ajuns bătrână şi bolnavă şi infirmă...
Mi-a fost milă de Pollóchan când a luat-o în braţe la plimbare
Şi i-a pus apoi ţeava puştii în spatele capului.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colţul drumului, în zori

Zorii îşi scoteau spinii,
Schiţând în aer un tufiş de trandafiri căţărători.
Caprele trecuseră pe-acolo lăsând în urma lor cinci flori.

Înfiorată de aşchiile luminii
Apa se scurgea la vale remaind un drum în roz. Stânci
Roz străjuiau pe stânga. Cerneală curgea-n rigole-adânci.

Am simţit în cap mărăcinii
Nopţii, ca pe unii din afara ei, căzând în tăcerea sumbră
Până când ultima nălucă şi-a înghiţit ultima umbră.

Iar în regatul imaginii
Din ochiul interior şi din cel exterior variate
Forme prindeau formă, culorile deveneau adevărate.

Îmbrătişând tot ce, dorind, nu-împlinii
Şi pentru-a pierde fiecare-îmbrăţişare, am început să văd
Ceea ce n-am reuşit o viaţă-întreagă să prevăd.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!