Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Floare Petrov

Lista completă, pagina 5

Disperările lui Dumnezeu

sunt blesteme în lume ca niște limbi de foc
care pârjolesc vise, speranțe, iubiri
senzație halucinantă în tenebrosul joc
al morții fără milă pusă pe cotropiri.

sunt tragedii și drame aproape de noi
teroarea încolțește ca scaieții în câmp
moartea pune bombe duce propriul război
zdrențe de fericire -s suspendate în timp.

când demonii respiră se pornesc tornade
ridică în neant tot ce-ntâlnesc în cale
mi-e teamă tot mai des că raiul decade
prea plin de orgii de tenebre letale.

prozeliții morții fac cu viața rocade
aruncâdu-i splendoarea în sfere infernale.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Expozeu autumnal

toamna melancolia devine mai pură
iubirea o învăluie și o alimentează
presimțire voluptoasă și de anvergură
că naturile mor și-apoi se întrupează

setea de primăvară vizibilă-i la arbori
la florile care-au sfârșit arse de soare
conștiința demiurgică răsare printre nori
convertind melancolia în flăcări tremurătoare

toamna fluxul creației trece prin dramă
naturile trec printr-o plăcută oboseală
apoi se dezvelesc de putrezita maramă
zăpezi purificatoare așteaptă-n pielea goală

știu că Dumnezeu nu are tendință distructivă
e iubire absolută renascentă creativă

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Între lumini călăuze

extazul pur al timpului dezvăluie mistere
mă introduce-n taina ce leagă două lumi
accesul spre eternitate credință și putere
cu truda sufletului de-a urma heruvimi.

prinsă în revelații stau la masa de scris
povestiri din viață le aștern pe filă
muza universului fereastra mi-a deschis
în cuget să pătrundă lumina versatilă.

găsesc întotdeauna drumul care mă încarcă
cu splendori din natură cu magie din cer
pe oceanul credinței plutesc cu o barcă
cu vâsle aurite, vâslesc cu mult fler.

razele călăuze duios în mine se apleacă
să nu se simtă sufletul părăsit stingher.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Construcție poetică

fac drum prin întuneric lumini să descopăr
iubirea de puritate vine de la Dumnezeu
goliciunea metafizică să mi-o acopăr
cu voaluri luminoase, cu sacru minereu.

fascinații învăluitoare culeg de la stele
magii secrete, tentații de transfigurare
crează-n conștiintă broderii, dantele
înfrumusețează viața ascult a lor chemare.

lumina mă privește sentimental poet
dialectici îngerești picură din condei
adâncimi de suflet le transcriu discret
să nu rănesc sfinții, să nu supăr iudei.

beatitudini și extaze iau forme de concret
mi-am construit destinul pe milioane de idei.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Discurs pentru iubire

am crezut mereu în dragostea universală
că toate ființele au nevoie de grija divină
știu că lumea se înalță pe albastră spirală
că ploaia e sfântă și ne spală de vină

rugăciunea e un exercițiu al iubirii mele
mă rog să fie pace pe pământ ca în cer
să piară bolile tristeți gânduri rebele
armonii să dăinuie în oricare ungher

nu există adâncime în iubire fără sacrificiu
uneori este nevoie de renunțare profundă
este nevoie să inventăm câte un artificiu
detașați de orgolii secundă cu secundă

freamătă intens în mine mănunchiuri de raze
flori de lumină cuminți se așează în fraze

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă...

dacă nu ar fi iubire
zilele ar fi pustii
aș trăi din amintire
singură printre cei vii.

dacă n-ar fi poezia
ce m-ar putea relaxa?
ar dispărea fantezia
pe plictiseli m-aș axa.

dacă muzică n-ar fi
paradisul ar fi trist
pe întinse geografii
timpul ar fi anarhist.

dar acum e primăvară
artele învie iară.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul lunii

lună dragă lună
cât de frumoasă ești
veghea ta străbună
e semn că ne iubești.

cu alaiul tău de stele
universul îl colinzi
separi binele de rele
când lumini aprinzi.

cerni pe versurile mele
strălucirea de azur
joci hora cu literele
poemul prinde contur.

ești o muză mă inspiri
mi-aduci cerul în priviri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de RomanticaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de deochi

frunză seacă de mălin
ce durere și ce chin
cu bătrânețea un spin
ce toarnă-n sânge venin.

frunză creață - busuioc
ca o flacăra din foc
ce arde al meu noroc
parcă fac pașii pe loc.

vreau soartă înfloritoare
ca un arbore în floare
ce se-nvârte după soare
și bea rouă din cicoare.

cântec verde de deochi
plânge lumina în ochi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Colind mirean

leru-i Doamne leru-i ler
sărbători lumești oculte
vine Moș Crăciun prin ger
să aducă daruri multe.

steaua magilor răsare
să-l vestească pe Mesia
vine-n zi de sărbătoare
născut de sfânta Maria.

fiecare om petrece
noaptea plină de magie
în colinde se întrece
prunc din fragedă pruncie.

vremea vine vremea trece
la mulți ani cu bucurie.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de RomanticaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri înaripate

stoluri de gânduri înaripate
pleacă din mine spre cer
vesele, gureșe, emancipate
lasă-n urmă dâre de mister.

privesc manechine crispate
îmbracă haina toamnei în foaier
stoluri de gânduri înaripate
pleacă din mine spre cer.

nopți de vise sunt preocupate
să strângă stelele în colier
mustul din butoaie destupate
împrăștie miresme în eter.

stoluri de gânduri înaripate
zboară din mine spre cer.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de RomanticaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 123 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Floare Petrov, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook