Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Any Drăgoianu

Lista completă, pagina 40

* * *

Am ales
să vorbesc tuturor
despre tine, ești,
fără-ndoială,
cea mai complicată făptură
din univers...
Eu te-am asemuit
unui înger învins
într-o bătălie
cu final cunoscut,
dar tu,
te-ai încăpățânat să crezi
în victorie, până la ultima
suflare...
Adună-ți gândurile
și pleacă,
până nu-i prea târziu...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Te urmărește
imaginea mea,
și nu poți
să nu recunoști
această obsesie...
Fugi!
La capătul lumii
nu te așteaptă libertatea
cu brațele deschise,
nu te-așteaptă liniștea.
La capătul lumii sunt eu,
îngenuncheată de dragoste,
și-mi țin ochii închiși,
pentru că nu mai pot opri
plânsul...
Taina lacrimilor mele
o vei duce cu tine-n
mormânt...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Definiții

Săream de pe-un picior pe celălalt
Într-o copilărie cu râs la cartelă...
Definiția acelor zile a devenit nelipsită
din manualele școlare...
Încă mă topesc
după încercările sărbătorilor
de a ne soate
din starea de amorțeală.
Flutură steaguri cu steme,
imperii îmi compun coșmarurile.
Candidații la fotoliile certate cu legea
vin să-i mângâi în zori,
știind de pactul meu cu Dumnezeu,
Lor nu le scapă nimic!
Săream de pe-un picior pe celălalt...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De vorbă cu pădurea

De la fereastra casei mele se vede pădurea;
Și când bate vântul copacii-mi vorbesc.
Ieri, de exemplu mi-au spus că suferă de sete,
Eu trebuia să-i înțeleg mai bine ca oricine.

O pasăre mică a ciripit lângă mine,
Îmi aducea vești
Despre frunzele arțarului din colț,
Că erau certate și s-au împăcat.

Oare ulmul și-a curățat crengile uscate?

Pe stejar nu l-am mai ascultat demult
Că și-a pierdut frunzele
Și nu știu cum se face,
Dar nu-i mai dau altele în loc.
E mai bătrân decât mine,
Însă el nu se sperie
Că i-a crăpat coaja
Și-i plin de putregai.

[...] Citește tot

poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În Țara Nimănui

Doamne,
cred că știu
unde ne-am dus
sufletele,
în Țara Nimănui,
unde-i doar
întuneric,
unde fiecare
se lovește
de fiecare,
unde lacrimile
s-au făcut râu
și înghit
toți pescarii...
Aici ne-am adus
pe noi
și i-am înecat
pe ceilalți...

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Strâng în palmă,
ultimul sărut al acestei nopți
pierdute, printre miile de nopți
petrecute împreună,
în miile de vieți pe care,
fără să vrem, le-am trăit...
Atât mai am lângă mine,
căldura acelui ultim și fericit sărut...
Restul clipelor le-ai transformat
în ore de groază, în nesfârșite tranșee...
Dă-mi liniștea înapoi,
și mută-ți câmpul de luptă,
căci armele mele nu sunt pregătite
pentru un război adevărat...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ucisă de atâtea vise

Între mine și copiii mei nenăscuți
există o punte...
Necunoscându-i am ajuns să-i iubesc...
Roadele gândurilor mele perverse
îmi spun,
că un bărbat în toată puterea cuvântului
pleacă la război...
Dincolo de gardul
ce urmează conturul palatului,
fiecare secundă e tristă
și vrea să evadeze.
Într-o mare încurcătură
au intrat și sentimentele mele...
Când voi trece pe celălalt mal,
sigur voi muri ucisă de atâtea vise...

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șofer nervos

Mama lor de gropi și șanțuri,
Mi-au făcut mașina praf
Nu-l vreau pe primar în lanțuri
Dar l-aș vrea-ntr-un epitaf.

epigramă de Any Drăgoianu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întrebare

Acelui râu i-au cerut
apele înapoi.
Casele jucau,
pe malurile înguste,
înecându-se-n sărăcie.
Amare priviri
mă iscodeau
până-n străfunduri.
Dau mâna cu Dumnezeu,
și-i cer să aibă răbdare
cu greșelile lor...
Dintr-o vale adâncă,
un geamăt prelung,
mă împiedică să iubesc
și celelalte câmpuri...
Mi-am trecut mâna prin păr
întrebându-mă:
-Oare sunt frumoasă?

poezie de Any Drăgoianu (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tipuri de rețete

Dacă ar durea prostia,
Oare, medicii ce-ar face?
Ar cam risipi hârtia
Cu rețete prostănace.

epigramă de Any Drăgoianu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 43 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Any Drăgoianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Any Drăgoianu

Any Drăgoianu
poetă, epigramistă și aforistă român

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook