Ionuţ Ştefan Blesneag

Maestrul Sengai

Sătul că-n meditaţii nu află vrun răspuns
Şi cele neştiute rămân de nepătruns,
Kazuo pe maestrul Sengai îl luă la rost:

"Cât mai durează drumul strădaniei anost?
Când voi afla în fine temei şi dezlegare?
E zenul o cascadă cu ape circulare,
Un râu care se-ntoarce la vechiul său izvor
Şi propria sa apă şi-o bea ameţitor.
De ce îşi mai roteşte oglinzile-n zadar,
Râu fără de vărsare şi fără estuar?"

Maestrul însă-i spuse: "Lasă-l să curgă-aşa,
Făgaşul numai astfel şi-l poate învăţa."

Trei zile mai încolo, Kazuo supărat
Pe hâtrul său maestru îl luă la depănat:

"De ce nu-mi spui din prima Secretul, dacă-l ştii?
Cireşilor din templu le torni izvoare vii,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianus

În trecut, în vechea Romă, zeul cel cu două feţe,
Vrând pe cetăţenii urbei compasiunea să-i înveţe,
Le-a amestecat în joacă chipurile între ele
Când dormeau, ca la trezire cine pleacă să se spele
Să descopere-n oglindă faţa dúşmanului său
Cel mai mare, cărui veşnic uneltea să-i facă rău,
Şi al cărui chip, de ciudă, nici putea a-l suferi,
Să i-l poarte-acum în lume ca şi cum al său ar fi...
Poate-aşa, gândise Ianus, se vor împăca-n sfârşit
Vechii învrăjbiţi-pe-viaţă, ce-şi vârau necontenit
Mătrăgună în pahare şi pumnalele în spete,
Până ce umpleau a Romei catacombe cu schelete.

La un semn al mâinii sale, în văzduh feţele toate
Se desprinseră de trupuri ca şi măşti înaripate
Şi se-nvârtejiră grabnic sub a zeului strigare,
Au pornit apoi pe geamuri să-şi găsească fiecare
Noul cuib, noua argilă pe care să înflorească,
Deseori schimbarea fuse reciprocă şi frăţească:
Cel ce da primea o faţă de la cel cărui i-a dat,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă darwiniană

În trecut, două amibe din oceanul primordial
Dezbăteau cu-nsufleţire un subiect esenţial:

"Hai să evoluăm, rostise cea dintâi zâmbind hoinar,
Până n-om mai şti ce suntem, nici ce specie măcar...
Să ne pierdem în visare în solfegii vegetale,
Să creăm marsupii, gheare, să fim nişte animale!
Nimeni n-o să ştie taina jubilaţiilor noastre
Când din simple euglene ne vom face alge-albastre,
Nici când luminos în soare ne-om întinde dornic cilii,
Nici de bucuria pură din spirale de cochilii..."

Dar cealaltă se răstise: "La ce-mi trebuie, surată?
Mie-mi şade-atât de bine să rămân neevoluată.
De nimica nu duc lipsă, hrană am în citoplasmă,
Pentru ce, ca o nebună, să-mi pierd vremea c-o fantasmă?"

Şi-a plecat mâhnită prima, târşâind pseudopode,
Se duse să evolueze la râpa Uvedenrode,
Unde zac în adormire formele neinventate,

[...] Citeşte tot

fabulă de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Narcis

Devorat de înfocarea unor negre năzuinţi,
Prinţul Narcis se-nchisese în palatul cu oglinzi,
Unde chipul îi răsare surâzând de mii de ori
Din firide şi chenare, într-o mare de culori
Ce glosează-n monologuri de iluzii infinite
Prin culoarele-nnodate, pe faţete lustruite,
Pe ovale argintate, încrustate-n arhitrave,
Pe boltirile convexe, pe boltirile concave,
În caleidoscoape care îşi desfac precum o floare
Din nuclee de-ntuneric simetrii ameţitoare,
Sau în marile saloane, sferice, poligonale,
Proiectate să sporească spuza chipurilor sale.

Şi când intră-n orice sală, ea la viaţă se trezeşte,
Frumuseţea-n ape limpezi i-o descântă, i-o răpeşte,
Pasul i-l înregistrează ca un ac de metronom,
Chiar şi sticla parcă bate cu o inimă de om.

Dar în ciuda cestor lucruri, el era nefericit,
Voluptatea devenindu-i un calvar nemărginit,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!