Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Ioan Selejan

Lista completă, pagina 4

Noi plecăm de foarte multe ori din sfânta biserică supărați că nu ni se împlinesc multe dorințe ale noastre, dar nu trebuie să ne supărăm pe Hristos, pentru că trebuie să ne punem dorința fierbinte să ajungem la porțile Împărăției lui Dumnezeu, curați, smeriți, cu inimă zdrobită și atunci vom vedea cum Hristos ne va ajuta fără întârziere.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața ne-a dovedit că această cale a iubirii este grea, pentru unii este mai ușor a urî decât a iubi. Izvorul iubirii este Dumnezeu, așadar să mergem tot mai des la acest izvor să ne umplem inima de iubire și s-o împărtășim și semenilor noștri. În lume este un singur izvor din care curge adevărata iubire, restul toate sunt izvoare otrăvite. Nu alergați la alte izvoare, căci, bând din ele, veți muri.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubite tinere și mame, luați exemplul Maicii Domnului, răspundeți așa cum a răspuns ea, nu cereți nici un semn și lăsați să zboare, de pe brațele dumneavostră, români, în împărăția lui Dumnezeu! Legănați pe brațele dumneavoastră sfinți, fiindcă Dumnezeu vă poruncește să nașteți prunci, sfinți; nu morți, ci sfinți. O, cât de binecuvântate sunt brațele mamei care a legănat sfinți pe brațele ei, așa cum Maica Domnului L-a legănat pe Fiul lui Dumnezeu.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul să nu uite de rugăciune, pentru că toți cei care se roagă se pot muta o clipă în cer, acolo rugăciunea lui se poate uni cu cea a îngerilor, pentru că împreună suntem chemați să ne împărtășim din potirul iubirii lui Dumnezeu. Este dator să înmulțească dreptatea, bunătatea si milostenia, să adauge peste toate iertarea și cu siguranță va primi bucuria cerească ce-l va călăuzi toată viața și astfel având candela iubirii nestinsă va putea deschide porțile raiului.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde suntem azi, spre ce ne îndreptăm? Omul se naște o singură dată, o țară de mai multe ori. O țară se naște prin fiii săi. De nu vom asculta glasul Evangheliei lui Hristos vom rămâne un popor nenăscut și o țară care se stinge. În ultimii ani putem vorbi de un popor nenăscut și o țară nenăscută. De câte ori a murit această țară în ultimele trei decenii? Doamne, ne-am rărit. Rogu-te, nu ne mai rări! Doamne, oprește rărirea neamului nostru românesc! Doamne, nu îngădui ca neamul nostru să naufragieze în istorie.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciunea pe care o port întotdeauna în sufletul meu este "Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! Doamne, ajută-i, Doamne, iartă-i!", mă refer la preoții și credincioșii din eparhia pe care o păstoresc. Înainte de a-mi pomeni mama în biserică îmi pomenesc preoții și credincioșii din eparhie, iar după aceea pomenesc neamul nostru românesc. "Doamne, ajută-mă! Doamne, scapă-mă! Doamne, ajută-i! Doamne, iartă-i! Doamne, dă ploaie, dă pace pe pământ!", iată că v-am dezvăluit secretul celei mai mici cărți de rugăciune pe care o port cu mine mereu.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suntem un neam, aparținem unei singure țări, numită dulcea Românie. Iubiți credincioși, Basarabia este istoria unei lacrimi pe obrazul patriei noastre românești. Ar trebui ca toți să facem ce ne stă în putință, prin cuvânt și prin rugăciune, să ștergem aceată lacrimă de pe obrazul patriei noastre. Am rămas singura țară din Europa care nu-și are toți fiii săi acasă. Încă mai avem o fiică dincolo de Prut. Iubiți frați basarabeni, vă îndemnăm să vă întoarceți la Patria-Mamă, dar să nu veniți singuri, ci să veniți cu zestrea lui Ștefan cel Mare, ca să întregim neamul și țara noastră.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omul este un caier de iubire din al cărui fir Dumnezeu vrea să-și facă mantie. O, cât de mult l-a iubit Dumnezeu pe om, încât a trimis pe Fiul Său în lume să-l întoarcă de pe cărarea iadului! În lumea de azi sunt atâtea săbii care fac să sângereze gândurile omului. Chiar dacă pacea pe pământ este relativă, vedem cum, de multe ori în istorie, a fost înfiptă sabia în gândul unei națiuni. O dată strivit spațiul mintal al omului el se aseamănă unui zbor cu aripile frânte. Doamne, binecuvântează și păzește gândul nației române și să nu mai auzim pe la porțile Europei cuvintele: Român, caut țară! Iubiți tineri, visați și ziua, însă nu visul unei frunze ruginii de toamnă. Visul vostru să fie mereu la dulcea Românie și nu uitați că Anul 1918 este parte din povestea fără sfârșit a neamului nostru românesc.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de andreea93Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

V-ați pus vreodată această întrebare: cine este aproapele nostru? Probabil că nu, pentru că nu se pare că avem răspuns în orice moment. Însă nu cred că este așa. Am fi tentați să spunem că aproapele nostru sunt cei de lângă noi, familia, rudele. Hristos însă ne spune că nu acesta este răspunsul pe care-l așteaptă de la noi. Când rostim cuvântul "aproapele", suntem tentați a ne gândi la distanță, la ceva de lângă noi. Dar Hristos trece peste această distanță și vrea ca între noi și "aproapele" să nu fie nici o distanță, ci "aproapele" să fie în noi, în inima noastră, să-l primim în inima noastră cu toate problemele, cu necazurile lui, așa cum a făcut samarineanul din parabola spusă de Iisus Domnul învățătorului de lege și nouă, celor de astăzi, în duminica rânduită a se citi în toate bisericile și mănăstirile noastre.

Ioan Selejan în Pe cărarea Raiului
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Omului de azi îi este frică de iubire, trăiește tot mai însingurat, precum un val fără țărm, un val care nu mai îndrăznește să sărute țărmul. Societatea de azi ne împinge spre o utopie impusă. Cu toate că avem atâtea mijloace de comunicare și rețele de socializare, riscul singurătății sau al falselor prietenii este tot mai mare, pentru că nu mai avem în suflete iubirea față de semeni, ci dorința folosirii semenului pentru utopiile noastre păcătoase, adică folosirea semenului în afara iubirii lui Dumnezeu și așa ușor ajungem în prăpastia singurătății și a deznădejdii. Nu așa ar sta lucrurile dacă am porni de la principiul că omul nu este un adaos prin lume, ci este coroana creației lui Dumnezeu, l-am vedea altfel, am ști să-l cinstim și am lucra unii cu alții în comuniune de iubire și frățietate, spre bucuria îngerilor și preamărirea Creatorului nostru.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 5 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Ioan Selejan, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook