Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Andreea Palasescu

Lista completă, pagina 38

Ți-am zis că din albastru nestins al ochilor tăi răsare soarele? Nu al tuturor, ci numai raza mea plăpândă de veșnicie închipuită. Sunt egoist, lacom și fericit, întotdeauna frământat de neînțelesul pierdut în gândurile tale. Adorm în moartea timpului, doar când genele mângâie dorul, stingând razant, in amurg tăcut, licăriri de vară târzie. Mă naști și mă smulgi din adâncuri de sine, cu ispite, agonie și un fel de liniște tandră cu gust de regăsire. La tine în brațe e acasă. E unde sufletul meu se odihnește, îmbătrânit de amarul vremurilor, flămând de emoție pură, neîntinată, vesel. Îti miroase firul de păr subțire, curgând pe umeri goi de lut numai a valuri spumegând si a șoapte îngânate la umbra ramurilor de salcâm. Mă imbăt cu bătăi de inimă bună, inocentă, cuminte și când te țin de mână, lumea se face mică, stingheră, și într-o doară comprimându-se în fior, încape în căușul palmei tale.
Nu sunt îndrăgostit. Doar te iubesc. Sincer, cu orgolii prostești adesea, stângaci dar neîntrerupt. Găsind în imperfecțiuni o stranie completare, care mă vindecă întotdeauna de mine cel posac și întinat cu neliniște și păcate.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

S-au strâns în noi amintirile. Le priveam câteodată nostalgic de la fereastra gândurilor și-mi păreau o ceată de suflete adunate frumos în buchetul timpului. Într-un sens ne-au construit visele și temeiul principiilor. Cu fiecare fărâmă de emoție, dor și adâncă tulburare, cu fiecare margine de cer senin pictat febril în necunoaștere. Eram câte puțin din ceilalți în fiecare zi. Dacă iubești din toată vibrația inimii, cu intensă dăruire rămâne un fior de Rai ascunsă într-o privire, prizonieră acestei lumi trecătoare. Și omul pleacă cu binele tău la pachet, să-i fie hrană în pustiul păcatelor. Pleacă sătul și se smulge din tine pe jumătate, cât să-i porți grija și dorul pe brațe la vreme de nevoie. Îți lasă amintiri, haină pentru inima săracă de virtuți și însetată de iertare și Har. Rămânem după punct mai bogați. E greu de explicat dar ușor de simțit cu recunoștință. Ne-a dat Dumnezeu darul acestei vieți, nimic mai mult decât o clipă și-o iubire veșnică. De fapt definiția absolutului. Și cred în totalitate că nimic nu-i mai trist în lumea aceasta decât un suflet care nu cunoaște încă bucuria împărtășirii acestui dar.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îmi bați în piept

Îmi bați în piept și lent și ritmic, miroși a vis, a cânt și răsărit
Și oricât mi-e de grea pe umeri rătacirea, cu tine-i Rai și lesne de iubit.
Când ne-așezăm în templul rugăciunii, atât de goi și simpli în nevoi
Se umple sufletul de fericire și lumea mică-i plină doar de noi.
Îmi bați în piept, mă porti pe aripi, în zbor de fluturi, clipă și extaz
N-am vreme să trăiesc măcăr o viață, să-ți strâng în brațe visul n-am răgaz.
Și amândoi hoinari și veseli, ne împărțim, ne naștem și murim.
Când dincolo de dor și nemurire, ne-a scris hazardul să ne dăruim.
Îmi bați în piept cu fiecare geană, cu fiecare umbră de apus
Și gând în gând, cu-atâta stăruință, îmi smulgi din suflet freamătul nespus.
Mi-e dor de tine când mi-e dor de mine, m-așez pe câmp de flori să te sărut
Cum își sărută marea tărmul veșted sau urma pașilor pierduți în lut.
Îmi bați în piept și fără tine sunt pulbere de nori, fior și scrum
Când viața-i praf în mâinile uitării, să ne iubim doar astăzi și acum
Și de te vor ademeni străinii cu ispită, purtându-ți raza pe un drum nedrept.
Adu-ți aminte de iubire, adu-ți aminte că îmi bați în piept!

poezie de Andreea Palasescu (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Și există cumva dincolo de aparențe și evidențe realitatea unei investiții pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă și probabil ispitită adesea de impulsul unei vanități neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoție strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune și rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învățat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanți de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existență superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva și pentru mine dar simt până dincolo de înțeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte rațiunea și privește-mă în adânc de suflet. Las ușa deschisă...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amalgamul acesta de gânduri firave, îmbrățișate tainic într-un fărâmă de șoaptă, ne-a găsit alipiți de Cer plumburiu, schiopătându-ne pe rând, molcom, păcatele nespuse. Ne spovedeam reciproc emoțiilor frânte, cu frici care pătrund în adânc de ispită, trezindu-ne efemerul la veșnicie. Și întunericul mușca cu poftă dintr-un fascicul plăpând de lumină palidă, dezgolindu-ne cu brutalitate aparențele. Puteam exista efectiv, fără explicații plauzibile, suficienți unul, altuia, împrumutându-ne cu altruism fericirile. La fel de firesc, evitându-ne întrebările oarbe, ne-am fi topit efectiv sub intensitatea tăcerilor apuse la țărm de amintiri. Numai o clipă imi era dragostea. Simplă și plină de tine, scrijelită pe un portativ murdar de cerneala viselor. Era de fredonat la urechea timpului, bătrân deja de-atâtea singurătăți nespuse. Nu mai aveam altceva. Doar un suflet geamăn, hoinărind pe vârfuri de soare nestins. Și acolo, pe un câmp de înfrângeri și agonii mai aveam de biruit un străin. Câteodată îl regăseam în oameni și umbre. Și alteori îmi semăna atât de bine încât mă gândeam dacă nu cumva mă pierdusem pe mine, așteptându-te..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am atât de multe gânduri de-mpărțit! Le-aș strânge într-un buchet de emoții și visuri proaspete. Pe urmă ceasuri întregi de existență intensă ne-ar îmbrăca esența oarbă cu pulbere de nori și păpădie. Ți-am dat întâlnire într-un suflet hoinar, avid de iubire. N-are granițe și marginea acestei lumi efemere, aglomerată de ispite se contopește într-o îmbrățișare. Mi-e dor să-ți miros viața curgând anevoie, plăpând și dulce prin trupul de lut. Să-mi cânte doina binelui la margine de Cer. Să-ți fie reazăm mâna mică în căușul palmei îmbătrânite de ani și dezamăgire. Într-o zi Dumnezeu a numărat inocența printre suspine și rugăciune. Eram tâlhari de clipe și fericiri. Tu ai luat crucea ta și-a mea demn, plin de blândețe și mângâiere. Iubirea nepângărită de orgolii are aceea decență de necombătut. Și când nu mai ești prezent aievea, inima continuă să-ți trăiască efectiv amintirea din suflet în suflet până la apus. Era firească trecerea aceasta din efemer la veșnicie. Te iubesc mai mult ca oricând. De când ai plecat mi-e prezent Raiul în albastru senin. Tații nu mor. Ei se luptă cu zmei, gânduri vitrege și agonii. Doar pentru ca povestea noastră să aibă un final fericit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Multă vreme am crezut că sufletul tău bun îmi va fi refugiu pe timp de orgolii. Și când toamna ne va amesteca clipele în vâltoarea asfințitului veșted, cu tălpile goale de trecut aveam să spulber într-o doară toate evidențele. Liniște în ecou de zbucium fraged, aprins, neoprit, vechii NOI, asmuțind simțurile amorțite, aproape ne-am lăsa pradă iubirilor mărturisite.
Apus de octombrie melancolic curge printr-o bătaie de inimă, nestingherit. Mă opresc să te miros cu poftă, adânc, pe îndelete și Cerul îmi inundă privirile cu albastru. Contrast vizibil între seninul atingerilor tale și prea mult zgomot care tulbură. Vreau să mă odihnesc la pieptul tău..
Umbre de șoaptă calcă fără pudoare pe covorul de frunze. Suntem goi de prea multe doruri. Nu regret nimic. Nici că pleci fără explicații, nici că dai buzna în suflet neanunțat. Te iert. E un fel de claritate a dorințelor acceptate, supuse și efectiv nu vreau să mă opun. Nici nu știu cât timp a trecut. Parcă toate veșniciile s-au adunat la mijloc de toamnă și-am închis ochii să le pot cuprinde. Sărută-mă! Până se prăbușește această uitare închipuită prindem curaj. Cine știe? Poate n-o să mai fie nevoie să te ascunzi în fiecare străin...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în șoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârșit lent și anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălțate din suflet păgân până la usile cerului și câteodată, cu îngăduință, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomerație. N-am vreme. Ia cu tine bogățiile, pizma, trufia și nemultumirile. Îngroapă-le cu înțelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veșnicia ei în acest amalgam de ispite. Și dacă plâng și sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meștesugul iertării, fără pic de reminescențe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îți promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă și fericită. Ne-am împărțit! Și noi știm, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalță până dincolo de efemer..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oamenii vin și pleacă. Ce simplă este în esență călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieții toate apusurile. File de hazard ticsite cu existență, trăiri și prea multe schimbări de impact. E revoltător și firesc. Noi știm că mâine e dincolo de efemer și certitudini, într-o aglomerație a sufletelor flămânde. Prea puțini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puțini înțeleg. Și în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie și urme de fericire strivită, într-o zi vor crește flori în colț de surâs.
Oamenii sunt investiții fără preț. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Și când greșim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiș, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toți avem de fapt un "cuiva" fără renume și recunoștință care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoști?
E atât de important să ne regăsim chiar și în ipostaze fără însemnătate. Am înțeles cât de anevoios e să câștigi respectul și să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Și cumva am înțeles cât de importanți sunt tocmai acei oameni care au reușit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măști..

Andreea Palasescu (14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Taine

La mine-n suflet se-nfiripă șoapte, pe-alocuri înfloresc bătrâni salcâmi
Și clipele se fac uitate, din muguri albi, tăceri și visuri scrum
La mine-n suflet e o nostalgie și-un dor tăcut de răsărit pribeag
Când lumi se prăbușec în apă vie, simțim atât de lesne și de vag.
La mine-n suflet e pe-alocuri grabă, cu pașii mici las urme prin hazard
Și numai câteodată sting orgolii, și-mi ești atât de primitor și drag.
M-aș lumina de gânduri printre clipe și pe sub gene lungi aș înnopta
Unde adorm tăcerile nespuse și unde pot în liniste uita.
La mine-n suflet e război și-s temeri, le-am strâns în pumnii mici cu un fior
Atât de diferiți și totuși gemeni, înmărmuriți de glasul unui dor.
La mine-n suflet azi e primăvară, mâine-s capricii fară echivoc
Și nu-i mai bine oare când te-apropii, să prindem fericirea de mijloc?
Îti dau și ție o ispită, pot numai pe furiș s-o prind de soare
Și doar muscând din valul de păcate, să-i furi trecutului o sărutare.
La mine-n suflet e aglomerație. Stau într-un colț străini frumoși și reci
Nu știu că i-am primit cu stăruință, doar ca să-mi treci.
Mi-aș cere parcă și iertare, dar nu m-aud de zgomot egoist
Și parcă bucuria-i știrbă de emoție, zâmbește trist.
Îi pun zorzoane, măști și chipuri, m-ascund mai abitir de mine
Dar totuși recunosc în sine-mi:

[...] Citește tot

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 40 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Andreea Palasescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook