Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Tudor Gheorghe Calotescu

  • Citate
  • Definiții
  • Aforisme
  • Poezii
  • This domain (citatepedia.com) expired on 20/03/2024. You can retrieve your domain by clicking here.

  • Referat

Lista completă, pagina 35

Din soare mai am o petală

și un rest de frunză din toate toamnele
oricum nu-mi iese niciodată pasența cu margareta
iar toate minunile durează o clipă

oricâte lacrimi aș transforma în perle
nimeni nu cumpără durere de la poeți
nici lumi ideale
lagune sau enclave de veșnicie nici atât

mai bine învățam să țes pânza
ca penelopa poate sau ca o tarantulă
să fie destulă cât să-ncapă lumea
și de sărbătoare
și de-nmormântare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Agăț visele de un colț de lună

mă întind cu sufletul sub cer
ascult fiecare stea cântă
prin inima mea trec supernove
le scriu ca pe un letopiseț
oricât m-aș strădui cuvintele par albe
mici
nu le pot dărui culoarea
nici explozia
infinita ardere energiile
întunericul de după
cărarea dintre lumi
misterul trist al fericirii
.....................................
nu scutur stele locuiesc sub flori dalbe
într-o livadă de chiciură

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tac și tac ca un vârf de munte știrb

unde nici zăpezile nu-și mai găsesc loc de atâta liniște
oricum nu veți crede nici dacă completez procesul verbal
cu demonstrații lipsite de orice cusur
absolut toate prăpăstiile dintre întrebări
așa că e inutil să-mi consum viața consemnând
cum de cer agățat trag soarele spre atlandida
apoi calc pe ape prin scufundare
ca un tsunami după alt tsunami golesc
un ultim pahar cu apă vie înaintea nașterii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deschid ochii și privesc în oglindă o umbră

care încă se încăpățânează să creadă în veșnicie
în spatele umbrei un licăr de întrebare
care se ascunde de teama răspunsului
în mijlocul camerei o poartă spre niciunde
prin care nimeni nu mai trece nicăieri
o mare inutilă de speranțe se leagănă anemic
iar visele au amorțit agățate într-o pânză de paianjen

respir adânc cât să nu-mi pierd autocontrolul
dar gândurile negre se întorc precum ecoul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Controversate controverse

se nasc dintr-o axiomă-ntr-alta
construind certitudini
regulate
rectangulate
sau poate reșapate
ori la ialta
ori la malta
ori la zbor în baltă
printre logopișnițe lăbărțate
pe un catafalc cu zorele
solfegiază limbut limbuția
ori pur și simplu atârnă în zenit
speranția
la o dona alba distanță de fericire
sau pur și simplu răstignit pe un câmp
cu fața spre cer
ceruind
controverse controversate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe un cer plin de lacrimi scăpărau norii

electronii liberi ionizau atmosfera
picăturile de ploaie supuse gravitației
îndrăzneau să se întoarcă în oceane
într-un fel invers procesului de evaporație
și nici măcar nu exista vreun filozof
care să le judece

acum când gândesc lumea ca pe o creație haotică
teoria brichetei cu aprindere piezoelectrică
verifică minunat răzvrătirea inițială
iar sufletele scapără precum stelele
cucerind întunericul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ni se cam rupe filmul cu văzutul luminii

ca după un chef cu prea multă băutură ingerată
poate cumva cam aiurea sau doar în ciuda ficaților
o tot ducem dintr-o uitare-ntr-alta
ca și cum lumea s-ar naște în fiecare trezire
iar lumina ne vine iar și iar
ca un botez de fluturi
pe un curcubeu
megaparty
apoi ne trimitem simțurile
încă amorțite
la cules de dovezi
ba despre dumnezeu
ba despre cine să mai știe ce alt infinit
numai bun de contestat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Privesc cu nepăsare patria poetului

plină ochi cu utopii la mâna a doua
și vise neîmplinite first class
deși cu o metaforă
pusă drept punct de sprijin pe o iluzie
ar putea răsturna universul
și poate chiar clădi un pic de neant acolo
sau doar un colț de nemurire
cât se poate cuprinde într-o viață ratată

privesc cu nepăsare un firav licăr de licurici
prin patria poetului care se simte părăsită
ca o piramidă violată decent de un curcubeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Viața trece pe nesimțite

clipele frumoase sunt dovezi că timpul are măsuri diferite
când vine vorba de sălbăticia născătoare de inefabil
trupul participă cu fiecare celulă
nimic de reproșat angrenajului inimă-cer
momentele în care sufletele se îmbrățișează
dincolo de orice ordine
într-un fel exaltat aproape neantic
cu o anume disperare crispată

cam asta se întâmplă atunci când se adună poeții
să-și dăruiască unul altuia
poezia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oprește depresia asta galactică

nu mai lăsa poeții prin stele
nu vezi că e plin de găuri negre
pasul și dezastrul
ceasul și apocalipsa
miliarde de vreascuri
din vise care au uitat primăvara
nici măcar un amnar
cât să mai speri că se vor întoarce
nu vezi că au rătăcit și ultima luminiță
călăresc orbecăind prin întunericul din ei
se cred muritori
caută fericirea prin oase
ca și cum nu le-ar mai ajunge durerea
să-și boteze visele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 66 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Tudor Gheorghe Calotescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook