Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Sara Teasdale

Lista completă, pagina 3

Vor sosi curând ploi blânde

Vor sosi curând ploi blânde și miasme de pământ ud,
Rândunele vor ciripi melodii pe care-mi place să le-aud;
Și brotacii vor cânta pe lac întreaga noapte,
Iar vântul va spune florilor de prun povești nenumărate;

Prigoriile se vor îmbrăca-n pene roșii precum focul,
Fluierând pe garduri joase în tot locul;
Și niciuna nu va ști că e război, niciuna, niciuna
Nu va-ntreba când se va sfârși sau dacă va dura întotdeuna.

Nimănui nu-i va păsa, fie pasăre sau pom,
Dacă omenirea va pieri mâine, om cu om.
Chiar Primăvara însăși când va deschide-n zori ochi mici
Nu-și va da seama că noi nu mai suntem demult pe-aici.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Nici un cuvânt n-a fost rostit

Nici un cuvânt n-a fost rostit
Nici șoapte auzite, două - trei;
Nici un semn n-a fost făcut cu capul,
Nici un clipit din ochi – al lui, al ei.

A fost numai un murmur stins al inimii
Care ține-închise-n ea lucruri care dor,
Sunt doar amintiri care se trezesc
Și care au un somn atâta de ușor...

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Am iubit timpul petrecut pe mare

Am iubit timpul petrecut pe mare, orașul gri,
Secretul grațios al unei flori,
Muzica, scrierea unui poem.
Toate mi-au dăruit raiul de multe, multe ori.

Primele stele deasupra dealului înzăpezit,
Vocile celor blânzi, înțelepți și cu surâs firesc,
Și-acea privire-a iubirii ascunse, ani și ani,
Și-aflată,-n sfârșit, în ochii care se-întâlnesc.

Am iubit mult și-am fost de mulți iubit㠖
Iar când din focul sufletului va fi rămas doar jarul,
Lăsați-mi întunericul și nemișcarea,
Voi fi-obosită și ferice că mi-am băut până la fund paharul.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Singura mea avere sunt gândurile mele. Cu toate acestea, e suficient pentru mine.

citat din Sara Teasdale
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Am să profit din plin de ceea ce viitorul îmi rezervă și nu îmi va părea rău deloc după ceea ce las în trecut.

citat din Sara Teasdale
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Prizoniera

În regulă,
Să trecem mai departe!
Ce se află-într-un nume?
Presupun ca voi închisă-n el
La fel de mult pe cât mă simt închisă-afară!

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Melancolie [Longing]

Nu-mi pare rău de suflet
Că pleacă-n tulburare,
Mai are vieți în față
Eternitatea-i mare.

Nu-mi pare rău de suflet,
Dar trupul n-o să știe
Când merge în țărână
Ce-i aia bucurie.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Un plâns [A cry]

Sunt ochi pe care-i poate ști
Și mâini ce-l pot simți oricât,
Dar pentru-al meu iubit voi fi
Un glas, și-atât.

Sunt sâni ce-l pot primi cu dor
Și buze să sărute strâns,
Dar voi rămâne până mor,
Numai un plâns.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Deloc nu-mi va păsa [I shall not care]

Când voi muri și-April cel luminos
Din părul ud ploi blânde va lăsa,
Chiar dacă cu tristețe m-ai privi,
Deloc nu-mi va păsa.

Și pace voi avea, ca pomii verzi
Când cade ploaia peste ei pe drum,
Dar mult mai liniștită eu voi fi,
Decât ești tu acum.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Un țipăt

Sunt ochi în care el oricând poate privi
Și mâini cu care să-împartă-alinturi reciproce,
Dar eu mereu pentru iubitul meu voi fi
Doar o voce.

Sunt sâni cu care fruntea lui să se îngâne
Și gură pentru gura lui pândar,
Dar eu până la moarte voi rămâne
Un țipăt doar.

poezie de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

<< < Pagina din 5 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Sara Teasdale, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Sara Teasdale

Sara Teasdale
poetă americană

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook