Lista completă, pagina 3
Subterană
Povestea mea nu este la vedere,
cu ochii mari, mustoși de rost,
o prinzi din cântul mâinii, în tăcere,
din tot ce este mugur, din ce-a fost.
Povestea mea cea vie e în poezie,
ea o cuprinde între aripi mătăsos,
de vrei să vezi, aprinde scara vie
ce urcă inima-n hambarul de frumos.
C-am fost sau nu eroii luptători
în lumea-n care adevărul ne dictează
mersul pe jos sau zborul peste mări,
e cert că nașterea cuvântului viază,
că dragostea e sensul pentru căutări.
poezie de Iulia Dragomir (21 octombrie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Iulia Dragomir despre tăcere, despre poezie, despre iubire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Urcuș
Ca o compensare pentru spațiul neacoperit de pulberea milenară,
muți pasul pe sârma întinsă de tălpile încercate de mers.
Din carnea clipelor frăgezite de vers,
frămânți aluatul pentru viața solară.
Ca o compensare pentru gama minoră
a încercănatelor desfrunziri,
culegi cireșe din pomii cu rădăcini în negrăite cinstiri.
Tălmaci pentru limbajul răsfirat în strigătul mut,
te trec prin poarta raiului ca printr-un sărut,
căci dragostea acoperă mulțime de cărări.
Cu Dumnezeu se urcă-n suflet chiar și prin căderi.
poezie de Iulia Dragomir din Confluențe literare (26 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Iulia Dragomir despre viață sau despre suflet
Decantare
Între vremea când spărgeam în luceferi privirea stelară
și timpul scufundării în starea de a fi,
m-au încercuit răspunsurile legănate de lună,
nevoia de a fi iubită, de a iubi.
Traversând solstiții, pe brațe cu gândurile
care atârnă cât singurătatea tranșării zilei de bezmetica beznă,
timpul, pe scara morilor, cu diferite nuanțe, sună.
Îmi simt pulsul tronând la încheietură,
ca țărmul atins de mare.
Sufletul își deschide aripile gata de alipirile
ce răstoarnă în cântece privirile scânteietoare.(6.05.2022-Iulia Dragomir)
poezie de Iulia Dragomir (6 mai 2021)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Iulia Dragomir despre timp sau despre gânduri
Prudență
Startul nu e același.
Nu mă mai arunc praștie
cu tălpile goale prin iarba sărutată de rouă,
în râul ce dă ocol pădurii.
Îmi rotesc privirea la scuturatul dorului
de semințele drumului.
Despic în frunze adăpostul auzului.
Si uite cum se varsă în mine ecoul,
mă țintuiește în tumultul răscolit de năduf!
Înaintam și mă izbea puhoi torentul.
Pluteam dintr-o margine în alta,
până la săritura în semnificații.
Din menire în umblet și din umblet în învârtoșare,
am ascuțit tăcerea de tăișul revărsării
să aud mai bine viitura.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Popas
Și am tăcut căci timpul mi-a vorbit
cu pașii apăsați în așteptare,
Am ascultat cum trece viața albă,
departe de chemările plenare.
Am pus în ac copilăria verde
cu ale sale vise temerare
și-am luat în palme gândul, floare,
să intru-n peștera cu gust de vânt,
să mă privesc cu tot ce fac, ce am, ce sunt.
După atâtea alergări în labirintul, ceas,
m-am așezat în cuibul de tăceri, popas,
să scutur de poveri strânsura,
să aflu care mi-e măsura
din care pot să urc la Dumnezeu firesc
În împăcare, aștept, dintre nevrednicii, să cresc.
poezie de Iulia Dragomir (13 martie 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Iulia Dragomir despre visare
Naturalețe
Să mă îndrăgostesc de tine a fost cel mai usor lucru care mi s-a întâmplat, poezie.
Te-am privit până în sufletul timpului
și mii de păsări au dat din aripi,
gândul s-a făcut zbor cu ochi scăpărători
la hrănitul zilelor în gânduri înflorite.
Mi-ai îmbrățișat calea
și m-am trezit trăind până la gâtul clipelor.
Aici sunt, în strigătul aerului.
Respiră-ți viața!
Să mă îndrăgostesc de tine a fost cea mai frumoasă călătorie înlăuntru,
între sinele timid și sinele dezlănțuit,
gata de naturalețea exprimării.
Bucură-te de libertate!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privirea, logos sfânt
De-ți este bine,
nici nu mai contează
în ce cochilii se strecoară luna
să soarbă dintre ierburi seva dulce,
Ia din tăcere cetera, gorduna,
și lasă capu-n iasomie să se culce!
De-ți este bine,
stai în luntrea sufletului, leagăn sfânt,
cu flori de măr șoptindu-ți despre vreme,
culege bucuriile din cer, de pe pământ,
Ia ce-i mai bun din viață, nu te teme!
De-ți este bine, binele se-mparte
cu-ntreaga fire, logosul cerat,
sunt zâmbetul ce se așterne, alfabet înaripat,
cu inima îți scriu din ochi poemul,
care-n povestea vieții te-a-ntrupat.
poezie de Iulia Dragomir (27 martie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonia vremii
În rapsodia înserării, se limpezesc zările,
se simte parfumul florilor de gând,
speranță pentru columna treptelor.
Lalelele surâd înseninate.
Șșt! E limpede că soarele a sărutat și zorii și simfonia apropierii.
Ca o lumânare ard, ai mușcat din mine ca dintr-o pară, viață!
Ca un copac, înverzesc sub ploile calde.
Ghioceii, mărțișor, își deschid misterioasele cupe.
Ca o pasăre, plutesc pe țărmul mării,
limpezind între aripi visul zefirului.
Șsst! Luna știe cum să picteze în acuarelă și dor pielea pământului.
Statuile se însuflețesc aprinse de chibritul iubirii.(28.02.2023)
poezie de Iulia Dragomir (28 februarie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încredințare
Trăiește încă în mine.
Îi simt tremurul, bate toacă,
vameș neobosit la coborârea în adâncuri.
Zglobie, își deschide biserica.
Șovăielnică, pipăie drumul,
îl netezește blând cu privirea.
Urmărește zâmbetul vremii cum urmărea sfredelitoare, de la începuturi,
zâmbetul părinților dătători de viață.
Contemplă culorile plumbuită de dor, scrutează semnele, înaripată de suflet.
Le tălmăcește licărul, flacăra, fulgerul, dulceața atingerii.
Tic! Tac! Tic! Tac!
Trăiește încă în mine, convinsă de dar,
ca un copil încredințat de dragostea și curățenia apropiaților.
Se dăruiește altarului.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împăcare
N-o să mai vorbesc despre ea.
Trăiește imponderală, undeva între libertate și căminul frunzelor,
fără întrebări și fără regrete.
Nu o să îi mai pomenesc numele,
s-a retras în vârful picioarelor din ecoul văzduhului,
s-a întins în nevăzute, neauzite peșteri să își odihnească tumultul.
E la fel, nici mai frumoasă, nici mai urâtă, nici mai bună, nici mai rea,
se oglindește în ochii timpului.
Mă curta din secetă și iarnă, din setea și nesomnul pământului.
Mă urmărea când alergam pe așchia înnoptării,
se dăruia vântului când deveneam vară, para focului.
Din tulburarea apelor, m-am împăcat cu sufletul nărăvaș al naturii.
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Iulia Dragomir despre noapte
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Iulia Dragomir, adresa este:
