Dragoş Niculescu

Scara

Pe-o scară simplă coboram,
eu o priveam din spate
şi de pe glezne-i culegeam
sclipiri de nestemate.

Ea luneca parc-ar fi stat,
subţire şi felină,
pe trepte ce pocneau mirat
sub tocuri de regină.

Iubirea-n clipe de beton
o măsuram cuminte,
în timp ce ea, la telefon,
mima, parşiv, cuvinte.

Ferestre mari, de geam normal,
ne luminau spre-afară,
noi doi, mergând tot în aval,
întârziam pe scară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghiul mort

Cei dintâi se îmbată aceşti copii,
pentru a-şi relua dimineaţa locurile
în placentele lor de pământ.
Cum stau ghemuiţi în mal, în scorburi
pline de ape, cu genunchii la gură,
cum lucrează, cu mâinile-nainte,
forând pumni de lut şi rădăcini –
par că ar fi la comanda unor manete,
în nacele sferice, despicate la mijloc vederii,
spălate ritmic de val; ochi de faguri
noroioşi, în care oamenii lucrează
cu materia unui timp supus erodării.

Ei nu ştiu pentru ce sapă cu mâinile.
Nici părinţii lor, care se îmbată mai târziu
decât ei, nu ştiu. Trec cu bărcile lin pe lângă
pereţii de stuf, abia vorbind; se opresc
unde-i malul lăsat, urcă bărcile
şi le-nchid, din jumătăţi, ca pe nişte nuci,
pe care se suie să răzbească cu privirea

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa bisericii Sfântul Gheorghe

Zeci de porumbei
ciugulind miez de pâine
şi boabe de grâu binecuvântate
de cruce şi de slujba cea dulce,
de minunata cântare,
aici, în punctul Bucureştiului
unde toate sfâşesc
şi toate încep de la capăt,
unde-i mai adâncă pacea
şi vântul nu răzbeşte,
în faţa bisericii Sfântul Gheorghe,
în faţa Brâncoveanului
străjuit de copaci şi de umbră...

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salvarea speciei

În doi copaci să ne ascundem,
de teama desfrunzirii,
strigându-ne din miezul lor
în jocul regăsirii.

În două mări să ne ascundem,
de teama uscăciunii,
chemându-ne de sub balize
strâns ancorate-n funii.

În două peşteri să ne-ascundem,
de teama-mpotmolirii,
cerându-ne din galerii
tandrul ecou al firii.

Desigur, vor lovi topoare,
vor arunca harpoane-adânci,
vor fi piraţi, comori şi lupte,
eu voi simţi cînd o să plângi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul absolut

Uliţe strâmte, case fumurii, colindători şi preoţi
sclipind de ţuică bătrână şi gustări de cozonac înecăcioase,
eu, igrasios, cu tensiunea redusă la zero, în pragul
unei idei de geniu care întârzie,
iubiri apuse, esenţiale, bântuind lepros ca nişte cerşetoare
mincinoase şi tinere, cu fardurile înmuiate de ceaţă,
îngustimile oarbe, muchiile primitoare de spută fertilă,
aceiaşi poştaşi bizari, cu scrisorile lor de pe front,
şi chiar nevrând, şi chiar nechemată,
febra acestui nou început patologic, copilărindu-se
sinucigaş de-a naşterea precum cu o sticlă
cu cap de mort,
în care esenţa trecutului şi-a pierdut orice miros.

Acesta e singurul meu anotimp de moarte şi de viaţă.

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Îngerul ei se izbeşte cu tâmpla de stele,
viaţa ei plânge ca un copil născut mort,
pământul începe să-i intre sub piele.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Ea îşi închipuie că trăieşte această viaţă pentru ea
şi tot darul pe care l-a primit îl ponegreşte.
A batjocorit minunea, şi-acum plăteşte cât nu credea.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Amintirea îi despică fiinţa cu un fulger de oţel ‒
În jurul ei e vară, dar i se pare viscol,
şi-o strânge neîmplinirea de gât ca un inel.

Iart-o, Doamne, că nu ştie ce face!
Cândva a lăsat să se stingă acel cântec ceresc,
undeva soarta ei s-a oprit ca o lumină prea slabă
în zborul către nemurire, din omenesc.

rugăciune de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schiţă de infern

Viespile luminii scurmă, dau cu râtul,
În tranşeea fricii cade un obuz,
Dumnezeu cu mila ne suceşte gâtul
Ca femeia stearpă soţului lehuz.

Ne migrează crucea către nicăierea,
Din tam-tam-ul nopţii picură mercur,
Motivând igiena, s-acceptăm tăierea
Cât mai e în jurul nostru împrejur.

Vai, ce nebunie ne ucide nervii
La apelul ciumei orelor de zi!
Tomberoane ude cu săraci ca servii
Pleacă-n sfârtecarea beţilor cadii.

Orologiul tace în deruta clipei,
Diareici ulii se clocesc pe noi,
Din sfinţenia toată, flendura aripei
Ne mai miruieşte faţa cu noroi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa. Oraşul

O nouă dimineaţă. Acelaşi oraş.
Colcăie, mişună, şerpuieşte...
Miros jilav de frunze, asfalt şi pămînt
trezindu-se din aburul nopţii,
începînd să respire în răcoarea luminii...
Oameni aproape alergînd înspre locul
obligaţiei zilnice, cîte un cîine
bîntuind un drum mereu nesigur,
un om amărît, cu o sticlă în buzunar,
doi îndrăgostiţi pentru care nu mai contează
dacă e zi ori întuneric, ieşind din noapte
şi îndreptîndu-se către o altă noapte...
Măturători de străzi,
curăţători de prispe şi grătare...
Maşini. Tramvaie întorcînd la capăt
şi luînd-o mai departe...
Un zumzet ce în curînd se va transforma în larmă...

Mie de ce îmi vine să păşesc în sclipirea unei vitrine
şi să mă regăsesc de partea cealaltă?

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mare

Cum stăm înveliţi în aurul nisipului,
părem doi faraoni pierduţi din iubire
pe această plajă pustie, neajunsă de pas omenesc.

S-o mai găsi poate vreun căutător
de comori să ajungă până aici,
dar soarele, vânturile, valurile,
furtunile stârnite din senin îl vor
face negreşit să ia drumul înapoi,
ca un blestem pe cel ce vrea
să tulbure iubirea.

Să ne săpăm jilţuri adânci
în pământul răcoros al falezei
şi să privim de acolo fantasticele valuri,
să le ascultăm cântecul nesfârşit
şi neînţeles.

Îţi mângâi trupul arămiu cu praf
de nisip... Parcă aş vrea să dau

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezzidirea

O să îmbătrânesc gândind la tine,
Şi ce folos că prea bătrâni vom fi
Să mai avem puterea de-a zidi
Acea uitare-a sinelui de sine.

Mi se vor împlini soroace grele.
O să începi să şchioapeţi în curând
Şi n-ai să ştii, pe gleznă lunecând,
Că te slăbeşti în patimile mele.

De ce trăim o viaţă separată?
Destinul nostru este scris de mult,
Veni-va poate vremea să ascult
Acelaşi timp comun cum o să bată.

M-am ascuţit în simţuri ca o fiară,
Mii de oglinzi mă strigă peste tot,
Dar te ghicesc unde te-ascunzi, căci pot
Să te focalizez pe-un vârf de gheară.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!