Dan Apostol

Zborul pterozaurilor era mai mult o planare favorizată de curenţii de aer, însă chiar în aceste condiţii rămâne o adevărată performanţă adaptativă, una din nenumăratele "minuni" ale naturii, pe care ştiinţa secolului nostru le "redescoperă" treptat şi nu o dată, incomplet. Dintre cele 85 de specii de pterosaurieni catalogate, trei atrag atenţia în mod deosebit: Ramphorhynchus, Pterodactylus şi Pteranodon.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pterozauri, solzii cornoşi ai epidermei s-au subţiat mult, oasele scheletului au început să-şi piardă măduva, rămânând goale pe dinăuntru la cele mai evoluate specii, craniul a căpătat spaţii intraosoase care îl uşurau considerabil, maxilarele cu dinţi s-au transformat treptat în ciocuri, coada s-a scutat sau a devenit extrem de subţire. Dar cea mai interesantă adaptare rămâne apariţia aripilor, membrane rezistente de piele unind flancurile corpului cu cel de-al patrulea deget al labelor anterioare, dezvoltat enorm, atât în lungime, cât şi ca rezistenţă la efort.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pterodactylus constituie o formă mai evoluată. Cele mai multe specii aveau dimensiuni medii (2-8 metri deschiderea aripilor), dar există şi un exemplar găsit în statul Texas (S. U. A.) care măsoară 12 metri între extremităţile aripilor desfăcute. Coada subţire, tot mai scurtă, a primelor specii, nu le mai servea în timpul zborului, fiind doar o reminiscenţă, ceea ce nu-i împiedica pe aceşti "crocodili ai văzduhului" (ale căror fălci încovoiate şi scurte începeau să semene cu un cioc de pasăre, dar aveau până la 360 de dinţi) să manifeste o siguranţă sporită în planare şi o mare agresivitate.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramphorhynchus, considerată cea mai veche reptilă zburătoare, avea lungimea de până la 4-5 metri (dintre care aproape jumătate măsura coada, terminată printr-o lopăţică romboidală cu rol de cârmă). Anvergura aripilor atingea 2,2 metri, oasele îşi păstrau măduva, corpul era acoperit de solzi subţiri şi mici (sau păr des, la speciile mai evoluate), iar craniul poseda fălci lungi, drepte, prevăzute cu dinţi conici. Datorită acestor caractere anatommice primitive, zborul animalului era foarte greoi, reducându-se de la planarea de la un copac la altul, în căutarea unor prăzi lente sau a puilor şi ouălor din cuiburile altor reptile.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mările şi oceanele din epoca mezozoică, poate cele mai întinse din istoria Pământului, erau în majoritate calde şi deschise (deci, bogat oxigenate). Vieţuitoarele, nu prea diversificate (se remacă peştii cu schelet osos, amoniţii şi belemniţii, alături de trematosauri, singurii amfibieni de apă sărată), erau în schimb foarte numeroase, ceea ce a dus la apariţia unui mare număr de reptile marine carnivore. Interesantă este varietatea de forme şi specializări a acestor făpturi care, spre deosebire de reptilele zburătoare, au găsit un mediu mai propice conformaţiei lor anatomice (deşi, având plămâni şi nu branhii, erau obligate să iasă la suprafaţă pentru a respira). Cele mai cunoscute dintre ele sunt: Ichtyosaurus, Plesiosaurus, Elasmosaurus şi Tylosaurus.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pteranodon rămâne varietatea cea mai bine adaptată la zbor dintre toţi pterosaurienii. Având, la unele specii, suprafaţa de peste 20 m2 şi anvergura aripilor de 8-12 metri, membranele sale de piele uneau labele anterioare cu cele posterioare, transformând animalul într-un fel de uriaşă "aripă zburătoare". Corpul scurt, fusiform, îşi pierduse complet coada, devenind extrem de aerodinamic, întregul schelet avea oasele umplute cu aer şi foarte uşoare, iar craniul era aproape la fel de lung ca şi trupul. Fălcile se transformaseră într-un cioc de un metru lungime, lipsit de dinţi, contrabalansat de o creastă osoasă cu aceleaşi dimensiuni, având marginile tăioase ca o sabie. Pteranodonii trăiau mai ales pe coastele oceanelor şi în masivele muntoase limitrofe bazinelor marine; par să fi fost capabili de a rămâne zile întregi în aer, de a ataca fulgerător, fără zgomot şi constituie probabil cele mai redutabile înaripate piscivore care s-au ridicat vreodată pe cerul Terrei.

Dan Apostol în Dintr-o lume dispărută
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!