Cornelia Georgescu

Lucian: Stai puţin! Ce-ai spus?! Am auzit bine sau nu?! Ai spus cumva că mă iubeşti?!
Lia: Da...
Lucian: Da; ce?!
Lia: Te iubesc... Dar...
Lucian: Deci, mă iubeşti, dar... Există un "dar"... Nu-mi place cum sună acest "dar", însă... Deci, mă iubeşti! Şi în afara faptului că am obţinut prietenia ta, am aflat şi că încă mă iubeşti, cu toată existenţa acelui "dar"... Ce altceva mi-aş mai putea dori?! Mă pot considera norocos şi fericit... Dar nu înţeleg un lucru! De ce m-ai refuzat totuşi, mereu, cu înverşunare, în tot timpul ăsta? De câte zeci, sute sau mii de ori? N-am ţinut socoteala...
Lia: Sute sau mii... Nu exagera! Te-am refuzat, pentru că... Pentru că...
Lucian: Nu te înţeleg! Încă mai ai secrete faţă de mine, deşi... De ce?! Nu ţi-am dovedit oare că sunt demn de încrederea ta?
Lia: Ba da, desigur. Nu-i vorba despre asta. Doar că... Te rog, nu fi prea insistent!
Lucian: Bine. Am să încerc să nu fiu prea insistent, pentru că nu vreau să devin cicălitor, enervant.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar, ce face?
To Kuny: Cine?! Ah... Lucian... Nu ştiu, scumpo. Să vedem ce are de gând tânărul vostru comandant.
Lia: Dar ce face? Nu-mi vine să cred! Plânge?! El?! Cum?! Eu... Niciodată nu l-aş fi crezut în stare de aşa ceva.
To Kuny: De ce, draga mea? Plânsul e totuşi un gest atât de uman. Prin asta dovedeşte că şi el este totuşi doar un om, o fiinţă umană, că are sentimente. La urma urmei, nu este deci, nici el, decât un simplu om, ca oricare altul.
Lia: Adevărat, dar... Luci?! Să plângă?! El... Emotiv, sensibil?! Nu credeam că lui i s-ar putea întâmpla aşa ceva, nu l-am văzut niciodată atât de abătut, cu atât mai puţin plângând. Părea a avea tăria de a trece nepăsător peste orice, de a înfrunta curajos orice situaţie. Părea întotdeauna de neclintit, ca o stâncă.
To Kuny: Şi totuşi, draga mea, iată că nu-i mereu chiar ca o stâncă. E doar o fiinţă umană, dar ce fiinţă... Minunată! E Lucian, fiul celui mai bun prieten al meu, Traian, căruia îi seamănă atât de mult, în toate.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Luci unde-i? N-a sosit încă?
Nistor: Se pare că n-a reuşit, dom' profesor.
Eugen: Eu am mai venit în nava voastră, înainte de ora 08.00 şi am stat până după 08.10, dar voi n-aţi sosit. Se pare că aţi cam întârziat azi, toţi.
Alex: Aşa-i. Am întâmpinat unele greutăţi la plecarea de acasă, din partea unor reporteri prea insistenţi; de abia am reuşit să ajungem.
Eugen: Bine, vă scuz. Asta pentru că vă înţeleg. Aveţi cumva nevoie de protecţie în următoarele zile? Gardieni, ceva, care să vă păzească de furia mulţimii, deşi, de fapt, aceşti oameni nu vă vor răul, dar curiozitatea lor îi împinge la acte nu tocmai favorabile vouă... Trebuie să luăm măsurile adecvate.
Alex: Nu ştim, dom' profesor.
Eugen: Bine. Dacă vă hotărâţi, să-mi spuneţi, să vorbesc cu directorul, să rezolvăm cumva problema asta, să restabilim ordinea; aveţi nevoie de oarecare linişte zilele astea, pe care n-o veţi putea găsi altfel, îi atenţionă profesorul. Şi Luci? Ce-i cu el? Chiar nu ştiţi nimic?
Alex: Nu.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Tot aici eşti, Luci?!
Lucian: Dom' director... Mă scuzaţi, n-am observat când aţi sosit.
Traian: Lasă asta! De ce n-ai plecat cu colegii tăi?
Lucian: Eu, acasă?! Nu prea, dom' director! Nu atâta timp cât mama e încă împotrivă. Cred că pentru următoarea perioadă, am rămas fără casă, până vom pleca în misiune; n-o să mai cunosc semnificaţia cuvântului "acasă".
Traian: Nu procedezi corect.
Lucian: Tot eu, domnule?!
Traian: Tu, bineînţeles. Vei pleca, pentru următorii cel puţin 13 ani... Ar trebui ca măcar în această perioadă scurtă care a rămas până la plecare, cel puţin în fiecare seară, să fii acasă, împreună cu părinţii tăi. Nu-i lipsi de prezenţa ta!
Lucian: La ce bun?! Să aud tot felul de reproşuri? Să-mi repete neîncetat că nu e de acord cu plecarea asta, că nu-mi permite să particip la misiune, sau alte lucruri asemănătoare?! Mă scuzaţi, dar nu vreau să am parte de certuri inutile de acest gen în fiecare seară, dacă ei nu vor să înţeleagă şi să aprobe decizia mea.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Cum adică, tot?! Nu vreau detalii, dar... Ce-ai făcut totuşi?
Lia: Nimic neobişnuit. Adică, nimic de genul a ceea ce ai făcut tu... Ne-am plimbat, am stat de vorbă şi... L-am învăţat să danseze.
Lucian: Să danseze?!
Lia: Da, să danseze, pentru că nu ştia. Aşa că i-am acordat primele lecţii de dans.
Lucian: Primele lecţii?! Adică, ai de gând să continui?
Lia: Da, de ce nu? Până va reuşi cât de cât să priceapă ceva, să prindă ritmul, mişcările.
Lucian: Şi crezi că-i bine să-i dai aceste lecţii?
Lia: Da, de ce nu? Tu ai învăţat-o pe sora lui, iar eu pe el. Crezi că e ceva rău în asta?
Lucian: Nu cred că părerea mea te interesează prea mult sau că vei ţine vreodată cont de ea. De fapt, din nou ai dreptate: Faci ce vrei şi cum crezi tu că ar fi mai bine. Şi unde anume aţi exersat?
Lia: În camera mea, până au apărut Ly şi Mihai.
Lucian: În camera ta?!
Lia: Da, desigur, acolo. Altfel, unde altundeva ai fi vrut să exersăm? În oraş, în nava noastră, pe suprafaţa albă a planetei?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, costumele astea ciudate vă protejează fonic... Totuşi, când eşti afară, îmbrăcată cu acel costum şi vorbeşti cu mine, mă auzi.
Sonya: Evident că te aud. Costumele nu ne protejează de sunete ce nu ne-ar dăuna cu nimic, doar de cele mult prea ample, pe care le elimină în totalitate, astfel încât să nu le auzim. Dar pe tine, dacă nu ţipi la mine, am să te aud, chiar şi când port acel costum de protecţie.
Lucian: Să ţip?! De ce-aş face aşa ceva? Nu-mi stă în caracter! Nu ţip la nimeni, deci, nici la tine, evident. Sau mai ales la tine.
Sonya: Luci, dădeam doar un exemplu; nu înseamnă că tu procedezi astfel.
Lucian: Aşa, deci... Păi, cu prima ocazie, poate o să ţip totuşi la tine!
Sonya: Poftim?!
Lucian: Doar ca să verific eficienţa costumelor voastre.
Sonya: N-ai încredere în ceea ce ţi-am spus? Vrei să mă verifici?
Lucian: Nu... Sonya, te rog! Doar nu m-ai şi crezut! Ce-s nebun, să ţip la tine?! Să fim serioşi!
Sonya: Ah... Eşti ciudat.
Lucian: Ştiu... Mi s-a mai spus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Care Jerry; cel din desenele animate, cu Tom?
Lucian: Nu acel Jerry; altul. Un alt hamster, pe nume Jerry, al colegei noastre blonde, de unde provine şi Rikky; ştii doar, ea mi l-a dat.
Mihai: Ah...
Lucian: Dar cum aşa? Şi tu te uiţi la desene animate?
Mihai: La cele cu Tom şi Jerry, da, uneori; sunt amuzante. Bine, de fapt, nu doar la cele cu Tom şi Jerry, dar ai zis "şi tu"...
Lucian: Ai dreptate, aşa am zis, "şi tu", ceea ce înseamnă că da, uneori încă mă mai uit şi eu la desene, nu doar cu Tom şi Jerry.
Mihai: Vezi; până şi Rikky se uită.
Lucian: E tare drăguţ hamsterul tău, Pedro, însă cred că am să plec spre casă.
Mihai: Mai stai puţin!
Lucian: De ce?
Mihai: Ţi-am spus că i-am terminat pe cei doi roboţi; le-am introdus în memorie date despre misiune şi echipaj. Aş vrea să-i vezi, să-mi spui ce părere ai despre ei. Le poţi pune chiar şi întrebări.
Lucian: Întrebări? Roboţilor? Ce-aş putea să-i întreb?
Mihai: Orice doreşti.
Lucian: Bine. Să vedem şi roboţii.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Fiul tău... Nu mi-aş fi închipuit niciodată, deşi, practic, nu era greu de imaginat. Băiatul are cam aceleaşi înclinaţii şi trăsături, ca şi tine: Luci nu-i blond, iar de altfel, e matematician, ca tine, în timp ce domnul Enka nu suportă deloc matematica.
Traian: Te rog, nu-mi aminti de blondul acela acum; e ultima persoană despre care aş vrea să vorbesc.
Eugen: Te înţeleg. Îl urăşti?
Traian: Nu, deloc; n-aş avea motive. E un om bun, demn de toată admiraţia.
Eugen: Să ştii, chiar e.
Traian: Sigur, altfel nu l-aş fi lăsat pe Luci în preajma lui; aş fi luptat din răsputeri pentru el, să câştig tutela, dar n-a fost cazul... În alte împrejurări, mi-ar fi plăcut tare mult ca acest om blond să-mi fie prieten apropiat, dar în condiţiile de faţă nu e posibil. Prieteni sigur n-am putea fi, însă i-aş putea fi recunoscător pentru că i-a dat fiului meu o educaţie aleasă, l-a crescut cum trebuie, ba chiar l-a iubit ca pe propriul său fiu. Practic, nici n-am ce să-i reproşez acestui domn blond.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine? Ce se întâmplă cu tine, Lia? Încearcă să-ţi revii odată! Fii tu însăţi din nou! Nu crezi că dacă aş fi avut de gând să-ţi fac totuşi ceva, aş fi făcut-o de cum am intrat pe uşă, înainte de a te fi trezit? Te rog... Ce naiba?! Drept cine mă iei? Nu sunt vreun psihopat, pervers, obsedat sau altceva de genul ăsta... Sincer, încă mai am capul pe umeri, adică judec normal şi sunt conştient de acţiunile mele.
Lia: Da. Bine. Pricep. Şi... Am să-mi revin. De fapt, deja mă simt mult mai bine. Acum poţi să mă laşi singură.
Lucian: Eşti sigură că te simţi bine?! Ştii, cred că ar trebui să porţi o cămaşă de noapte mai sigură; acesteia prea îi cad breteluţele mereu, după cum am observat. În plus... Mi-a plăcut foarte mult poziţia... Ştii prea bine care! Ah; încă un singur lucru. După aceea, gata, am ieşit. Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva şi te-aş ruga să mă ierţi dacă am greşit faţă de tine. Asta-i tot. Te aştept afară. Să te echipezi repede. Grăbeşte-te! Colegii ne aşteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!