Rainer Maria Rilke

De spus când adormi

Să-nvălui vreau în cânt pe cineva,
lângă el să fiu şi să stau.
Şi să te legăn vreau şi nani ţi-aş cânta,
şi din somn şi în somn să te iau.
În casă numai eu să fiu anume,
acel ce ştie: noaptea a fost rece.
S-ascult afară şi-n adânc ce se petrece,
în tine, în pădure şi în lume.
Se cheamă orologiile bătând,
străfundul vezi prin timpul limpezit.
Jos, mai aud un om străin trecând,
străin, un câine-n somn a tresărit.
În urmă e tăcere. Eu cobor
ochii mei larg deschişi asupra ta;
ei te ţin lin şi se desprind uşor,
când în noapte se mişcă ceva.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zvonuri trec, te dibuiesc

Şi zvonuri trec, te dibuiesc,
trec îndoieli, te-ascund în nori.
Cei trândavi şi cei visători
chiar de-al lor foc se îndoiesc;
ei nu te cred şi şovăiesc,
până nu sângeră şi munţii.

Dar tu-ţi apleci povara frunţii.

Artere-n munţi tu ai putea să tai,
ca semn de-nfricoşat judeţ,
dar pe păgâni tu nici un preţ
nu pui, nu dai.

Tu să te lupţi nu vrei cu viclenii,
nici cu-al luminii dar să te desfeţi,
căci pe creştini, tu, nici un preţ
nu pui, nu ţii.

Pe cei întrebători tu nu pui preţ.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea nopţii

Odaia mea şi-această toată
nemărginire înnoptată
e-acelaşi spaţiu. Sunt o strună mare
peste largi, foşnitoare
rezonanţe-ncordată.

Lucrurile-s trupuri de viori,
în care întunericul vibrează;
plâns de femei în umbra lor visează
şi în adâncul lor de multe ori
prin somn se zbate ura adunată
de neamuri întregi...
Puternic voi vibra deodată,
şi-atuncea împrejurul meu
totul se va cutremura,
şi duhul lucrurilor va zbura
către lumina care răsare
din sunetul meu
şi care prin strâmte, sterpe spărturi,
în vechile guri

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul va fi puternic iar şi mare

Totul va fi puternic iar şi mare,
şes neted, ape-adânc unduitoare,
uriaşi copacii, zidurile scunde;
şi-n văi, la chipuri felurit şi tare,
neam de plugari şi de ciobani, oriunde.

Nu temple care-l strâng pe Domnu-n fiare,
ca pe-un fugar şi-l plâng în gura mare,
ca pe-o jivină prinsă şi rănită –
ci case ce-l primesc pe cel ce bate,
şi-un simţământ de-ofrande nesecate,
în noi şi-n orice faptă săvârşită.

Nu dor de-o viaţă dincolo şi peste –
doar gând să n-aduci morţii profanare,
şi, slujitor mereu celor terestre,
să nu mai fii străin mâinilor tale.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXII

O, frânge destinul! prinosul înalt:
în parcuri a noastră fiinţă-n coroane
de spumă, ori oameni ciopliţi în bazalt,
în jur largi portale şi bolţi sub balcoane...

O, clopot, te-nalţă cu glas de aramă
peste-a zilelor şiruri, lumini cenuşii!
Coloana din Karnak, ori mândră coloană
ce dăinuie lângă temple pururea vii!

Azi, iscate ofrande veşnic egale
perindă sub chipul grabei orizontale
galbena zi spre nopţi prea-ntinse, orbite...

Dar goana se stinge şi nu lasă urmă;
iar urmele scrise-n văzduh de se curmă,
în zadar nu au fost. Doar poate, închipuite.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos

O, cum înfior şuvoaiele-mi de sânge
mai parfumat, de când te-am cunoscut;
uite, păşesc mai drept şi-s tot mai zvelt –
tu doar aştepţi –; cine eşti, neştiut?

Mă-ndepărtez, eu simt, cu fiecare clipă,
şi cele vechi, petală de petală, în urmă-mi le presar
numai surâsul tău; stele în'nalt risipă,
ne licăre deasupră-mi, deasupră-ţi, iar şi iar.

Tot ce-mi luceşte tainic, ca apa, din pruncie,
fără de nume drag, ca pleoapa de sfios,
l-oi cuvânta-ntr-o dulce şi caldă liturghie
lângă altaru-aprins de bucla-ţi ruginie
şi-mbălsămat de sânu-ţi – ducându-ţi-l
Prinos.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul unui sărman pe care îngerul îl ţine de mână

În toiul judecăţii,
senin,
Părinte, renunţ.
Ce văd e mai puţin
decât ce eu, mereu
ştiut-am:
splendoare-a-mbătătoare
a tot ce de când sunt
pierdut-am.
Tu oare-o ştii –
cât de departe
simţirile îmi colindau
când dinaintea
azilului de noapte
tăcut şedeam
în nopţile clare,
de jos, ascultând
a stelelor şoapte?
Câini rătăceau
slobod, în jurul

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (1914, Paris), traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XX

Între stele, ce departe-i! Însă mai departe
se află ce-nvăţăm aci.
De pildă unul, prunc, al doilea-în altă parte...
În depărtări ce nu se pot gândi.

Tot largul Firii nu-i cuprins de soartă?
Cum ni se pare-atâta de străină?
Gândeşte,-ntre fecioară şi bărbat, ce largă toartă!
Ferindu-se de el, de el se-anină...

Departe-s toate; ne închis e cercul viu!
Priveşte blidul pentru prânzul cel voios:
un straniu ochi de peşte licărind sticlos.

Că-s peştii muţi, credeam cândva. Nu ştiu!
La capăt nu găseşti un loc în care peştii au grăit
cu vorbe ce nu le-au rostit?

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea care orbeşte

La ceai, la fel cu ceilalţi, şedea.
C-apucă altfel ceaşca, la-nceput,
– puţin altfel ca alţii – mi-a părut.
Şi brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârşit ei s-au sculat vorbind
şi la-ntâmplare şi încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalţi urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte, în curând, pentru mulţime;
pe ochii bucuroşi, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet şi-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depăşit,
şi parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIV

O, desfătare pururi nouă, lut zvântat!...
Abia ajutorate mâini, cutezătoare,
oraşe au durat pe golf înaripat
cu ape şi uleiuri încărcând ulcioare.

Pe zei îi plăsmuieşte-un cuget îndrăzneţ,
morocănos destinul iarăşi ni-l prăvale.
Dar ei sunt veşnici. Vezi şi-ascultă cu ce preţ
furiş pot dânşii să-ţi arate dreapta cale.

Noi, prin milenii generaţii, noi părinţi
mereu mai împliniţi prin pruncii aşteptaţi...
Cândva ne-or depăşi şi ne-or cutremura!

Noi, cutezat-am nesfârşit, întârziaţi...
Dar muta moarte drepte ştie-ne fiinţi:
cât ne-mprumută,-atâta poate câştiga.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!