Nichita Stănescu

Încins

Aş sta încins la şoldul tău
sabie scurtă, netocită
sau mult mai bine ar fi să-mi fie rău
cu fruntea între sânii tăi, iubită.

Acoperit de răni adânci
te-aş fi-nvăţat pământul cum e.
Matriţă, trupul meu fu pentru stânci
şi limba mea vorbire pentru lume.

Mai bine sabie la şoldul tău
ca iute la mânie doamnă,
tu între bine şi-ntre rău
la mijloc să mă-nfigi sudalmă.

Rană să fiu, durere, sânge,
şi-al echilibrului când plânge,
lacrimă lungă, rea, de fier.
la cei ce nasc, la cei ce pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasa nimănuia

Acasa nimănuia mi-am culcat
fluturele şi păianjenul.

Nu vă mai înmulţiţi, - am strigat la ei,
hrăniţi-vă cu raze!

Fluture tu, să visezi ovale!
Păianjane tu, să visezi cifra şapte!

Acasa nimănuia mi-am pus
stele verzi ale durerii, în durere,
şi aerul pe care-l mai am,
În respiraţia pietrelor, l-am pus.

Mi-e câine de pisică
şi atât de cald de îngheţare,
cum nu mi-a fost niciodată!

Acasa nimănuia
m-am stres pe mine însumi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iederă să fii

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului.

aforism celebru de Nichita Stănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anica

Sughita:
Cineva gindea la ea.

Cam peste-o luna-i dusa la vedere
... Odaia zace în tacere,
perdeaua are ciucuri, creturi,
pe masa - cinci dulceturi.

Când se-ntoarce de la el,
spirc, pe ea, un porumbel.
Petitoarele îi spun
ca-i semn bun.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trebuit să vin a doua oară, pentru că prima oară abia acum îmi dau seama că nu există. A trebuit să vin a doua oară ca să-mi dau seama că prima oară nu există niciodată.

Nichita Stănescu în Amintiri din prezent
Adăugat de Ana
Comentează! | Votează! | Copiază!

A te înfrâna, a te abţine, e primul semn al civilizaţiei lumii... Piramida s-a abţinut să devină munte!

Nichita Stănescu în Amintiri din prezent
Adăugat de Alexandra S
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre.

Nichita Stănescu în Fiziologia poeziei
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezîmblânzirea

De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
De visare mă aflasem
Vino, tu, cu tine toată
ca să-ntruchipăm o roată
Vino, tu, fără de tine
ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
pe crucea de carne
când lumea adoarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Epica magna (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

B după A

Curge ca din nouri vorba
pre când plouă
şi stau păsările-n cuiburi
înteţite preste ouă.

Scot din mine aripa
şi cuvântul, adevărul
care aer gros le este
susţinându-le din zborul

Iată, păsări zboară, sunt,
peste-a mea vedere,
iarbă verde, gras pământ
hrană şi putere!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!