Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Cornelia Georgescu

Lista completă, pagina 213

Ce contau câteva foi, scrise chiar de domnișoara consilier? Erau oare suficiente pentru a se ajunge la o singură concluzie în ceea ce-l privea? Comportament necorespunzător; doar asta-l caracteriza pe el? Ieși din apartament alături de director; nici despre dânsul nu știa ce să mai creadă. De ce ținea atât de mult la el? Ce era dânsul? Îi era prieten, sau doar directorul Institutului, care-l considera elevul său preferat?! Nu înțelegea deloc, nimic, decât că, în acel moment, se alesese cu o reclamație către Comisia Disciplinară...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Astfel trecea timpul, destul de anevoios pentru cei șapte tineri din echipaj. Alex ieșise din casă pentru a lua o gură de aer curat și pentru a admira, pentru ultima oară, cerul înstelat văzut de pe Terra. Era afară, în curtea casei sale. Se întunecase, însă era senin și destul de cald. Putu deci admira în voie stelele; nu mai avea însă de gând să plece nicăieri. Părinții lui rămăseseră în casă, iar în curte mai era un singur body-guard. Apropiindu-se de acesta, Alex observă că era Ovidiu Băloi, cel căruia i se spunea "Cocoșul".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

După plecarea tuturor invitaților, cu îngăduința directorului, cei șapte tineri porniră spre nava albastră împreună cu domnul Eugen Manea, luându-și deocamdată rămas bun de la părinții lor, care, dat fiind că tocmai primiseră liber, se îndreptară nu spre locurile lor de muncă din Institut, ci spre case, stabilind să se întâlnească acasă, în acea seară, cu fiii sau fiicele lor. Nu la mult timp după încheierea ședinței, cei șapte tineri erau deja pe puntea principală a navei lor, deocamdată încă în compania instructorului Eugen Manea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Maria: Știi, nu-i deloc corect ceea ce faci acum.
Lucian: Adică?! Nu-nțeleg... De ce anume mă acuzi?
Maria: Mă refer la această separare...
Lucian: Și ce anume nu-i corect aici?
Maria: Știi ce ne-ai spus mereu, nu doar înainte de plecarea în misiune?
Lucian: Cred că da.
Maria: Hai să-ți amintesc eu, să-ți reîmprospătez memoria. Spuneai că vei asculta mereu părerile noastre și că vom decide întotdeauna împreună cum e mai bine să procedăm.
Lucian: Știu foarte bine ce-am spus; n-am uitat niciodată, doar nu crezi că aș fi uituc.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lucian: Ce așteptați?! Hai, plecați și voi! Vreau să rămân singur... cu Lia, evident!
Nistor: Off... Șefa ți-a sucit mințile, șefu'! Ți le-a sucit rău de tot, nu glumă!
Stela: Ne gonești, deci?! Nu-i așa, frumosule?! Vrei să rămâi singur, doar cu ea?! Sună foarte romantic, dar, din nefericire, nu se poate încă. Tu și Mihai veniți cu mine chiar acum, în cabinetul medical, ca să vă schimb bandajele!
Lucian: Cum?! Nu acum, doctore!
Stela: Ba chiar acum, frumosule.
Lia: Luci, ascult-o...
Lucian: Bine, doctore. Uff... Ai câștigat.

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ly: Bine, dar... Mie mi se pare că-l încurajezi totuși. Deci, nu te înțeleg.
Lia: Nici nu-i nevoie. Nu-ți mai bate tu căpșorul ăsta micuț și drăgălaș cu problemele mele. Vezi-ți de ale tale! Pe ale mele o să mi le rezolv singură. De acord?
Ly: Cum spui tu. Doar că aș vrea să te înțeleg mai bine.
Lia: Nu-i necesar. Pe viitor te-aș ruga doar să ai grijă ce și cum vorbești, mai ales față de Luci; ferește-te de vicleșugurile și șiretlicurile lui, ca să nu-i mai cazi în capcane. Încearcă să păstrezi secretele noastre, așa cum fac și eu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Practic, nu aveau prea multe de văzut, nu era ceva deosebit, totul fiind pustiu; roci, stânci golașe, fără vegetație sau viețuitoare. Părea la fel de pustiu ca și pe suprafața planetei, această senzație, de pustietate, domnind peste tot. Dar nu era neplăcut. Aerul, care pe măsură ce urcau, devenea din ce în ce mai puțin alb, aproape incolor, era la fel de curat, de proaspăt, de purificat, ca și în oricare alt loc de pe suprafața planetei gazdă. Le dădea o senzație plăcută de prospețime; era îmbietor, ceea ce le facilita oarecum urcușul.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De data aceasta porniră toți spre ieșire, la îndemnul domnului To Kuny, fără a mai sta pe gânduri. Cu lanternele aprinse, se îndreptau spre ieșirea din peșteră, acum, că-și regăsiseră colegii, fiind mai voioși. Încordarea le dispăruse de pe chipuri și își permiseră chiar să admire aspectul plăcut al peșterii, comentând pe seama acesteia. Lumină aveau destulă, mai mult chiar decât suficientă. Acum nici măcar nu mai înaintau într-un grup compact, se împrăștiaseră neglijent, așa că To Kuny prinse momentul potrivit pentru a vorbi cu Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Norocul lui că uniforma scăpase intactă; încă nu avea alta de schimb. Domnișoarele îl priviră cu jind cum se îndepărtează, părând invidioase pe acea colegă a lui și pe celelalte două... Nu aveau nevoie de promisiunea lui că va trece pe la discotecă în vreuna din serile următoare, surâsul lui seducător li se părea suficient, deocamdată; suficient pentru a le alina suferința că-l vor pierde în următorii ani, pentru că el va pleca din Institut, într-o misiune spațială îndepărtată și de lungă durată, misiune al cărei comandant era chiar el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Maria: Îți place pasărea aceasta?
Lucian: E splendidă.
Maria: Splendidă, dar din nefericire, o specie rară, pe cale de dispariție, iar asta se întâmplă numai din cauza răutății, lăcomiei și egoismului unor oameni, al căror comportament agresiv față de natură duc la astfel de rezultate dezastruoase, în detrimentul unor vietăți ca aceasta.
Lucian: Ce păcat! Nu pot fi salvate?
Maria: Ba da, cu multă bunăvoință și dăruire din partea unor persoane care iubesc natura, s-ar putea rezolva ceva pentru salvarea lor și a habitatului lor natural.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 315 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Cornelia Georgescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Cornelia Georgescu

Cornelia Georgescu
scriitoare română

Evenimente biografice

Fani pe Facebook