Octavian Cocoş

Furtuna

Cerul s-a întunecat
S-a stârnit acum furtuna
Ploaia cade neîncetat,
Ca nebuna.

Fulgerele strălucesc
Şi străbat întreg văzduhul
Spre pământ se năpustesc
Şi-şi dau duhul.

Norii bubuie grăbit,
Parcă tunuri trag în zare
Spre sătucul adormit
Ce tresare.

Vântu-aleargă furios
Toţi copacii se apleacă
Cu crengile până jos,
Ca să treacă.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (17 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 16

Shakespeare a scris sonete de poveste,
Căci îndrăgea un tânăr cu ardoare,
Şi scriu şi eu, căci el model îmi este,
Dar eu iubesc femeia încântătoare.
Femeia blondă, brună, nu contează,
Înaltă, scundă, slabă sau mai grasă
Femeia-n care sufletul vibrează
Şi-a cărei minte este luminoasă.
Păcat că Shakespeare nu mai e în viaţă
Sunt sigur c-ar fi vrut să mă cunoască,
Pentru că scriu aşa cum el ne învaţă,
Ca versul pur prin vremi să strălucească.

Şi eu şi Shakespeare savurăm trăirea
Căci muza noastră sfântă e iubirea.

poezie de Octavian Cocoş (13 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La derdeluş

E zăpadă mare afară
Vin şi eu acuş-acuş
Trăgând sania de sfoară
Să mă dau pe derdeluş.

Mă aşez frumos pe burtă
Şi-mi fac vânt pe pantă-n jos
Coborârea mă încântă,
Că din fire-s curajos.

Şi zbor iute ca săgeata
Plin de zel mă năpustesc
Mai frânez uşor cu gheata
Să nu mă rostogolesc.

Sunt şi alţi copii ca mine,
Mai timizi, mai curajoşi,
Unii chiar şi cu patine,
Toţi extrem de zgomotoşi.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (17 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut, prezent, viitor

Omul tânăr, plin de viaţă
Şi cu sufletul uşor
Se uită numai în faţă,
Fiindcă are viitor.

Dar omul bătrân de zile
Care viaţa-a cunoscut
Priveşte numai în urmă,
Fiindcă el are trecut.

Şi aceştia, ştie-oricine
Nu se împacă, evident,
De aceea-ar fi mai bine
Să trăiască în prezent.

poezie de Octavian Cocoş (26 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg năuc

Fulg năuc ce te-ai desprins
Dintr-un nor alb şi pufos
Şi te crezi de neînvins
Că te uiţi de sus în jos.

Tu priveşti cu aroganţă
Spre sărman, spre venetic,
Că ai inima de gheaţă
Şi nu-ţi pasă de nimic.

Te roteşti fără-ncetare
Şi te laşi purtat de vânt
Eşti micuţ, dar te dai mare
Când pluteşti peste pământ.

Dar fără să bagi de seamă,
Fulg de nea nesăbuit,
Ai căzut la mine-n palmă
Şi pe dată te-ai topit.

poezie de Octavian Cocoş (19 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensibilitatea e viaţă

Să fii sensibil e un lucru mare
Înseamnă c-al tău suflet mai vibrează
În lumea asta neîndurătoare
Care pe omul blând nu-l tolerează.

Nu-i indicat, spun unii cam sever,
Prin suflet să îţi treacă toate, toate,
Căci când te bucuri te înalţi la cer,
Dar când eşti trist cazi într-un fel de moarte.

De-aceea mulţi n-au sufletul de gheaţă,
Însă nici focu-n el nu-l înteţesc,
Netulburaţi, parcă plutesc prin viaţă,
Dar nu trăiesc, ci supravieţuiesc.

poezie de Octavian Cocoş (27 decembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Ochii tăi sunt limpezi ca lacul liniştit
În zilele când vântul adie abia simţit
Şi sunt adânci ca marea acolo-n depărtări
Unde vapoare albe plutesc spre alte zări.

Ochii tăi sunt paşnici ca mielul alb şi pur
Ce paşte liniştit cu oile în jur
Şi parcă-s nestemate, atât sunt de frumoşi,
Iar râsul tău îi face zglobii şi luminoşi.

Ochii tăi sunt bruni ca ursul din Carpaţi,
Pe care-l vezi atunci când codrii îi străbaţi,
Dar sunt cu mult mai vii decât de obicei
Atunci când chipul meu se oglindeşte-n ei.

poezie de Octavian Cocoş (10 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de copil

Se minuna că soarele răsare
Şi că dispare iar la asfinţit,
Că luna ba e mică, ba e mare,
Că stelele lucesc necontenit.

Se minuna că marea se frământă
Şi că la ţărm talazurile mor,
Că pescăruşii-n ceruri se avântă,
Că norul e un veşnic călător.

Se minuna că floarea înfloreşte
Şi că albina soarbe-al ei nectar,
Că omul râde, cântă şi iubeşte,
Că Universul nu are hotar.

Viaţa-i părea frumoasă şi uşoară,
Simţea în nări parfumul ei subtil,
Se minuna de tot ce-l înconjoară,
C-avea în piept un suflet de copil.

poezie de Octavian Cocoş (15 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!