Lista completă, pagina 2
Spre ceruri când urci
Spre ceruri când urci
fantasmă prin magica noapte polară,
Mi-ngheață privirea și sângele sudic, și gândul,
Dar, stană cum sunt,
mă plec și-ți sărut pașii sfinți de pe boltă
Cum cade-n genunchi Golful Finic în brațele Névei.
Spre țărm când cobori
fascicul din aura rece-australă,
O rază-mi aprinde privirile, sângele, gândul,
Incendiu polar, cu limbile-mi țí mistui etericul trup
Cu setea luminii ce sfâșie-ntúnecul nopții.
poezie de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
E idealul nostru cel mai sfânt
E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului și-a Țării,-ntr-un cuvânt.
De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veșmânt,
Și nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire
Decât a generațiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinții-n simț și-n gând
În timpuri de restriști și urgisire,
Încredințându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreț și-un falnic legământ.
sonet de Nicolae Mătcaș din Tantal damnat să-ncerce-a prinde clipa, În ziua-n care-om da de-acea comoară (Coroană de sonete) (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aici a fost și-n veci o să rămână
Dainează somnul pruncilor la piept
Și murmurul izvoarelor îngână.
Să deie lupul miercurea la stână,
E-același grai pe mal, că-i stâng, că-i drept.
Ca apa de tămadă din fântână,
În sfânt lăcaș ca haricul transept,
La greu județ - un ócoș înțelept,
Așa e limba noastră cea română.
Cu vorbe din scriptură, port recept:
Altiță, ie, berneveci, târsână,
Icoana sfântă simbol și precept,
Străjer al dăinuirii și stăpână
Aici a fost și-n veci o să rămână
Divina limbă-a noastră cea română.
poezie de Nicolae Mătcaș din Și sunetele sar ca-n prier mieii (2015)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Anteu jurase tatălui, la moarte,
Un templu să-i înalțe doar din țeste.
Cosea drumeții după plan și peste.
Heracle-i dete,-n fine,-aceeași soarte.
Călăul Stalin. Țara în arest e
Și floarea ei distrusă ca la carte.
Dar când să-i facă soarta și lui parte,
Îl arse cum arzi visele funeste.
Puterea ce-i? Ce-i setea ei opacă?
Firește curge timpul: noapte, zi.
Izvorul vieții, limpede, nu seacă.
Ci-n dorne tulburi este bine-a ști
Că, cine scoate sabia din teacă,
La fel și el, de lance va pieri.
sonet de Nicolae Mătcaș din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu te pot împarte doar pe tine
Un pom sunt la o margine de drum.
Înfrunt semeț urgiile naturii.
Îl omenesc pe cel ce-amic sau fur i-i
Și nu-i cer nimănui nici un uium.
Tu, trecător pribeag cu pas molcúm,
Ia loc un pic sub ramii mei, vergúrii,
Culege-un fruct cu strepedul răsurii
Și potolește-ți setea, cum-necum.
Ca un Hristos, împart culant preaplinul
Cu cel ce pleacă sau cu cel ce vine
Și-s fericit că-așa mi-a fost destinul.
Atavic, însă, îmi păzesc taínul:
Din mult-puținul care-mi aparține
Eu nu te pot împarte doar pe tine.
sonet de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
De n-ar fi risc, nici bucuria vieții...
Constați că viața-i, zi de zi, un risc:
Urcuș ratat, plonjeu fatal, trădare.
Dar nu există, fără valuri, mare
Și nici, în munți, fără cădere, pisc.
Nu i-ai simți tot farmecul, de care
Rămâi vrăjit ca-n ochi de vasilisc,
În vis când ești purtat sub uranisc
Și odalisce-ți pică la picioare.
Când prinde-un monstru-n beznă-a chirăi
Ori din străfund când cască o genune,
Cu cât mai tari sunt simțurile imune,
Cu-atât mai mare-i șansa de-a trăi.
De n-ar fi risc, nici bucuria vieții
N-ar străluci ca roua dimineții.
poezie de Nicolae Mătcaș din Orfan de chipul meu (2014)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amic mi-i Plato, totuși, adevărul...
Amic mi-i Pláto, totuși, adevărul
E mai presus de toți prietenii din lume.
De l-aș trăda, mai pot purta un nume?
Sau, poate, și-n agora-i putred mărul?
Nu poți căra oceanul cu ciubărul.
De foame nu-ți ții mestecând la gume.
Sus-pușii-și schimbă grijile pe glume,
Năravul nu, chiar dacă-și schimbă părul.
De veacuri fierbe viața în cetate.
Fărăștiința trece în știință.
Retórii-și vând ideile în rate:
Suiș - căderi, ființă neființă,
Infern eden, putință neputință...
Principiul prim e, însă,-al lui Socrate.
sonet de Nicolae Mătcaș din De-a alba-neagra (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-o să-mi promită-Apollo nemurirea
Nu-s haimana și nici anahoret.
Orbecăiesc alchimic. Unde ești?
Când te-oi găsi, aș vrea să mă iubești
Cum l-a iubit Alcesta pe Admet.
Te voi peți, iubire, ca-n povești.
În car de smirnă-om trece prin brădet,
Tras de-un mistreț și-un leu (duet cochet?),
Ca să vestim de-ospețe-mpărătești.
De-o să-mi promită-Apollo nemurirea,
Cerând, în schimb, regina mea, jertfirea
Ființei tale, știu: vei fi de-acord.
Dar ce nu știe el, modern milord,
E că nemoartea nu-nvinge iubirea.
N-am să te las să pleci nici viu, nici mort.
sonet de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Știu un popor uitat de Dumnezeu
Actori de circ, pe ceruri prindem stele
Și spectatorii cred că nu ni-i frică
Atunci când regii junglelor abdică
La forță, făcând sluj și temenele.
Când, prinși de fúrii, coamele-și ridică,
Își scot, sălbatic, colții din plăsele,
Cu fieru-ncins i-oprim, să nu se-nșele
Că regii súntem noi, la o adică.
Știu un popor uitat de Dumnezeu,
Ce-a jinduit slobóda nu o dată,
Jertfindu-și soră, frate, mamă, tată.
Să fi-acceptat cecenul-frate-al meu
Că eu, dresor, mai pot scăpa de-un leu,
Iar el, din cușcă, practic, niciodată?
sonet de Nicolae Mătcaș din Roată de olar (2008)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azur
Când ieși sibilin nereidă din valuri pe țărm euxin
și-mi dărui răcoarea sărutului slatin cu miros de alge,
privirea-mi se scaldă-n azurul mirabil al ochilor tăi
în care se-ngeamănă cerul și marea
și-un soare-n zenit.
Ți-s ochii, divinii, atât de albaștri,
că și Creatorul, în ziua a doua și-a patra,
pe când făurea cerul și marea, și soarele,
ar fi-mprumutat un strop de turcoaz
și-o rază de soare
din cicoarea ochilor tăi.
Dar tu nu erai.
Sărutu-ți azurul și múrmur umilă rugă:
"Preasfânt Ziditorule,
te-ndură și lasă-i intacte
lumina și-azuru-n priviri
ca-n ziua a doua și-a patra!"
poezie de Nicolae Mătcaș din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Nicolae Mătcaș, adresa este: