Michel Foucault

Războaiele nu se mai poartă în numele suveranului care trebuie apărat, ci în numele existenţei tuturor; populaţii întregi sunt puse să se omoare între ele în numele necesităţii lor de a trăi. Masacrele au devenit vitale.

Michel Foucault în Istoria sexualităţii (1976)
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fond, noi suntem judecaţi, condamnaţi, clasificaţi, ni se impun sarcini, suntem sortiţi unui anumit fel de a trăi şi unui anumit fel de a muri în funcţie de discursurile adevărate, care poartă cu ele efecte specifice de putere.

Michel Foucault în Trebuie să apărăm societatea (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consider că viitorul noi îl facem. Viitorul este felul în care noi reacţionăm la ceea ce se petrece, este modul în care noi transformăm în adevăr o mişcare, o îndoială. Dacă vrem să fim stăpâni peste viitorul nostru, trebuie să ne punem în mod fundamental problema zilei de azi.

Michel Foucault în Lumea e un mare azil (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem obligaţi să producem adevărul tot aşa cum, la urma urmelor, suntem obligaţi să producem şi bogăţiile, şi trebuie să producem adevărul pentru a putea produce bogăţii. Şi, pe de altă parte, suntem în egală măsură supuşi adevărului şi în sensul că adevărul face legea; discursul adevărat este cel care, fie şi doar în parte, decide; el vehiculează, propulsează prin sine efecte de putere.

Michel Foucault în Trebuie să apărăm societatea (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem siliţi să producem adevărul tocmai de puterea care cere acest adevăr şi care are nevoie de el pentru a funcţiona; trebuie să spunem adevărul, suntem constrânşi, suntem condamnaţi să recunoaştem adevărul sau să-l găsim. Puterea nu încetează să chestioneze, să ne chestioneze; nu încetează să ancheteze, să înregistreze; instituţionalizează căutarea adevărului, o profesionalizează, o recompensează.

Michel Foucault în Trebuie să apărăm societatea (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă consider un fel de jurnalist, în măsura în care ceea ce mă interesează este actualitatea, ce se petrece în jurul nostru, ce suntem, ce se întâmplă în lume. Filosofia, până la Nietzsche, avea ca raţiune de a fi eternitatea. Primul filosof-jurnalist a fost Nietzsche. L-a introdus pe "azi" în câmpul filosofiei. Înainte de el, filosofia cunoştea timpul şi eternitatea. Nietzsche însă avea obsesia actualităţii.

Michel Foucault în Lumea e un mare azil (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegem prin biopolitică modul în care, începând cu secolul al XVIII-lea, s-a încercat raţionalizarea problemelor puse practicii guvernamentale de către fenomene proprii unui ansamblu de persoane vii, constituite în populaţie: sănătate, igienă, natalitate, rase... Aceste probleme au ocupat un loc, crescând din secolul al XIX-lea încoace, şi au reprezentat o miză politică şi economică importantă până în zilele noastre.

Michel Foucault în Biopolitică şi medicină socială
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum ar putea o putere să-şi exercite, pedepsind cu moartea, cele mai înalte prerogative ale sale, dacă rolul său fundamental este acela de a asigura, de a susţine, de a consolida, de a multiplica viaţa şi de a o ordona? Pentru o astfel de putere execuţia capitală este, în acelaşi timp, limitată, scandal şi contradicţie. De aici rezultă faptul că ea nu a putut fi menţinută decât invocându-se mai degrabă monstruozitatea criminalului, incorigibilitatea sa, precum şi salvgardarea societăţii, decât enormitatea crimei în sine.

Michel Foucault în Istoria sexualităţii (1976)
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o societate precum a noastră – dar, la urma urmelor, în orice societate –, nenumărate relaţii de putere traversează, caracterizează, constituie corpul social; ele nu s-ar putea disocia, stabili, funcţiona fără o producţie, o acumulare, o circulaţie, o funcţionare a discursului adevărat. Nu există exerciţiu al puterii fără o anumită economie a discursurilor de adevăr funcţionând în, pornind de la şi prin această putere. Suntem supuşi de putere la o producţie de adevăr şi nu putem să exercităm puterea decât prin producerea de adevăr.

Michel Foucault în Trebuie să apărăm societatea (2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vreme, şi în mare măsură până în zilele noastre, medicina, psihiatria, justiţia penală, criminologia au rămas la confiniile unei manifestări a adevărului în normele cunoaşterii şi ale unei producţii a adevărului în forma probei, aceasta din urmă tinzând întotdeauna să se ascundă sub cea dintâi şi să se justifice prin ea. Criza actuală a acestor "discipline" nu pune pur şi simplu în discuţie limitele lor sau incertitudinile lor în câmpul cunoaşterii, ea pune în chestiune cunoaşterea, forma cunoaşterii, norma "subiect-obiect"; ea interoghează raporturile dintre structurile economice şi politice ale societăţii noastre şi cunoaştere (nu în conţinuturile sale adevărate sau false, ci în funcţiile sale de putere-cunoaştere).

Michel Foucault în Puterea psihiatrică (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!