Ionuţ Ştefan Blesneag

De la fereastra mea

De la fereastra mea porneşte orice stradă,
Şi Via Appia şi Königstraße,
Champs-Élysées şi Zeltnergasse,
Nevski Prospekt, ba chiar şi Drumul de Mătase.

Îmi e de-ajuns pe toate să le-nchipui,
Cu ochii-nchişi, că le străbat îmi pare,
În juru-mi naşte-o lume fiecare,
Ce-şi cerne-n vid – de mă trezesc – nisipu-i.

Văd drumuri nostime, cu noduri împletite,
Poteci de ţară, bulevarde grandioase,
Strâmtori suite-n munţi, vijelioase,

Sau drumuri de oraş, mai liniştite,
Cu teatre, cafenele, cârciumi pline;
Tu eşti ca Roma, căci toate duc spre tine.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serbarea

Astăzi se serbează ziua când cuvintele-au murit,
Tot ce fost-a până astăzi de rostit a fost rostit,
Tot ce de-astăzi înainte cineva va mai rosti
Repetarea unor lucruri ce deja s-au spus va fi.
Astăzi ne-mbrăcăm iubirea în şabloane şi clişee,
Astăzi orişice idee-i plagiere de idee,
Şi-orice rochie de gală, de-o extravagantă formă,
Nu-i decât cea mai banală, conformistă uniformă.
De doreşti să cauţi noul, astăzi nu-l mai căuta –
A dansat cu el un altul la un bal naintea ta.
Astăzi se serbează ziua când cuvintele-au murit,
Să tăcem de azi nainte poate s-ar fi cuvenit.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfetnicii

În zadar e împăratul însoţit de cărturari,
Sfatul lor nu îi străbate preconcepţiile tari,
Orice vorbă înţeleaptă e de-a pururi irosită
Ca o perlă minunată în fântâna împietrită...

Stavros ştie taina vieţii şi a nobilei trăiri,
Diotima dă făgaşul luminoaselor iubiri,
Delius dezleagă sensuri şi din harfe şi din arte,
Nisimos tălmaci destoinic e consemnelor din carte.

E tristeţea lumii ăstei, cine-o vrea să n-o-nţeleagă –
Când s-a ridicat la tronu-i – în splendoarea ei întreagă.
Numai cine nu domneşte are mintea luminată,
Numai cine zace-n temniţi – inima desferecată.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul trebuia să vină

Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.
Singur timpul e de vină pentru gara în ruine,
Dar desigur, călătorii ce aşteaptă pe bănci pline
Vor mai spune, vor mai scrie despre trenul ce nu vine.
Despre el vor zice multe, că e plin de flori de gală,
Locurile le-or descrie în manieră ideală,
Îngeri ce coboară-n staţii, îngeri care iar se urcă
Minţilor în aţipire le vor da prin vis de furcă.
Însă-n săli de aşteptare zac schelete opaline,
Fiecare ca-n răşină încleştat biletul ţine.
La ghişee trist suspină funcţionare sibiline.
Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banchetul lui Alexandru cel Mare

(adaptare după Pseudo-Calistene)

"În săli de marmură sclipind
Sau în noroi de aş muri,
Îmi e la fel. Ce-ar mai conta?
Oricum ar fi, e moartea mea:
Tăcută mă va-nvălui
Şi tot ce-a fost s-ar nărui,
Şi cuceriri vijelioase,
Şi vise nobile, frumoase,
Iubiri în cuib de catifea,
Pe nimeni n-ar mai desfăta
Şi nimeni nu s-ar veseli,
Sărutul ei când l-aş primi.

E moartea mea o masă-ntinsă,
În luxul unui viu banchet,
Cu trufandale berechet
Şi lumânări, flori de-amarante,
Amfore duse de bacante,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea

Tristeţea mea o port pretutindeni,
Ea mă acoperă ca o mantie demodată,
Când ieşim în oraş, eu şi ea am putea părea
Doi soţi care nu s-au iubit niciodată.
Tristeţea mea e ba pământul, ba cerul,
Iar eu, împingând-o înainte sau ţinând-o pe umeri, sunt deopotrivă Sisif şi Atlas.
Pe cât de inutile sunt eforturile celui dintâi,
Fără eforturile celui de-al doilea, universul însuşi s-ar ruina.
E necesară atunci sau nu tristeţea mea?
Ştiu doar că pe unde trecem, lasă urme adânci,
Pârjoleşte câmpiile şi seacă fântânile,
Să dea de veste în lume că acolo s-a purtat un război,
Unde învinsul din mine a şi murit deja.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn Demetrei

Sărută merele grădinii, Demeter, tu, recoltei doamnă,
De le săruţi, înfiorate s-or înroşi vestind a toamnă,
Şi vinul va plesni din struguri şi via scoate-va lăstari,
Când c-un mănunchi de spice-n braţe din lan de aur o s-apari.

Sub pasul tău voi pune-n cale doar plante scumpe şi alese,
Undiri de dafin şi zorele un verde labirint vor ţese,
Pe tron de flori şi stuf şi creangă, divină te voi aşeza
Şi roade dulci, împurpurate din mâna mea le vei gusta.

La umbra lin şopotitoare a domului împodobit,
Mă voi culca apoi în poala-ţi, de munca verii ostenit.
Nevrednic ţie, ars de soare, mă vei iubi ca rob al tău?
Sărută merele grădinii, sărută trist sufletul meu.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pan

Pe culmi revarsă luna al stelelor noian,
De ce te-ascunzi de ele? Nu ştii că zeul Pan
De cum se lasă noaptea iubire vrea să-şi cate,
Prin tufe şi hăţişuri croindu-şi drum pe coate?

El are lungi corniţe, dar crede-mă, nu-i drac,
Atâta doar că dansul şi vinul i-s pe plac,
Iar de vei vrea în iarbă sărutul să i-l dai,
Îţi va cânta la creştet năzdrăvănii din nai.

O, iată cum tresaltă pământul sub copită-i
Şi iarba se aprinde, verdeaţa ei topită-i
În cercuri de lumină ce freamătă-n magie,
Materia, ea însăşi, trezită e şi vie!

Şi iată cum în hore un vis ne înconjoară,
Cu iele fermecate ce ies întâia oară
Din ascunzişul sacru, iar zeul le e rege:
Din cele-o mie – una mireasă îşi alege.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ţine împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înţelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peşteră,
aş putea să vorbesc toată viaţa,
preţuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.

dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
şi de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistenţă
şi carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt Noe

S-ar fi cuvenit, cum Noe animalele salvase –
Specii multe, minunate – de teribilul maelstrom,
Un alt Noe, chiar mai nobil, cu purtări mai generoase,
Să se-ndure şi pe-o arcă să le scape şi de om.

Să le ducă într-o lume unde omul nu le-ajunge
Cu-a lui suliţe şi praştii, cu-a lui laţuri şi-a lui puşti,
Şi să lase omenirea-n vanităţile-i nătânge
Doar cu ploşniţe şi râie, doar cu gărgăuni şi muşti.

Pasărea dodo blajină, însă comică în felu-i,
Poate-ar fi avut pe arca cestui Noe de trăit,
Bourul candid din codri şi puternic cum oţelu-i,
Porumbiţa pasageră veşnic s-ar fi veselit.

Tigri, elefanţi şi zebre care astăzi stau pe pragul
De a dispărea în beznă ca şi cum nici n-ar fi fost
Şi-ar fi regăsit acolo fericite iar meleagul,
Dacă după Noe-al nostru, un alt Noe ar fi fost.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!