Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Dumitru Popescu

Lista completă, pagina 2

Garantai că iubirea ce mi-o porți este veșnică. Nimic nu e veșnic. Îmi ceri să îți dau garanții similare. Nu pot. Atunci te îndoiești de autenticitatea sentimentului ce ți-l port. Cum? întrebi, nu știi dacă ai să mă iubești peste un an, peste doi, peste cinci? Nu, nu știu. Atunci, nu e dragoste adevărată - te burzuluiești. Poate afinitate trecătoare. Totul e trecător, draga mea. După o viață, prin excelență plină de efemer, nu ți-ai dat seama? Iată de ce nu primesc emfaticul dar, de ce nu concep să iau în primire, nici cu titlu definitiv, nici temporar libertatea ta. Acum se află în mâinile tale și din ea țâșnește dragostea. Să rămână așa. Nu doresc mai mult.

Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.HSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Artemis sau Uzurparea sentimentului" de Dumitru Popescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -45.00- 24.99 lei.

Frumoasele zile...

Grădini mereu schimbătoare
desfăceau cozi de păun.
Eram ucenicul cuminte
al unui demiurg nebun.
Cerul îmi spunea basme,
etern nevăzut moșneag,
raze îmi botezau fruntea
ca pe un steag.
Alaiul năzdrăvan
trecea pe cai de lemn și de oase,
minunile mă adulmecau
cu boturi credincioase.
Apa somnului
se tulbura în uragane;
zorile spaima o tăiau în albe iatagane.
Fluturi auriți
mă visează în muzee de ceară.
Plăpânzi, noi am trăit
doar o primăvară.

poezie de Dumitru Popescu din Rază de cobalt (1979)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deși mângâiaseră pielea ta, degetele nu-mi transmiseseră arsura, deși le atinseseră pe ale tale, buzele nu simțiseră dogoarea jarului, ochii nu deslușiseră bucuria jertfei, voința neînfricată a sacrificiului din privirile tale, în râsul tău nu deosebisem mugurii extazului neîmblânzit, sălbatic, nici la plânsul tău tăria de a te umili până la autonegare și autodistrugere, pentru ca sentimentul să fie primit și să facă să rodească și piatra.

Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Dorina HulutaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Valoarea umană nu poate fi apreciată în raport cu utilitatea socială.

Dumitru Popescu în Ieșirea din labirint
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Încă ceva. Obiectul foamei eram eu. Una din suferințele omului este aceea de a rămâne izvor inutil, nebăut, de a se risipi și pierde, de a nu fi asimilat. Există suferința de a nu produce altcuiva bucuria preaplinului tău. Nu fusesem niciodată atât de fericit ca acum, când tu străluceai avându-mă pe mine în carnea și sângele tău. Privindu-te, privind cum scânteia în tine, mă mândream, de parcă îmbogățisem nu o ființă omenească, ci împânzisem cu substanța eului meu întreg universul.

Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.HSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Posedăm facultatea de a uita, de a ne adapta la sărăcie și mizerie, la zero, la propria anulare. În uitare ne îngropăm tot ceea ce e mai frumos și bun, propria ființă, și asta cu mult înainte de a-și înfige groparii cazmaua în pământul cimitirului.

Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A ne retrăi trecutul, împreună, înseamnă, cum vezi, a ne înfiora de groază pentru ce făptuisem unul împotriva altuia și fiecare împotriva lui însuși, a recunoaște deschis că mințile ni se rătăciseră, că am fost păcătoși, răi, nesimțitori, flușturatici, frivoli, și că necazurile ce se abătuseră asupra noastră le meritam din plin, cum meritam orice lovitură a soartei, mânia ei turbată.

Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.HSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mă sufereai pentru ce-ți era potrivnic în prezent sau în viitor. Te zbuciumai pentru ce nu se mai putea schimba, pentru ce n-a fost. Te considerai vinovată. Mi-am dat seama că aceste suferinți sunt tocmai plata cu care îmi ești datoare. Ele spărgeau, și lăsau să cadă la pământ, crusta, scoteau la iveală blândețea, căldura, gingășia feminină. Te nașteai din nou? Te nășteai încă o dată, pentru mine? Înseamnă că vei fi ca la început? Și că, pornind din acel punct, am să te modelez după voia mea, făcând din tine operă proprie? Dar cine se poate naște a doua oară în același trup? După ce trupul a fiert în cazanul de pucioasă al vieții? Și a fost impregnat de licoarea galben-spectrală?

Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de D.HSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-ai căutat cu privirea, nu e așa?... Chiar m-ai văzut? Erai în lumină, eu în întuneric, desigur nu în beznă, pentru că rămân aprinse cele câteva aplice roșiatice împrăștiate ici și colo prin loji, dar oricum, ce puteai să distingi? Doar silueta. Doamne, ce prostii îmi treceau prin cap! Îți dai seama cât de zăpăcită eram? Cum silueta? De unde să îmi mai știi silueta? Puteam să fiu o sfrijită sau o balabustă, un schelet sau un butoi. De altfel, mi-ai și spus după aceea, nu mai târziu decât a doua zi, la lumina jupuitoare a zilei - o, mai bine aș fi primit o sută de perechi de palme decât să aud asemenea grozăvie! - că ai fi putut trece de nu știu câte ori pe lângă mine fără să mă recunoști.

Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubirea iscă și se regenerează din neliniște. Iubirea e o ieșire cu capul descoperit în furtună. Navigarea fără busolă, fără cârmă, în plină negură. Mersul pe buza prăpastiei. Cum să capeți siguranță? Cine să-ți dea siguranță? Încrederea nețărmurită în celălalt. Dar el e stăpânul sufletului tău? Dragostea este prin excelență dramatică, răvășitoare, neînfrânată, cea mai adâncă, mai istovitoare și mai renăscătoare emoție trăită de sufletul omenesc.

Dumitru Popescu în Cenușa din ornic
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 4 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Dumitru Popescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook