Daniela Vizireanu

Fragmente de existenţă

Sub sori înfriguraţi şi grei citeam,
La ceas apus, romanele balzaciene,
Între eros şi tenathos pendulam,
Crăiasa gândurilor visa la absolut.
Închin cu umilinţă către tragism,
Tot la acelaşi gând pictez reverie.
Oamenii s-au răstignit de bună voie.
Ne doare existenţa de a dânsei nevoie,
Splendori în întuneric, vechile odoruri,
Iubirea e al oamenilor etern prezent,
Şi îngerii Edenului îmi zic să iubesc.

poezie de Daniela Vizireanu (11 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcoză

Nu ştie când îşi va da duhul,
Dar a auzit că viaţa e scurtă,
Un fluture stingher pe aceste cărări el este,
Cu aripile unui demiurg ascunse înauntru.

Îl vei găsi pe om,
obosit după veşnica zi de trudă,
în sânul casei lui,
fericit în propria nefericire.

E răgazul lui, sau poate e pură nebunie,
Să aştepţi cu patimă, orbul să te privească...
Dar, nu-l mai nesocoti pe om atâta,
Căci viciile lui îţi hrănesc arta.

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de ceai

Flori de ceai şi eşarfe groase,
Pe mese, dovleac şi mere coapte.
Roşu vin sorbit de pe buzele noastre,
Izul lui Eros în nările noastre.

Viaţa-i o vioară ce-şi plânge simfoniile,
În parcul poet în după-amiezile,
Când toamna croieşte rochii din frunze,
Şi poeţii caută-n parcuri muze...

În serile de toamnă mi te dăruiai...
În nopţile plumburii, tu mă iubeai...
E frig, şi-a noastră dragoste,
O frunză de toamnă este...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoanele noastre

Fost-au şi ei demult, tineri visători,
Cu obrajii rumeni la suave sărutări.

Pentru ai lor copii trudit-au neosteniţi pe pământ,
Căci, una e dragostea de mamă şi-al tatălui cuvânt.

Vieţuit-au la apusurile vieţii îndoliaţi între pereţii muţi,
Cu încreţituri adânci, doruri nestinse şi ochi greoi, frânţi.

Rămas-au astăzi cu plăcerea de a săruta vechile fotografii...
Sărutul timpului pe al lor trup, bătrânii, icoanele noastre vii...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (1 octombrie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

În rest, unul pleacă, altul vine,
Râvneşti la prea multe delirice clipe.
Între crezuri lacome şi tăgadă,
Amorul tău e un idol de piatră.
Pe pielea ta s-a făcut toamnă,
Şi surâsul nu-ţi mai pare ca odată,
Viaţa plange peste viaţă când nu-i dai,
Un strop de opium, un strop de ceai.
Făcându-mă cuvânt cu ecou,
Mă spovedesc domnului meu.
Şi vreme trece, vreme vine...
Cu toată nepotrivirea de idei,
iubeşte,
Căci, sfântul a fost si el om.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua naştere

Printre tutun şi ziare
Se pierdea in lupta amurgurilor,
Perdelele îi erau murdare,
Iar drumul către odaie tot mai nedefinit.
El, pielea tuturora o atingea,
Şi miezul fructului era dulce,
Dar până la miez se sătura,
Poate, de aceea lumea îi părea,
A fi o lacrimă în oglindă,
Fierbinte şi rece deopotrivă.
Şi-a pus odată inima pe un raft,
Uitând-o, orbit de tot ce este real.
Odinioară, noi am avut aceeaşi gură,
Şi mi-a zis că va surâde la a doua naştere...

poezie de Daniela Vizireanu (29 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul necesar

Parfumuri aprige, ispititoare,
Dau roade bogate la ale vieţii poale,
Să le aducă scurte scântei -
Sfârşind în ale conştiinţei idei...

Venit-ai în mijlocul horei de fluturi,
Unde ai mai primit arpi de zboruri,
Iubirea e al făpurilor Păcat Necesar,
Istovitorul, netrecător Păcat Necesar...

Tu căutând un suflet la fel de iubitor,
Căruia să-i încredinţezi vrednicul amor,
Priveşti neştiutor de la fereastră Luna -
Fără a cunoaşte pericolul de a cădea totdeauna...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe culmi

Ochi înlăcrimaţi şi dureri de oase,
Fumez şi scriu literatură contemporană.
Viorile plâng în mine cu note de disperare,
Stihuri de cenuşă, de urlet, de mucegai,
Poetizez acum tot ce n-am cerut vreodată să trăiesc.
Râsuri teatrale la prânzuri şi la cină,
Schiţez veşnica mea fericire de lut.
Dar pământul de sub picioare mă-ngroapă,
Şi nu l-am lăsat niciodată, dar acum îl las.
Şi m-apropii, seară de seară, tot mai mult,
De acel flaut trist, care-mi cântă la mormânt.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna Danielei

Frunze omagiale mi se lipesc de pantofi,
Pe bulevardul muiat şi posomorât.
Tramvaiul huruie a dezolare,
Cerul suspină şoptit peste a mea pălărie.

Prinsă-n cântecul de leagăn al vântului eram,
La birt, doi văduvi vin fiert beau.
Felinarele, printre teii goi, stins luminau,
În toamnă, un bătrân şi-o bătrână se plimbau.

Ploua, peste amurgurile lui Noiembrie ploua,
Se-nnopta, peste casele muritoare se-nnopta.
O şoaptă echivocă a sufletului mă necăjea,
Să-mi fie viaţa o lirică toamnă aş vrea...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iulie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresia unei epoci

Ploaia măruntă şi rece cădea la răstimpuri,
O femeie stătea în faţa unui ceai, pe gânduri.
În melancolia sa, ecourile oraşului sunau,
Când şi când, în oftatul ei adânc regretele curgeau.

Gândul a fost înainte de cuvânt,
Şi gândul tău cel bun a obosit să fie mut.
La urma urmei, şi eroii sfârşesc pălind,
Cu singura ta viaţă, tu ce ai de gând?

Pentru câteva hârtii, o femeie vrea iubire.
Văd, e lupta epocii tale pentru a te hrăni,
Dar dacă ai noroc, poate-ţi vei pierde banii,
Dacă nu, ca mulţi alţii, vei pierde oamenii...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!