Cătălina Melinte

Ploaie in glastre

Şuieră ploaia în glastre
Şi florile-s aspre şi netezi,
Iar viscolul ninge albastre
Şi dulci ape calde şi repezi.

Frunzele rupte în şoaptă
Puhoaie de nori le adună,
Iar vântul se tânguie-n poartă
Cu dinţii lui albi râde-n lună.

Se culcă potopul pe ramuri
Lăsându-le draga iubire,
Pe drumuri un cal fără hamuri
Se plimbă-n noroi şi mâhnire.

Ploaia în glastre topeşte
Cu ropote triste şi-amare,
Doar luna pe cer mai păzeşte
Urcuşul de stele agale...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angelice saruturi

Mi-a sărutat vântul privirea
Cu buze dulci de portocal,
Când mi-a zâmbit in vis iubirea,
Sorbeam nectarul din pocal...

Mi-a alintat buzele luna,
Mi le-a atins cu brize calde,
In păru-i nins ades suna
Un clopoţel cu franjuri albe.

De ce-aş uita sărutul nopţii,
Când ea răsare ca o floare,
O iasomie-n dosul porţii
Şi-un palmier pe trup de mare.

Am ochii alintaţi de ploaie,
Şi sufletu-mi presară vise,
Nu las durerea să mă-ndoaie,
Las relele un veac închise.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg in culori divine

Corali la mal de mare-albastra...
In gara trag aprinse ganduri;
Ciulinii mei plangeau in glastra,
Iar norii faceau randuri, randuri.

Pe cate-un spin cadea nisip,
Si-un felinar ardea-ntepat;
Intind o creanga ca sa rup
Cate-un alean din noi scapat.

Ma striga-n soapte cate-o zi,
Ma pierde-o viata-n cate-un cer;
Cat mi-as dori in larg sa fii...
Mai sparg o bolta ca sa sper.

Scufund a zecea oara focul
Printre mormanele de frunze,
Imi caut printre zile locul
Si flutur vorbele nespuse...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vantul

Adie vântul printre ramuri şi ca o lance se zdrobeşte
De mugurii de soc albaştri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subţiri de aur îi dau putere şi el creşte,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii şi se sfărâmă regretând
Că n-a iubit şi n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Şi n-a fost trist şi nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Şi n-a putut să mai şoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-şi duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!